A murit jurnalista Lucia Efrim, la vârsta de 57 de ani. Ar fi fost internată timp de două luni la Institutul Oncologic

O veste tristă a cutremurat lumea jurnalismului românesc: Lucia Efrim, cunoscută de prieteni și colegi drept „Toto”, a încetat din viață la doar 57 de ani. În ultimele două luni, jurnalista a fost internată la Institutul Oncologic din București, unde s-a luptat cu o boală grea, pe care, din păcate, nu a reușit să o învingă.
Lucia Efrim, fostă angajată Mediafax, nu s-a plâns public și nici nu a spus multor persoane despre problemele de sănătate, așa că vestea morții sale a venit ca un trăsnet pentru mulți dintre cunoscuții ei.
„Și-a trăit viața pentru ceilalți”
Anunțul trist a fost făcut public de Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, unul dintre apropiații Luciei, care a împărțit cu ea și bune și rele în ultimele două decenii.

„Lucia Efrim, sau, cum o cunoaștem toți, Toto. Inima ei mare și generoasă a încetat să bată noaptea trecută. A fost omul cel mai întreg pe care am avut șansa să îl întâlnesc. Un om care și-a dedicat viața prietenilor, care se dăruia cu totul, care și-a trăit viața pentru ceilalți.”, a scris Luca Niculescu în începutul mesajului emoționant.
Bărbatul le-a povestit prietenilor săi din online că, dincolo de jurnalistul de excepție care devenise în timp, Lucia Efrim era un om cu suflet mare, care trăia pentru a face bine altora.
„Pentru că, dincolo de cazuri sau știri, vedea mereu oamenii și durerile lor. Așa a fost toată viața, cu extrem de multă atenție pentru oameni și un rar simț al solidarității.
Când a început războiul din Ucraina, a petrecut aproape două luni în Gara de Nord, ajutând refugiații care ajungeau acolo. Le dădea sfaturi, le găsea mâncare, haine sau un loc de dormit. Eram plecat atunci la Paris, și m-a sunat de mai multe ori să mă întrebe dacă poate folosi apartamentul meu pentru mame ucrainence cu copii.”, a mai scris Luca Niculescu, pe Facebook, despre jurnalista Lucia Efrim.
Era extrem de iubită de oamenii din jurul ei
Pentru că punea întotdeauna binele celorlalți pe primul loc, jurnalista era extrem de iubită de prietenii ei, care au văzut în ea un înger pe pământ. În ultimele clipe i-au fost alături toți cei dragi, care au trecut des pragul spitalului pentru a o vizita, semn că bunătatea ei a fost răsplătită până la capăt.
„A fost un om vesel, cu o bucurie molipsitoare. Gata oricând să organizeze o petrecere, chiar și după o zi grea. Iar când se supăra, o făcea cu aceeași intensitate – dar și supărările treceau repede, adesea lângă un pahar de vin. A dăruit dragoste și a fost iubită pe măsură. O asistentă din spitalul unde a fost îngrijită în ultimele două luni îmi spunea că nu a mai văzut vreodată atâția vizitatori la un pacient – semn al atașamentului față de ea.”, a mai scris bărbatul.
Din păcate, cancerul Luciei Efrim a fost mai puternic decât trupul ei care a luptat până în ultima clipă pentru supraviețuire.
În plan profesional, era extrem de admirată de colegii de breaslă, care au văzut în ea un exemplu de curaj, ambiție, determinare și dragoste față de drumul ales. După ce s-a aflat public că a murit, foarte mulți jurnaliști au scris despre ea pe rețelele sociale, exprimându-și respectul pentru modul în care și-a trăit viața.



Surse foto: Facebook, Freepik, Facebook
Surse articol: Fanatik, Adevarul, Wowbiz
Tags: Stiri Romania