Mirabela Grădinaru, așa cum nu ai mai văzut-o niciodată! Ce ținută a ales pentru întâlnirea oficială cu delegația UNICEF
Mirabela Grădinaru a renunțat la rochiile feminine pentru o ținută cu totul diferită. Cea mai recentă apariție a ei la Palatul Cotroceni a atras atenția și printr-o schimbare de registru vestimentar. S-a îmbrăcat așa cum nu a mai fost văzută niciodată de români.
Partenera președintelui Nicușor Dan a renunțat la rochiile elegante cu care a fost asociată în ultima perioadă și a ales un costum cu pantaloni, într-o nuanță luminoasă de crem. Vezi ce ținută a purtat Mirabela Grădinaru la întâlnirea cu delegația UNICEF, condusă de Edouard Beigbeder!
Mirabela Grădinaru a ales un costum crem pentru întâlnirea cu UNICEF
Schimbarea a venit la numai câteva zile după deplasarea în Ucraina, unde Mirabela Grădinaru a apărut într-o rochie creată de brandul Andreei Raicu și adaptată special preferințelor sale. De această dată, decorul diplomatic și temele serioase aflate pe agenda întâlnirii au fost însoțite de o imagine business, sobră, dar fără să piardă nota feminină care îi caracterizează aparițiile publice.
Ținuta Mirabelei Grădinaru a fost construită în jurul unui costum în tonuri neutre, format dintr-un sacou structurat și pantaloni lungi, cu o croială dreaptă și fluidă. Sub sacou, partenera președintelui a purtat o bluză albă simplă, iar pantofii cu vârf ascuțit au rămas în aceeași zonă cromatică discretă. Bijuteriile au fost puține, perlele adăugând o notă clasică întregului ansamblu.
Costumul Mirabelei Grădinaru s-a potrivit unui eveniment în care atenția trebuia să rămână asupra mesajului transmis, nu asupra unei apariții extravagante. Machiajul natural și coafura simplă au completat look-ul fără accesorii puternice sau detalii care să concureze cu sobrietatea întâlnirii.
Mirabela Grădinaru, mesaj despre viitorul copiilor
Dincolo de vestimentație, miza întâlnirii a fost una importantă. Mirabela Grădinaru a discutat cu delegația UNICEF despre drepturile copiilor, accesul la educație și protecție, participarea tinerilor la deciziile care îi privesc, siguranța în mediul online și prevenirea violenței asupra minorilor. Pe agenda discuțiilor s-au mai aflat Serviciile Comunitare Integrate și aplicarea Garanției Europene pentru Copii.
Partenera președintelui a insistat asupra responsabilității pe care societatea o are față de generațiile tinere.
„Știu cât de important este ca fiecare copil să aibă acces la îngrijire, protecție, educație și oportunități de a se dezvolta. Nu trebuie să uităm niciodată că ei reprezintă prioritatea noastră numărul unu. Felul în care avem grijă de copii astăzi va modela societatea de mâine.
Salut continuarea colaborării dintre România și UNICEF pentru sprijinirea copiilor și familiilor, pentru ca vocea tinerilor să fie auzită și pentru a ne asigura că fiecare copil își poate atinge întregul potențial, indiferent de locul în care trăiește sau de circumstanțele în care s-a născut.” a declarat Mirabela Grădinaru.
Delegația prezentă la întrevedere a fost condusă de Edouard Beigbeder, director regional UNICEF pentru Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Oficialul a vorbit despre progresele României în implicarea copiilor și adolescenților în procesul de luare a deciziilor.
Mama copiilor lui Nicușor Dan s-a descurcat excelent la întâlnire și, ulterior, reprezentanții Administrației Prezidențiale a României au distribuit pe pagina de Facebook a instituției imagini de la eveniment. Vezi și tu, în GALERIA FOTO, cum a arătat Mirabela Grădinaru în costumul ales!
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Unicef, Romaniatv, Adevarul, Stirileprotv
Tags: Mirabela Gradinaru, Nicusor Dan, Stiri politice, Vedete Romania, Stiri Romania