Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează, după mai bine de 15 ani de căsnicie

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează, după mai bine de 15 ani de căsnicie

Ana Maria Munteanu, redactor sef Divahair.ro

Vestea că Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează după mai bine de 15 ani de căsnicie a luat pe toată lumea prin surprindere. Nimeni nu se aștepta la o separare, mai ales la două săptămâni de la momentul în care și-au reînnoit jurămintele. 

UPDATE 27 martie 2024: Neînțelegerile dintre Anamaria Pordan și Laurențiu Reghecampf nu se opresc nici acum, la doi ani de la momentul în care și-au anunțat separarea. Procesul de divorț încă nu a ajuns la final, așa că foștii parteneri încă își dispută în instanță diverse chestiuni. Acum, antrenorul ar fi luat măsuri pentru a stopa aparițiile publice ale fiului lor.

Toată lumea știe că Anamaria Prodan a obținut rolul principal în filmul „Complotul bonelor”, regizat de Iura Luncașu, iar Laurențiu Reghecampf junior a jucat și el alături de ea în această producție. Ba mai mult, impresara a reluat reality showul de familie de la Antena Stars, unde apare alături de toți cei dragi. Bineînțeles, fiul pe care îl are cu fostul soț este nelipsit din fiecare ediție a emisiunii, căci, fiind minor, locuiește sub același acoperiș cu mama sa.

Potrivit click.ro, surse din echipa Antenei au dezvăluit că impresarul ar fi trimis trustului notificări prin care anunță conducerea că nu este de acord cu aparițiile fiului său pe micul ecran. 

„Reghecampf nu și-a mai vizitat copilul pe care îl are cu Anamaria de aproape 3 ani. Comunică foarte rar cu Bebeto, iar cel mic Laurențiu Junior îl sună doar când tatăl lui îi face notificări pentru că apare în filme sau în reality-show. A trimis notificări prin avocați, în acest sens.”, au declarat surse din Antenă, pentru click.ro.

În ciuda neînțelegerilor din familie, adolescentul tânjește după prezența tatălui și chiar a recunoscut, tot la televizor, că îi este dor de el. Iată ce mărturisire a făcut în reality show-ul „Prodanca. Punct și de la capăt”:

„Da, adică normal. (n.r. îmi e dor de Laurențiu Reghecampf). Dar, asta e acum, ce să facem. Trebuie să ne mișcăm în față, nu putem să ne oprim.”

UPDATE 6 februarie 2024: Toată lumea știe că Anamaria Prodan a luptat până în pânzele albe pentru a-și salva căsnicia pe care a avut-o cu Laurențiu Reghecampf. Cei doi au fost căsătoriți aproximativ 15 ani, din 2008 și până în 2022, când mariajul lor a ajuns la final. Antrenorul de fotbal și-a refăcut viața și chiar a făcut doi copii cu actuala lui parteneră, Corina Caciuc, în ciuda revoltei pe care impresara și-a exprimat-o când el a luat decizia de a rămâne cu noua lui familie.

Acum, la aproape doi ani de la separare, Anamaria Prodan este resemnată și a acceptat situația. Ba mai mult, are curajul să spună tuturor că multă vreme a încercat să păstreze aparențele de dragul copiilor ei și, mai ales, de dragul fiului pe care ea și Laurențiu Reghecampf îl au împreună.

„Eu l-am construit pe (Laurențiu – n.r.) Reghecampf. Am făcut totul pentru a ne salva căsnicia. Nu am vrut să spună cei care m-au avertizat de adevărata lui față. Au avut dreptate! Ştiam de aventura lui, normal! Mă credeţi tâmpită? Am încercat până în ultimul moment să îl salvez. Copiii mei îl ştiau altfel pentru că aşa l-am „pictat” eu. Îmi vine să plâng când mă gândesc la tot ce s-a întâmplat. Am considerat că trebuie să țin familia unită și cumva am fost trufașă, uitându-mă la toți de sus.

Crezi că este pentru totdeauna când faci un pas. Te gândești că acea persoană va fi trup și suflet pentru tine, nu va sta din interes, nu se va gândi ce ar putea să facă pe spatele tău, cât ar putea să crească lângă tine, ce ar putea să dobândească, ce ar putea să fure.”, a mărturisit Anamaria Prodan în emisiunea ei de la Antena Stars.

