Actorul Bob Saget, găsit mort la 65 de ani

Ramona Jurubita

UPDATE 10 februarie: La fix o lună de la moartea tragică și prematură a actorului Bob Saget, familia acestuia a anunțat și cum s-a întâmplat asta. Se pare că actorul în vârstă de 65 de ani s-a lovit la cap înainte de culcare, nu a considerat că are ceva grav de ar necesita îngrijiri medicale, așa că s-a pus la somn. Din păcate, această decizie i-a fost fatală, el stingându-se în urma acelui traumatism cranio-cerebral.

---

Lumea cinematografiei este în doliu după ce duminică, 9 ianuarie 2022, cunoscutul actor american Bob Saget a fost găsit decedat într-un hotel din Florida. El avea 65 de ani și toată lumea îl știa pentru rolul său din „Full House” (1987-1995), unde l-a interpretat pe Danny Tanner, un văduv care le creștea singur pe cele trei fiice ale sale.

Moartea lui a șocat pe toată lumea, după ce într-una dintre camerele hotelulul Ritz-Carlton Orlando din Florida s-a găsit un bărbat fără suflare și poliția a constatat că era chiar marele actor. Încă nu s-a stabilit cauza decesului, dar oamenii legii au precizat că nu s-au găsit semne de violență pe trupul său și nici indicii cum că acesta ar fi cosumat droguri.

Bob Saget pe scenă, la repetiții într-o sală de spectacol

Sursa foto: Facebook

Actorul se afla în Florida pentru turneul său „I Don’t Do Negative Comedy Tour”. Acesta tocmai postase un mesaj de mulțumire pe contul său de Twitter, după ce publicul s-a arătat încântat de spectacolele sale din cadrul acestui turneu. El cântase sâmbătă seara, pe 8 ianuarie, la Ponte Vedra Beach, Florida.

„Mi-a plăcut spectacolul din seara asta de la @PV_ConcertHall din Jacksonville. Un public entuziast. Mulţumesc din nou lui @RealTimWilkins pentru prima parte. Nu știam că am făcut un spectacol de două ore în seara asta. Mă bucur că sunt din nou dependent de asta.”, a scris Bob Saget.

Nimeni nu se aștepta ca aceste rânduri să fie ultimele cuvinte ale actorului, iar
colegii săi de breaslă au fost șocați de vestea cumplită și au început imediat să reacționeze pe rețelele sociale, aducându-i omagii marelui comedian.

  • „Bob Saget a fost un actor de comedie pe care l-am iubit și care depășea limitele. Ne va fi dor de el.”, a scris canalul de televiziune Comedy Central pe Twitter.
  • „Bob Saget a fost un om pe cât de drăguț, pe atât de amuzant. Și, în opinia mea, era chiar amuzant. Eram prieteni apropiați și nu l-aș fi putut iubi mai mult.” , a scris pe Twitter producătorul de film și televiziune, Norman Lear.
  • „Sunt rupt. Sunt eviscerat. Sunt în stare totală de șoc. Nu voi avea niciodată un alt prieten ca el. Te iubesc atât de mult, Bobby.” – a scris actorul American John Stamos pe Twitter.
    „Nici nu știu ce să spun despre Bob Saget. L-am iubit și am fost atât de norocos să lucrez cu cineva atât de amuzant, plin de suflet, bun, zâmbitor și așa îmi voi aminti mereu de el.”, a spus co-creatorul „How I Met You Mother”, Craig Thomas.
  • „Bob Saget... Doar cel mai amuzant și cel mai drăguț...”, a scris celebrul actor Jon Stewart pe Twitter.
  • „Sunt încă în șoc. Tocmai am vorbit cu Bob acum câteva zile. Am stat la telefon ca de obicei, făcându-ne unul pe altul să râdem. Prieten, comedian și tovarăș aristocrat Bob Saget.”, sunt rândurile scrise de actorul de comedie Gilbert Gottfried.
    „Doamne. Bob Saget!!! Cel mai drăguț bărbat. Am fost fiica lui la TV pentru un sezon și el a fost întotdeauna atât de amabil și protector. Îmi pare atât de rău pentru familia lui.", sunt cuvintele exprimate de actrița Kat Dennings, pe Twitter.

Bob Saget a avut o carieră impresionantă în lumea filmelor și a comediei, dar traseul său pe acest drum a fost neașteptat și rolul său din showul de televiziune care l-a consacrat nu a fost ceea ce își dorea la momentul acela, dar i s-a ivit ocazia și a profitat.

„Full House” a fost un accident. Am fost concediat de la CBS și mi s-a propus să fiu în „Full House.”, i-a spus el lui Jake Tapper într-un interviu din iulie 2021.

Nebunia acestui serial devenit fenomen a durat până în anul 2020, după ce în 2016 Netflix a făcut o continuare în care a apărut și Bob Saget, dar de această dată, una dintre fiicele personajului său a fost în rolul principal.

Actorul era căsătorit cu jurnalista Kelly Rizzo, iar în trecut a fost cu Sherri Kramer și au avut împreună trei fiice, Aubrey Saget, Lara Melanie Saget și Jennifer Belle Saget.

Bob Saget a jucat de-a lungul carierei sale în filme și comedii care s-au difuzat pe cele mai mari posturi TV din America, precum CBS și ABC, apoi a devenit vedetă pe HBO în „Entourage”.
El și-a conturat și o reputație în lumea celor care fac stand-up comedy și avea turnee în toată lumea, pentru că fascina pe oricine cu spectacolele sale.

Citește și: Heath Ledger, monstrul sacru mort la 29 de ani de supradoză. Ce s-a întamplat în ultimele zile din viața unui uriaș al filmului

Surse articol: ABC7CNNTheGuardian

Sursa foto principală: Facebook

Articolul urmator Și-a găsit frații biologici după 60 de ani de la adopție. O poveste demnă de scenariu de film

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.