Sorin Grindeanu continuă seria de acuzații la adresa fostului premier, Ilie Bolojan. „A sărăcit românii, doar a adâncit criza”
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a venit din nou cu critici la adresa măsurilor adoptate de Guverul condus de Ilie Bolojan, susținând că măsurile respective au adâncit mai mult criza economică din țara noastră. Acuzațiile aduse de președintele PSD au fost făcute într-o postare de pe o rețea de socializare. La rândul său, Ilie Bolojan a transmis un mesaj tot pe rețelele de socializare, încercând să aducă în prim-plan faptul că acuzațiile care i s-au adus sunt nefondate.
Sorin Grindeanu, acuzații la adresa lui Ilie Bolojan: „A sărăcit românii, doar a adâncit criza”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, și-a exprimat din nou nemulțumirea față de modul în care Ilie Bolojan a gestionat situația economică a României. Într-un mesaj publicat pe Facebook, pe 25 octombrie 2026, a criticat politicile de austeritate și a susținut că măsurile luate de fostul premier au avut consecințe grave asupra populației și mediului de afaceri:
„A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia și a adâncit criza.
Asta nu este „greaua moștenire” – este nota de plată a austerității oarbe! Plătită de români și firmele românești, nu de cei care se aplaudă singuri pe scenă!”.
De asemenea, liderul social-democrat a precizat că România se confruntă cu probleme financiare importante, pe care noul Executiv va trebui să le gestioneze. Potrivit acestuia, fosta guvernare ar fi lăsat în urmă facturi neachitate, cheltuieli amânate și obligații financiare care depășesc 30 de miliarde de lei. Totodată, a mai susținut că bugetul adoptat în aprilie s-a epuizat în octombrie și a atras atenția asupra deficitului bugetar al României, cel mai mare din Uniunea Europeană.

Potrivit președintelui PSD, politicile economice din ultimul an au pus presiune asupra veniturilor românilor și au afectat activitatea companiilor. Acesta consideră că noua guvernare trebuie să se concentreze asupra investițiilor, relansării economice și protejării nivelului de trai:
„Realitatea cifrelor a demonstrat că, în ultimul an, reformele s-au făcut cu sabia de lemn, în timp ce peste economie și veniturile românilor s-a trecut cu tancul...
România a fost „salvată” destul. Acum are nevoie de muncă, investiții și măsuri care să repornească economia și să protejeze nivelul de trai...”.
Nu este prima dată când Sorin Grindeanu îl critică pe Ilie Bolojan. Divergențele dintre cei doi au contribuit la deteriorarea relațiilor dintre PSD și PNL, iar în luna mai a acestui an, Guvernul Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură susținută de social-democrați și AUR.
Ce măsuri pregătesc miniștrii din noul Guvern în această săptămână
Pe lângă criticile aduse fostului premier, Sorin Grindeanu a prezentat și agenda miniștrilor PSD din noul Cabinet pentru săptămâna 26 octombrie – 1 noiembrie 2026. Liderul social-democrat a anunțat, în postarea sa de pe Facebook, intervenții în mai multe domenii, de la sănătate și agricultură până la infrastructură, economie și educație.
În domeniul sănătății, una dintre priorități este asigurarea fondurilor necesare pentru funcționarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de Ambulanță din întreaga țară.
În agricultură, reprezentanții Guvernului urmează să lucreze la deblocarea despăgubirilor pentru secetă și să reia discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene privind exporturile de ovine.
În ceea ce privește infrastructura, Ministerul Transporturilor va efectua ultimele verificări necesare pentru deschiderea, în luna noiembrie, a secțiunii de autostradă Tigveni–Curtea de Argeș. În același timp, Ministerul Mediului are în vedere deblocarea acordului de mediu revizuit pentru tronsonul montan al autostrăzii Pitești–Sibiu.
Printre celelalte priorități anunțate se numără operaționalizarea grupului de lucru pentru reforma administrației publice locale și discuțiile de la Bruxelles pentru protejarea fondurilor europene din PNRR. Ministerul Economiei urmează să realizeze un audit al programelor de sprijin pentru mediul de afaceri, în timp ce Ministerul Muncii are în vedere deblocarea platformei „Work in Romania”, destinată lucrătorilor străini.
În domeniul apărării sunt prevăzute întâlniri cu partenerii din Bulgaria și Turcia pentru consolidarea securității la Marea Neagră.
În plus, ministerele responsabile de justiție, afaceri interne și învățământ preuniversitar vor urmări implementarea măsurilor pentru combaterea violenței în școli.