Anamaria Prodan cu noul ei look de după divorțul de Laurențiu Reghecampf, îmbrăcată într-un sacou negru cu broderie argintie din paiete

În plus, a recunoscut inclusiv că știa de infidelitatea fostului soț, dar că a încercat să îi spele acestuia imaginea, lăudându-l de fiecare dată când se aflau în public.

„Construisem un Reghecampf perfect. Era lucrarea mea de master. Cea mai mare durere era când ieșeam în oraș și toate își dădeau coate, râdeau, atunci când eu spuneam „Am venit cu soarele meu, soțul meu e nr. 1, cel mai cuminte, cel mai bun, cel mai iubitor!”. Vedeam râsul ăla din spatele tuturor și semnele alea pe care… orice s-ar întâmpla pe lumea asta nu o să le mai trăiesc niciodată!”, a mai spus impresara cu o urmă de regret în clas.

În ciuda a tot ce s-a întâmplat, ea a rămas puternică pentru familia ei și a reușit să îngroape treptat securea războiului. Acum nu se mai ceartă în presă cu fostul soț sau cu partenera acestuia. Au ales să își rezolve problemele la tribunal și să lase instanța să facă dreptate.

UPDATE 8 august 2023: Toată lumea a crezut că Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au ajuns la sentimente mai bune și că vor îngropa securea războiului de dragul băiatului pe care îl au împreună. Mulți au luat în calcul și o posibilă împăcare, după ce impresara a declarat în repetate rânduri că dorește să pună capăt acestei situații conflictuale. Totuși, viața lor nu s-a schimbat deloc în ultima vreme, căci antrenorul nu a reluat încă legătura cu fiul său, fapt ce o supără enorm pe Anamaria Prodan. Iată ce dezvăluiri a făcut ea într-un interviu acordat pentru Playtech Știri și ce spune despre o eventuală împăcare:

„Nu există pe pământul ăsta o împăcare, decât de dragul copilului nostru și decât ca doi oameni maturi, cu capul pe umeri, care înțeleg ce înseamnă noțiunea de părinte și și-o exercită până închid ochii. Ce îmi doresc eu de la Reghecampf este să își vadă copilul, să vorbească cu el, să petreacă timp cu copilul lui, să îl ajute.

Nu îl sună deocamdată pe Bebe, probabil își pune la punct toate chestiile cu echipa nouă. Noi încă așteptăm! A făcut atâtea procese, ca să i se stabilească pensie alimentară, ore de vizită, dar dacă tot a primit de la judecător ore de vizită, noi ne dorim să vină mii de ore.

Nu am visat în viața asta că tatăl copilului meu o să deschidă proces, ca să stabilească judecătorul când poate veni să își vadă copilul. Consider că, din cauza presiunii, problemelor pe care le are, din cauza situației în care se află, încerc să îi găsesc scuză.

De copil trebuie să ai grijă toată viața, trebuie să fii un model pentru ei. Noi ne rugăm de el, îi trimitem mesaje ca să vină să își vadă copilul. Nu l-a mai văzut pe Bebe de multă vreme și nici nu avem nevoie de un tată de serviciu, ci de un tată permanent. Copiii se cresc permanent!”

Anamaria Prodan a profitat de ocazie și a amintit, încă o dată, greșelile pe care fostul soț le-a făcut și le face față de copiii lor. În opinia sa, acesta nu a înțeles ce înseamnă familia și este supărată pe modul în care se raportează el acum la copii.

„A deschis niște procese doar de dragul de a face rău familiei, pentru că noi ne rugam de el în presă să vină să își vadă copiii, iar el stătea cu paharul de vin în față, la podcast și spune că fetele nu sunt fetele lui. E rușinos! Te-ai făcut de râs la nivel Național. Sunt fetele tale pentru că le-ai crescut de la 5 ani. Nu a avut noțiunea de familie niciodată!

