A murit Dinu Gheorghe, fostul președinte de la Rapid și Dinamo

Sportul românesc este din nou în doliu. Fostul președinte al echipelor Rapid și Dinamo, Dinu Gheorghe a încetat din viață la vârsta de 68 de ani, în dimineața zilei de miercuri 29 ianuarie.
În luna decembrie 2024, fostul om de fotbal a suferit o intervenție chirurgicală la plămâni. Însă posibila cauză a decesului lui Dinu Gheorghe ar fi fost un infarct suferit în timpul somnului. În ultima perioadă, fostul președinte Rapid și Dinamo nici nu a mai apărut în spațiul public, iar astăzi a fost găsit decedat în propria casă de femeia care se ocupa cu menajul.
Sub conducerea lui Dinu Gheorghe, Rapid a câștigat recunoaștere pe plan național și internațional
Dinu, cunoscut drept „Vamă” Gheorghe s-a născut pe data de 4 iulie în 1956. A fost președinte al cluburilor Rapid și Dinamo, dar a ocupat funcții de conducere și la echipe precum Astra Giurgiu, Dunărea Călărași sau FC Brașov. Federația Română de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul fostului conducător de club.
„Fostul conducător de club, Dinu Gheorghe, s-a stins din viață la 68 de ani. Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească!”.
Dinu Gheorghe a fost președinte al echipei Rapid București între 1 iulie 1997 și 30 noiembrie 2006. Ulterior, a mai condus clubul între 1 iulie 2010 și 1 noiembrie 2011, dar și între 5 ianuarie 2015 și 22 ianuarie 2015, între 11 aprilie 2016 și 30 iunie 2016. Echipa FC Brașov a condus-o între 1 decembrie 2006 și 10 iunie 2010, iar echipa Astra Ploiești a condus-o între 29 martie 2012 și 3 noiembrie 2014.
De asemenea, Dinu Gheorghe a condus și echipa Dinamo între 29 aprilie 2015 și 20 august 2015, dar și echipa ASA Târgu Mureș între 15 iunie 2017 - 7 septembrie 2017 și Dunărea Călărași între 1 martie 2019 și 20 mai 2019.
Rapid și-a adjudecat titlul de campioană în România în sezonul 1989-1999 sub conducerea lui Dinu Gheorghe, iar giuleștenii au ajuns chiar în sferturile Cupei UEFA, competiție cunoscută acum sub numele de Europa League, în anul 2006. De asemenea, Dinu Gheorghe și-a adus contribuția la câștigarea a 3 Cupe ale României, 3 Supercupe și două titluri de Campioană pentru Rapid. Atât cluburile Dinamo, cât și Rapid au transmis mesaje de condoleanțe pe site-ul de socializare Facebook.
A murit portarul legendar Helmuth Duckadam
„Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul”
Dinu Gheorghe a activat zeci de ani în lumea fotbalului, însă a avut și alte meserii. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost magazioner la un spital pentru oamenii cu afecțiuni psihice și ulterior a fost vameș, de aceea și-a primit și porecla Dinu „Vamă”. Dar a fost și fundaș central la juniorii echipei Dinamo.
Patronul FC Voluntari, Gigi Nețoiu s-a arătat foarte afectat de decesul bunului său prieten: „Am vorbit acum cu fiul lui, m-ai doborat cand mi-ai zis. Așa este, din păcate. Îmi pare extrem de rău, ieri la 23:05 l-am sunat că mă rugase ceva. Îl luasem lângă mine la Voluntari. Dumnezeu să-l odihnească. Îmi pare extrem de rău. Păcat”.
Și bunul prieten al fostului președinte de la Rapid, George Copos a transmis un mesaj înduioșător: „Da, este adevărat. Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat. Dumnezeu să-l odihnească”.
Trecerea în neființă a lui Dinu Gheorghe, o personalitate importantă a fotbalului românesc, a lăsat un gol adânc în sufletele numeroșilor fani ai acestui sport, suporteri ai echipelor pe care le-a condus și jucători.



Surse foto: facebook.com,
Surse articol: golazo.ro, gsp.ro, observatornews.ro, mediafax.ro
Tags: Vedete Romania