Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Anunț de ultimă oră: cum e vremea în România în weekend-ul sărbătorii Nașterii Maicii Domnului

Vineri, 06.09.2019

Avem vești bune de la ANM, din fericire, pentru primul weekend din luna septembrie, în care românii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului.

Potrivit meteorologilor, cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată în zona de munte şi, posibil, în sud-estul extrem al ţării, iar noaptea în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade in nordul Moldovei şi in estul Transilvaniei şi 31 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 20 de grade, mai coborâte, spre 4…5 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de ceaţă.

Sâmbătă, vremea va fi caldă, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde pe arii restrânse vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi, de scurtă durată, în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, cu cele mai ridcate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 19 grade.
Duminică, vremea va fi caldă, mai ales în sudul, sud-estul şi centrul ţării. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în vest, sud-est şi centru, precum şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, mai coborâte, spre 6 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei

 

Surse foto: pixabay

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Este oficial! Primul caz de coronavirus, confirmat în România! (36749 vizite)
    2. Coșmarul unul bolnav cu COVID-19, în România: ”Am așteptat ambulanța 12 ore” (13393 vizite)
    3. Coronavirusul ne-a răpit una dintre cele mai mari valori ale țării: scriitorul Paul Goma a murit, la 84 de ani (9271 vizite)
    4. Mare atenție pentru cei care doresc să își amâne ratele la bănci! Iată în ce capcană a căzut un client (4990 vizite)
    5. Aplicația pentru telefonul mobil care te anunță dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus (4331 vizite)
    1. Noua măsură împotriva răspândirii coronavirusului: străzile și parcurile din România sunt dezinfectate cu clor (nota 4.8)
    2. De ce pe căldurosul continent african sunt cele mai puține cazuri de COVID-19 (nota 4.6)
    3. Vânătoare de vrăjitoare: medici români, căutați de autorități după ce au dezvăluit că spitalele nu sunt pregătite pentru epidemia de coronavirus (nota 4.5)
    4. Aplicația pentru telefonul mobil care te anunță dacă ai intrat în contact cu o persoană infectată cu coronavirus (nota 4.3)
    5. Coșmarul unul bolnav cu COVID-19, în România: ”Am așteptat ambulanța 12 ore” (nota 3.6)
    1. Aventurile unui bărbat din Iași! A venit pe cal, de la sat, pentru că nu circula niciun autobuz și îi născuse soția (0 comentarii)
    2. Este oficial! Primul caz de coronavirus, confirmat în România! (0 comentarii)
    3. Coronavirusul ne-a răpit una dintre cele mai mari valori ale țării: scriitorul Paul Goma a murit, la 84 de ani (0 comentarii)
    4. Persoanele aflate în autoizolare din cauza COVID-19 din Marea Britanie trebuie să arunce gunoiul în câte doi saci (0 comentarii)
    5. Un american a murit după ce a luat un medicament despre care Trump a spus public că este eficient împotriva COVID-19 (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!