Am stat toți în aceeași casă, eu am încercat să îi implementez noțiunea de familie, dar nu s-a prins. Dacă spui că fetele nu sunt ale tale, de băiat nu știi, nu te interesează, arunci niște bani în cont la 3,4 luni. E urât, nu ești om! Dacă eu nu eram Anamaria Prodan, ce se alegea de copilul ăsta? El are niște probleme foarte mari, trăiește niște rușini în momentul ăsta!”, a mai spus pentru aceeași sursă.

Fosta parteneră a lui Laurențiu Reghecampf a dat de înțeles că are de gând să își refacă viața și a subliniat că își dorește un bărbat puternic. Se pare că experiența cu antrenorul i-a lăsat o dezamăgire profundă în suflet.

„Anamaria Prodan a ascuns tot, timp de 16 ani, a acoperit și a înălțat. Cum cădea zmeul, eu îl înălțam. Acum, zmeul cade și trag câinii de el. Ca Reghecampf sunt mii de bărbați care vor să stea lângă mine, dar eu am anumite standarde. Nu am cum! Bărbatul de lângă mine trebuie să fie puternic. A treia oară trebuie să aleg perfect! Alegerile ieftine, te costă scump.”, a mai explicat pentru Playtech Știri.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ANAMARIA PRODAN (@anamariaprodanreghecampf)

UPDATE 25 iulie 2023: Anamaria Prodan a renunțat la războiul pe care i-l declarase fostului soț și a hotărât să încheie acest capitol nefericit al vieții sale. Toată lumea știe că își tatuase pe spate chipurile celor dragi: pe al lui Laurențiu Reghecampf și pe ale celor trei copii. Acum, impresara a luat o decizie neașteptată, după ce s-a sfătuit cu familia. Iată ce declarații a făcut la Antena Stars despre ștergerea tatuajului în care apărea și fostul partener:

„Consider că este un capitol încheiat al vieții mele. M-am gândit foarte mult și eu și copiii dacă să-l scot sau nu. După ce am făcut o ședință așa cum facem noi de obicei, ședință în familie, am hotărât că este ok să-l scot de pe pielea mea, dar Laur va rămâne parte din noi, nu pe pielea mea, ci prin faptul că mi-a dăruit un copiil de vis. Îi mulțumesc încă o dată pentru acest lucru minunat pe care l-a făcut în relația cu mine și sper ca de azi înainte să încheiem războiul ăsta care nu face bine nimănui, iar copiii suferă teribil.”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ANAMARIA PRODAN (@anamariaprodanreghecampf)

Pare că vedeta a revenit la gânduri mai bune și că nu vrea să se mai certe cu tatăl fiului ei. Speră că lucrurile vor intra pe un făgaș normal și că antrenorul va relua legătura cu toți cei trei copii de care a avut grijă în cei 15 ani de căsnicie cu ea (Lurențiu Junior, fiul lui biologic, și cele două fiice ale impresarei dintr-o relație cu Tiberiu Dumitrescu - Sarah și Rebecca).

„Îmi doresc tare mult să poate să îi scoată în lume, să poată să stea la masă cu ei, să meargă peste tot în vacanțe cu ei. Cred că așa face un om care, într-adevăr, are minte și, într-adevăr, înțelege ce a constuit în ani alături de mine și cred eu că nimeni de pe pământul ăsta nu va înțelege cât de greu ne-a fost să construim ceea ce noi doi am construit, poate că nici el nu realizează în momentul ăsta exact, dar cu siguranță în ani va înțelege că foarte puțini oameni au făcut ce am făcut noi doi fără niciun ajutor, nici iubitele, nici amantele, nici prietenii, nimeni nu știe.”, a mai adăugat Anamaria Prodan.

UPDATE 8 iulie 2023: Cine-ar fi crezut că așa ceva ar mai fi posibil? Și-au aruncat cuvinte grele, au divorțat cu scandal după aproape 16 ani de căsătorie, s-au bătut în plină stradă și acum... s-au împăcat!

