A născut Carmen Grebenișan. Alina Ceușan a dat vestea cea mare

A născut Carmen Grebenișan. Alina Ceușan a dat vestea cea mare
Ramona Jurubita
Luni, 06.10.2025

Bucurie imensă în lumea influencerilor! Carmen Grebenișan a devenit mamă pentru prima dată, iar vestea a fost dată chiar de prietena ei cea mai bună, Alina Ceușan, care a trăit emoțiile alături de ea până în ultimul moment. Fanii celor două au fost în extaz după ce Alina a confirmat pe rețelele sociale că „îngerașul lui Carmen și Cristian este aici”.

După luni întregi de așteptare și emoții, Carmen Grebenișan a născut un băiețel sănătos la o clinică privată din Constanța. Copilul a venit pe lume duminică, 5 octombrie 2025, la ora 16:43.

„Plângând în fiecare clipă mă gândesc la acest moment”

Carmen Grebenișan, în vârstă de 33 de ani, și partenerul ei, Cristian, trăiesc acum cele mai frumoase momente din viața lor.

Cei care o urmăresc pe Carmen Grebenișan Instagram știau deja că băiețelul va purta un nume care începe cu litera „K”, dar influencerița nu a dorit să dezvăluie mai multe detalii până la acest moment. Fanii au început deja să lanseze ipoteze cu privire la prenumele micuțului, însă Carmen preferă să trăiască aceste clipe de intimitate în liniște, alături de partenerul ei.

Carmen Grebenișan înainte să nască, ținându-și mâinile pe burta de gravidă, în timp ce era îmbrăcată într-o rochie roz deschis, cu imprimeu floral

Carmen Grebenișan, criticată pe internet cu puțin timp înainte să nască, după ce a dat de înțeles că bona ei va locui în dressing

Creatoarea de conținut nu a publicat momentan nici imagini cu bebelușul și nici nu a mai luat legătura cu urmăritorii după momentul nașterii. Cea care a dat vestea cea mare a fost Alina Ceușan, în vârstă de 33 de ani.

„Îngerul lui Carmen și al lui Cristi este aici și nu am putea fi mai fericiți. Abia așteptăm să îl cunoaștem. Deja este atât de iubit, chiar și de departe. Mama și bebelușul sunt bine, profită de aceste prime zile pentru a se odihni, a se adapta și a se bucura de magia tuturor acestor lucruri. Carmen, sunt atât de mândră de tine! Plângând în fiecare clipă mă gândesc la acest moment uimitor pentru tine, draga mea prietenă!”, a scris Alina Ceușan pe Instagram.

Prietenia dintre Alina Ceușan și Carmen Grebenișan durează de ani buni și a depășit orice provocare. Cele două s-au cunoscut în perioada în care abia își construiau carierele în social media și au crescut împreună, devenind printre cele mai influente femei din online-ul românesc.

Carmen Grebenișan a ales să nască în apă

Cât timp a fost însărcinată, Carmen Grebenișan le-a povestit urmăritorilor ei din online cum se simte și ce așteptări are de la următoarea perioadă a vieții ei. Aceasta le-a dezvăluit inclusiv cum vrea să-și aducă pe lume copilul și le-a explicat și motivele pentru care a ales o naștere naturală, în apă.

„Am ales să nasc natural, în apă, în Constanța. M-a atras faptul că aici se susține mult și se militează pentru nașterea naturală și că există și această opțiune – de a naște în apă. Iar când am cunoscut-o pe moașă, am simțit imediat că sunt pe mâini bune, e genul de om pe care îl simți aproape, ca și cum l-ai ști dintotdeauna.

Îmi place că aici pot să nasc în apă, să aleg poziții diferite, să am muzica mea, lumină difuză și, bineînțeles, sprijinul lui Cristi lângă mine. După naștere îmi doresc contact piele-pe-piele imediat, alăptare în prima oră și să fim împreună, rooming-in. Sper să și iasă planul. Dacă nu, oricum, există opțiuni și mă bucur că sunt la îndemână.”, a mărturisit Carmen Grebenișan pe Instagram.

Carmen Grebenișan pe plajă, alături de iubitul ei, Cristian, care o ține strâns în brațe și o mângâie pe burtă, în timp ce erau amândoi îmbrăcați în alb

Puțini își imaginau că influencerița Carmen Grebenișan, la scurt timp după divorțul de Alex Militaru, avea să-și refacă viața și să trăiască o iubire atât de puternică. În urmă cu un an, vedeta l-a cunoscut pe Cristian, un bărbat originar din Sălaj, care locuia la acea vreme în Miami.

Dragostea a venit firesc, fără grabă, iar relația lor s-a transformat rapid într-un parteneriat solid. După mai multe vizite peste ocean, Carmen Grebenișan și iubitul Cristian au decis să se mute împreună în București, unde au cumpărat un apartament pe care l-au decorat cu grijă, gândindu-se la momentul în care micuțul lor va veni pe lume.

Alina Laufer a născut o fetiță perfect sănătoasă. Ce nume deosebit a ales pentru mezina familiei

Surse foto: Instagram, captură InstaStory

Surse articol: SpynewsLibertateaZiare

Tags: Alina Ceușan, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Alina Laufer este însărcinată din nou, la 42 de ani. "Suntem 5"
Alina Laufer este însărcinată din nou, la 42 de ani. "Suntem 5"
Ramona Jurubita | Vineri, 02.05.2025
Incepe quiz
Alcătuiește-ți buchetul de mireasă și noi îți spunem ce rochie o să porți în ziua cea mare!
Alcătuiește-ți buchetul de mireasă și noi îți spunem ce rochie o să porți în ziua cea mare!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ne găsești pe