Adi Bărar, fondatorul și solistul trupei Cargo, a murit în urma infectării cu Covid-19

Adi Bărar, fondatorul și solistul trupei Cargo, a murit în urma infectării cu Covid-19

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Adi Bărar, fondatorul și solistul trupei Cargo, a încetat din viaţă pe 8 martie, la vârsta de 61 de ani. Artistul fusese internat la Terapie Intensivă în Timişoara în urmă cu aproape două săptămâni, din cauza infectării cu SARS-CoV-2.

“Artistul Adi Barar a fost internat în data de 23 feb 2021, acum două zile. A fost adus prin serviciul UPU direct pe secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara. Starea lui este critică, dar stabilă. El a fost depistat cu COVID. Are comorbidități importante putem spune că starea lui este stabilă acum, el nu este totuși în afara oricărui pericol”, a transmis medicul Raul Pătrașcu, manager Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, potrivit Antena 3. 

Anunţul a fost făcut pe pagina de Facebook a formației:„Așa intens cum a trăit toată viața pe scenă, alături de public, înconjurat de gândurile voastre bune, așa a luptat până azi!

Dumnezeu să te odihnească, Adi Barar! 15.01.1960 – 08.03.2021.

„Și de-o fi și eu să mor/ Nu vreau să vă întristați!/ Să cântați și să jucați, până în zori… / Și dacă din când în când/ O să mă primiți în gând/ VOI FI APROAPE DE VOI!”” - a fost mesajul postat luni dimineaţa pe pagina oficială de Facebook a trupei Cargo.

 Adi Barar de la Cargo pe scena

Sursa foto Cargo Facebook

Ultimul mesaj al lui Adi Bărar pe Facebook a fost pe 15 ianuarie, atunci când a împlinit vârsta de 61 de ani:

„Astăzi 15 ianuarie am adăugat încă o pagină la calendar...

Zilele trec dar noptile-s de cosmar

Vinul e bun dar, sufletul mi-e amar

Vorba cântecului!

Sper ca 2021 să nu fie ca 2020!!!”

  Adi Bărar se confrunta cu mai multe cormobidități, printre care și ciroză hepatică. 

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
O femeie își caută cu disperare fiica pierdută în urmă cu 40 de ani: „Am apucat-o de mânuță și am rămas cu acea imagine întipărită în ochi”
O femeie își caută cu disperare fiica pierdută în urmă cu 40 de ani: „Am apucat-o de mânuță și am rămas cu acea imagine întipărită în ochi”
Ce varsta are sufletul tau?
Incepe quiz
Ce varsta are sufletul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.