Iată ce a transmis Sorin Grindeanu în postarea sa de pe Facebook:
„Săptămâna viitoare, miniștrii PSD vin cu măsuri concrete, cu termene și rezultate:
• Sănătate: asigurarea fondurilor necesare funcționării UPU și serviciilor de Ambulanță din întreaga țară;
• Agricultură: deblocarea despăgubirilor pentru secetă și reluarea dialogului cu Comisia Europeană pentru reluarea exporturilor de ovine;
• Transporturi: ultimele verificări pentru deschiderea în noiembrie a unei noi secțiuni de autostradă (Tigveni-Curtea de Argeș);
• Mediu: deblocarea Acordului de mediu revizuit pentru tronsonul montan de pe autostrada Pitești-Sibiu (din lipsa căruia acum se lucrează doar pe 45% din şantier);
• Dezvoltare: operaționalizarea grupului de lucru pentru reforma administrației publice locale;
• Fonduri Europene: discuții la Bruxelles pentru salvarea banilor din PNRR;
• Economie: auditul tuturor programelor de sprijin pentru economie;
• Muncă: deblocarea platformei pentru lucrători străini „Work in Romania”, așteptată de peste o lună de mii de antreprenori și firme românești;
• Apărare: întâlnire cu partenerii din Bulgaria și Turcia pentru întărirea securității la Marea Neagră;
• Justiție, Interne și Învățământ preuniversitar: implementarea măsurilor privind combaterea violenței în școli.”
Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Observ că domnul Grindeanu își asumă rolul unui premier de facto”
Acuzațiile lansate de Sorin Grindeanu nu au rămas fără replică din partea fostului premier. Astfel, pe 26 octombrie 2026, Ilie Bolojan a publicat un mesaj pe Facebook, contestând interpretarea datelor economice făcută de liderul social-democrat. În același timp, l-a criticat pentru faptul că stabilește public prioritățile miniștrilor din Guvernul Luca Niculescu: „Observ că domnul Grindeanu își asumă rolul unui premier de facto, anunțând activități și stabilind, practic, agenda domnului Niculescu.”

Mai mult, Ilie Bolojan a afirmat că Sorin Grindeanu nu știe despre ce vorbește atunci când s-a referit la deficitul bugetar al României: „Ar fi și mai bine dacă domnul Grindeanu ar ști, totuși, despre ce vorbește. Asta pentru că deficitul României, calculat pe baza tuturor datelor și cu toate facturile emise pe masă, a fost estimat de agențiile de rating...Sau contestă domnul Grindeanu competența agențiilor de rating?”.
În mesajul său, a explicat că execuția bugetară din timpul anului nu trebuie confundată cu rezultatul de la finalul exercițiului financiar. De fapt, fostul prim-ministru a făcut referire inclusiv la cheltuielile pentru proiectele finanțate prin PNRR și la sumele care ar urma să fie încasate ulterior prin cererile de plată.
Mai mult decât atât, Ilie Bolojan a acuzat PSD că încearcă să transfere responsabilitatea pentru eventualele probleme bugetare viitoare asupra fostei guvernări. În opinia sa, atacurile repetate ale lui Sorin Grindeanu ar putea reprezenta o încercare de justificare anticipată a unor posibile abateri de la ținta de deficit: „Ori domnul Grindeanu nu înțelege nimic, ori, cel mai probabil, își fabrică scuzele pentru un eșec. Vrea să mai arunce cu bani la rectificările bugetare din zilele următoare și să nu ia măsurile de control al cheltuielilor la final de an...”.
Replica fostului premier vine după ce, pe 21 octombrie 2026, le-a adresat românilor un mesaj la încheierea mandatului său. Atunci, Ilie Bolojan a afirmat că a încercat să facă tot ce i-a stat în putere pentru țară și le-a mulțumit cetățenilor pentru înțelegerea arătată.
Ilie Bolojan, mesaj pentru români după ce a fost demis. „Am făcut tot ce mi-a stat în putință”
Raportându-ne la aspectele prezentate, se poate spune că disputa dintre cei doi lideri politici nu dă semne să se atenueze, ci dimpotrivă, cu atât mai mult cu cât noul Guvern trebuie să pregătească rectificarea bugetară și bugetul pentru anul 2027.
Surse foto: facebook.com/grindeanusorin/, facebook.com/ilie.bolojan/
Surse articol: adevarul.ro, digi24.ro, g4media.ro, libertatea.ro, mediafax.ro, news.ro, romaniatv.net
Tags: Stiri politice, Stiri Romania