Ce a declarat zilele trecute Anamaria Prodan: ”Cred că din respect pentru familia şi copiii noştri, trebuie să închidem aceste procese care aduc pete mari pe numele nostru. Ceea ce am construit eu şi Laurenţiu Reghecampf, cu siguranţă, şi spun în cunoştinţă de cauză, nimeni nu o să mai facă în zeci de ani de acum înainte.
De ce? Pentru că noi am făcut istorie fără ajutorul nimănui în ţara aceasta. Cred că problemele pe care le avem, mari sau mici, trebuie să le rezolvăm doar noi doi, fără declaraţii, fără războaie. Da? Toate procesele pe care Laurenţiu le-a deschis faţă de familia noastră, noi sperăm să le închidă cât mai repede.
Aşteptăm oricând să vină acasă, să-şi vadă copiii, să îi scoată la masă, să petreacă timp cu ei. Pentru că el a fost în perioada în care a fost cu noi, tatăl copilului meu şi tatăl fetelor mele din prima căsnicie, pentru că aşa e normal. Noi vorbim orice ține de copii, avem o relație fabuloasă, nu am mai avut niciun fel de problemă. De când presa a dispărut așa din viața noastră, a fost perfect. Discutăm orice, luăm deciziile împreună, totul este frumos, mulțumesc lui Dumnezeu!

Sarah pleacă la lotul național, Rebecca s-a întors în America și Bebeto pleacă și el în America. Din toamnă, el va merge la una dintre cele mai prestigioase academii de fotbal și sunt foarte mândră. Va locui singur, are 14 ani, trebuie să învețe să se descurce singur în viață”.

UPDATE 22 iunie 2022: Laurențiu Reghecampf se va îndepărta, la propriu, de toate atacurile fostei soții, fiindcă a ales un alt drum în viață. Marți, 21 iunie 2022, a fost numit antrenor principal al echipei Neftchi Baku, din Azerbaidjan. Negocierile au fost secrete, dar decizia finală a fost făcută publică pe Neftchi TV, acolo unde fostul partener al Anamariei Prodan a făcut și declarații.

„Este prima dată când am parte de o asemenea prezentare, în direct la TV. Vă mulțumesc foarte mult, este extraordinar! Prima impresie este foarte plăcută. Am găsit oameni minunați aici. Am găsit un președinte foarte onest.

Este bine că n-a aflat nimeni despre negocieri. Chiar și în țara mea, nu e ușor să ascunzi astfel de lucruri. Neftchi este un club mare și este normal să negocieze cu mai mulți antrenori și să găsească soluția cea mai bună pentru ei. Sunt fericit că eu am fost acea persoană.

Sunt obișnuit cu obiectivele importante. La orice echipă pe care am antrenat-o, am încercat să câștig campionatul. Este bine că obiectivele mele și cele ale clubului sunt aceleași. Cu siguranță, câștigarea titlului este obiectivul pentru următorul sezon. Este important să văd echipa, să văd nivelul la care suntem în acest moment. Trebuie să fim pregătiți, să fim puternici pentru meciurile europene. Vreau să văd ce poziții trebuie acoperite, trebuie să aducem jucători care să ridice nivelul echipei. Îmi place să jucăm un fotbal ofensiv, un fotbal total. Vreau ca echipa mea să aibă mingea, să avem o posesie bună. Voi încerca să găsesc cea mai bună soluție în privința sistemului de joc.”, a spus vedeta, într-un interviu pentru Neftchi TV, potrivit Digi Sport.

Până de curând, Laurențiu Reghecampf a fost responsabil de parcursul unei echipe din România - Universitatea Craiova - care în sezonul trecut s-a clasat pe locul al treilea în Liga I.

„Clubul Universitatea Craiova și antrenorul Laurențiu Reghecampf au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale. Îi mulțumim lui Laurențiu Reghecampf pentru tot ceea ce a realizat la Știința și îi dorim mult succes mai departe.”, scria în comunicatul emis de Universitatea Craiova pe 12 iunie 2022.

Antrenorul avea în contract o clauză de reziliere de 300.000 de euro, dar patronul echipei nu a plătit-o, fiindcă s-a ajuns la o înțelegere. Mihai Rotaru i-a oferit 180.000 de euro pentru a-l convinge să renunțe la Universitatea Craiova. 

Potrivit ProSport, la noua echipă va încasa 480.000 de euro pe sezon, ceea ce înseamnă că va avea un salariu lunar de 40.000 de euro.

--------

UPDATE 14 iunie: Anamaria Prodan îl atacă, din nou, pe Laurențiu Reghecampf! După ce a fost demis de la cârma echipei Universitatea Craiova în urmă cu doar câteva zile, proaspătul tătic a primit o nouă lovitură din partea viitoarei foste soții. Aceasta i-a transmis antrenorului un mesaj extrem de dur, în care i-a explicat că parcursul său profesional o ia la vale și că a ajuns "batjocura" altora.

Imagine cu Anamaria Prodan îmbrăcată într-un costum gri cu dungi  albe

”Când nu ai rezultate, ca antrenor, ești demis. Asta e viața. Vă spun sincer, eu mă rog pentru el să nu stea mult pe tușă și să-și găsească un angajament. Dar, și să reușească. În acest moment, el se află într-un moment delicat, cel puțin în România.

Dacă va mai prelua o echipă din România și nu va reuși, atunci va fi compromis, Și profesional și personal. De ce? Pentru că de cinci-șase ani nu a mai avut nicio performanță, nici nu mai știu exact, am pierdut șirul anilor. Cred că din Arabia, de la Al Hilal, când a jucat finala Champions League Asia, deci sunt mai mulți ani (n.r. - 8 ani)

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Reghecampf Laurentiu (@r.laurentiu)

E greu să te mai concentrezi la fotbal, când ești mai mult cu gândul la amante, la cum să-ți furi familia. El a avut rezultate doar atunci când a fost liniștit.

Și-a distrus munca în ultimii ani. A crezut că a atins cerul cu mâna și a ajuns milionar, dar nu este deloc așa. Este jenant să ajungi să te dea afară din Arabia Saudită.

Din păcate, a ajuns batjocura tuturor. Nu mai are respectul copiilor, al familiei. Va ajunge foarte, foarte rău dacă nu-și va găsi repede ceva”, a spus ea.

----------------

UPDATE 19 MAI: La scurt timp după ce Laurențiu Reghecampf a dat marea veste, că iubita lui, Corina Caciuc, l-a făcut tătic de băiat pentru a treia oară, colegii de la Click au contactat-o pe Anamaria Prodan, pentru a-i afla reacția.

Impresara a avut un singur lucru de spus pe această temă, cu siguranță dureroasă pentru ea - „Să-i trăiască și să aibă grijă măcar de ăsta! Poate înțelege de data asta că un copil nu se face pe banda rulantă, oriunde, oricum, din orice poziție și nu se lasă de izbeliște când apare altă femeie. Familia și copiii sunt lucruri sfinte.“

Reacțiile a doi dintre copiii mai mari, evident supărați pe Reghe, nu au întârziat să apară: 

„Să-i trăiască și să-l crească măcar pe el, căci pe mine și fratele meu nici nu ne mai cunoaște. Pune poze cu noi de când aveam 7 ani.”, a spus Reghe Jr.

„Să-i trăiască și să poată să-l crească, căci nu prea știe ce-s copiii. Se plictisește repede de ei și face altul într-o secundă.“, a declarat Sarah Dumitrescu.

-------------------------

UPDATE 11 OCTOMBRIE: După ce weekend-ul acesta a explodat în presă știrea conform căreia presupusa iubită a lui Laurențiu Reghecampf, Corina Caciuc, ar fi gravidă în 3 luni, selecționerul dă lovitura de grație: a mărturisit colegilor de la Cancan că a depus deja actele de divorț de Anamaria Prodan. 

Vestea a apărut în presă în jurul orei 0:00, duminică spre luni: ”Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu. Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional.Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional."

La scurt timp după, în miez de noapte, mezinul familiei Laurențiu Reghecampf a avut o reacție publică extrem de dură la adresa tatălui său, extrem de afectat de gestul radical al acestuia: a pus o fotografie alb-negru cu ei doi împreună, cu mesajul "ai murit pt mine...forever!"

Sursa foto Instagram

Răspunsul impresarei pentru fiul ei, lăsat ca și comentariu public la fotografia de mai sus, este următorul: "Mami ..tati este intr un moment greu al vieții. Trebuie sa l iubim ! Familia,loialitatea,respect ,onoare! Apără-l! TU, ești EL ! NOI suntem EL! FII Puternic BĂIATUL MEU SUPERB SI DEȘTEPT ! Cum sunt si surorile tale! Si, iubește-l !! Tu esti EL ! Nu uita niciodată !CÂNDVA VA ÎNȚELEGE !!!Du-te si caută in el numai lucrurile bune! El este si va rămâne Eroul vieții tale! Pt noi el va rămâne SOARELE NOSTRU ! DUMNEZEU ÎL VA AJUTA SA SI VADĂ GREȘELILE ! EL ESTE MINUNEA FAMILIEI NOASTRE ! Mami !!!CÂINII LATRĂ ,URSUL TRECE! Declarațiile acestea nu il reprezintă !! Undeva TATI S A PIERDUT. ..INTR O LUME URÂTA TARE ! Care nu îl reprezintă ! Dar tu lupta Pt tati si nu îți încarcă sufletul cu ura ,caci tatal tău nu stie ce îți face. Puterea si dragostea ta îl vor ajuta! Mama o sa fie in spatele lui si in spatele vostru mereu ! Va iubește mami fără Marginele! Înconjurați l pe tati cu dragoste!"

----------------

UPDATE 18 IUNIE: Scandalul și controversa învăluie acest subiect. Deși Laurențiu Reghecampf a afirmat că vor divorța, Anamaria a infirmat cele spuse de (încă) soțul ei: „Nu este adevărat, nu divorțăm, nici nu se pune problema de așa ceva, ne-am plictisit de subiectul ăsta. Vrem și noi să ne tihnească mâncarea. Laur nu a declarat că divorțăm, el a glumit, iar cei care au scris-o au dat-o ca fiind serioasă. Noi suntem acum la masă, suntem bine, fericiți”, a spus ea, potrivit playsport.ro.

De asemenea, fiul lor, Laurențiu Reghecampf jr., în vârstă de 12 ani, a avut și el un cuvânt de spus în tot acest controversat subiect: „Nu înțeleg de ce unii oameni din presă încearcă mereu să îmi denigreze părinții. Așa ceva este strigător la cer. Mami și tati sunt bine, suntem toți la masă și mergem peste tot împreună”.

Dacă divorțul va avea cu adevărat loc, cei doi au o avere frumușică de împărțit. Nu se știe cu exactitate ce sumă au strâns de când sunt căsătoriți, singurele detalii pe care le-am aflat în legătură cu acest subiect vin de la Anamaria, care declara mai demult următoarele: „Eu fac parte din ăia din Forbes care nu își doresc să apară. Eu am bani, am avere. Îți dai seama că știu câți bani am, că îi socotesc. Dacă acum aș renunța la meseria mea, aș trăi pentru încă 20 de vieți. Suntem acolo, undeva între 50 și 100 de milioane”.

-----------

Ultima oră, veste șocantă în România! Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează după mai bine de 15 ani de căsnicie.

Cei doi abia își reînnoiseră jurămintele - acum două săptămâni -  și părea că totul merge, în continuare, bine între ei. ”Laur este echilibrul meu, aerul meu, totul meu. Mă sprijină în tot ce fac și îmi este alături de o viață. Noi doi nu suntem doar suflete pereche ci și parteneri de luptă! Când suntem împreună, nu ne poate sta nimeni în cale!”, afirma Anamaria Prodan nu foarte demult.

"Da, e adevărat, divorţăm! Este singurul comentariu pe care îl am de făcut. Vă rog să înţelegeţi că este vorba de viaţa noastră privată, de copiii noştri şi vă rog să ne respectaţi decizia. Vă mulţumesc" - a fost răspunsul selecționerului când a fost întrebat dacă se separă de impresară, pentru cei de la Fanatik.

Revenim cu detalii, știre în curs de desfășurare.

Surse foto: InstagramInstagram

Surse articol: ClickAsDigisportSpynewsPlaytechLibertateaClick

Articolul urmator
O tânără de 27 de ani a murit după ce a căzut în lacul Snagov. Apropiații Ramonei încă sunt în stare de șoc
O tânără de 27 de ani a murit după ce a căzut în lacul Snagov. Apropiații Ramonei încă sunt în stare de șoc
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!
Incepe quiz
Vrei să știi cum va arăta viața ta peste 10 ani? Fă testul acesta și afli răspunsul în mai puțin de 1 minut!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.8 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.