Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze

Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze

Ramona Jurubita

Kristine și Michael Barnett formau un cuplu fericit și aveau o familie unită, dar viața lor s-a schimbat brusc după ce au decis să adopte un copil. Se pare că sufletul pe care au vrut să îl ocrotească în confortul căminului lor ascundea în spate un secret greu de imaginat. Este de necrezut ce s-a întâmplat în câțiva ani și ce întorsătură neașteptată a luat viața acestor soți și părinți din Indiana!

Toată experiența familiei a fost relatată în detaliu în documentarul „The Curious Case of Natalia Grace” (Cazul curios al Nataliei Grace), care a avut premiera în primăvara lui 2023, pe Investigation Discovery. Această poveste a ajuns cunoscută publicului larg abia acum, dar totul s-a întâmplat în urmă cu 13 ani, mai exact în 2010, când cei doi soți au hotărât să își extindă familia.

În secvența de deschidere a celebrului documentar, Michael Barnett rostește o replică tulburătoare: „Nu vrea să ne spună adevărul despre cine este - trăim cu o escroacă!”. Oare se referă la fata pe care au adoptat-o cu mare bucurie acum mai bine de un deceniu?

Kristine și Michael Barnett credeau că au primit în casa lor o fetiță orfană de șase anișori, pe care și-au propus să o ocrotească, să o îngrijească și să o educe la cele mai înalte standarde. Exact așa cum au făcut și în cazul celor trei copii biologici. Aveau o stabilitate financiară ce părea de neclintit, așa că s-au aventurat pe un nou drum, din dorința de a ajuta un suflet nevinovat, care a ajuns fără voia sa într-un centru de plasament.

Problemele acestei familii au început la scurt timp după finalizarea procesului de adopție, după ce au observat că „fetița adoptată” nu este chiar o fetiță. Cum este posibil? În timpul petrecut la ei, nu crescuse absolut deloc și chiar avea comportament de femeie în toată firea. Au acuzat-o pe atunci că este o pitică adultă care pretinde a fi copil. Este incredibil! Cum ar putea cineva să facă așa ceva? Și de ce ar fi făcut una ca asta? Pentru a profita de situația lor financiară? Pentru că nu voia să se adapteze vieții de adult și îi plăcea să depindă de altcineva?

Natalia Grace într-o mașinuță roz alături de o fetiță
Natalia Grace alături de o fetiță

Să o luăm cu începutul! În 2010, cuplul a adoptat-o pe Natalia Grace, o presupusă orfană de 6 ani din Ucraina. Cel puțin așa indicau documentele ei de identitate. Dar Michael și Kristine Barnett și-au dat seama pe parcurs că au deschis ușa și brațele, fără voia lor, unei persoane care a încercat să îi escrocheze. Și chiar a făcut-o timp de câțiva ani!

Natalia Grace este, de fapt, o femeie adultă, cu o formă de nanism. Aceasta se prefăcea că este copil și s-a dovedit ulterior că intențiile sale nu erau printre cele mai bune.

Au vrut să facă bine și au ajuns într-o situație extremă

În documentar, Michael Barnett a povestit că a luat decizia de a adopta un orfan de la un centru din Florida pe 26 aprilie 2010, alături de întreaga familie, când totul era perfect în viața lor. Aveau un cont de economii, o casă nou construită, iar copiii lor erau deja modelați pentru a se descurca în societate. Nimic nu îi împiedica să mai șlefuiască un suflet.

„La începutul anului 2010, am fost binecuvântați cu multe lucruri. Când a venit anul 2014, aveam 37 de cenți în contul bancar, nu mai aveam soție, nu mai aveam copii, nu aveam casă și nu aveam loc de muncă. Dacă Natalia nu intra niciodată în viața noastră, eu nu divorțam.”, a mărturisit îndurerat bărbatul păcălit.

Îndoielile cu privire la adevărata ei vârstă au apărut când părinții adoptivi au descoperit că Natalia Grace le-a ascuns faptul că avea menstruație, fapt rar întâlnit în cazul fetițelor mai mici de 9 ani, dar nu imposibil (așa-numita menstruație precoce).

Un alt moment care i-a făcut pe cei doi soți să își pună întrebări a fost întâlnirea dintre copila adoptată și un băiețel de vârsta ei. Au observat că ea avea o structură osoasă mult mai dezvoltată și un vocabular extrem de avansat, în comparație cu băiatul respectiv.

În plus, potrivit mărturiilor părinților adoptivi, aceasta avea deja dinți de adult și în cei patru ani, nu au observat vreun semn de creștere la ea. Cum au luat-o, așa a rămas în următorii ani. Chiar și în cazul copiilor cu nanism, creșterea se vede în primii ani de viață, așa că nu era cazul.

Natalia Grace îmbrăcată în negru, cu părul desfăcut și cu breton

Am avut o relație amoroasă cu un adolescent care a mințit în legătură cu vârsta lui

După ce au dus-o la medic, în urma unei investigații medicale amănunțite, s-a constatat că „fetița” de 6 ani avea cu cel puțin 14 ani în plus. De asemenea, s-a dovedit că avea inclusiv o tulburare psihologică severă diagnosticată de obicei la adulți. Aceste numeroase indicii alarmante au determinat familia să solicite asistență juridică.

„(Oficialul) ne-a spus că el crede că certificatul ei de naștere este fals.", a mai dezvăluit Michael Barnett.

În 2012, au inițiat o petiție la tribunalul de succesiune, unde au prezentat toate dovezile, iar judecătorul, după o analiză atentă, a modificat oficial data nașterii ei din 2003 în 1989 pe actul de naștere. După această decizie a Instanței, cuplul a hotărât să o mute pe Natalia Grace într-un apartament din Lafayette, astfel încât să stea departe de ea, fiindcă nu îi cunoșteau adevăratele intenții.

Tânăra a declarat ulterior că a stat mai mult nemâncată acolo și că s-a hrănit doar cu unt de arahide și sandvișuri pentru că nu putea nici măcar să deschidă o conservă din cauza unor probleme de mobilitate pe care le are la nivelul mâinilor.

La aproximativ un an de la instalarea ei în acel apartament, a fost nevoită să se mute din nou, căci vecinii au făcut plângeri împotriva ei. Au acuzat-o că avea un comportament perturbator, că nu putea avea grijă nici măcar de ea însăși, că era permanent neîngrijită și că emana un miros neplăcut. Ba mai mult, unele persoane au susținut că a intrat în locuințele lor fără permisiune.

Natalia Grace a depus plângere penală împotriva părinților adoptivi, acuzându-i de neglijență. Cei doi soți au considerat că nu trebuie să mai aibă grijă de ea dacă este majoră, dar Instanța i-a considerat vinovați într-o oarecare măsură, pentru că tânăra suferea de nanism și alte afecțiuni, fapt ce o făcea dependentă de îngrijirea lor, indiferent de vârstă.

În 2019, în cadrul emisiunii Dr. Phil, tânăra s-a prezentat sfâșiată de durere, vizibil afectată emoțional și a negat că ar fi adultă, susținându-și nevinovăția. A încercat să-i convingă pe oameni că ea nu a înșelat nicio secundă familia Barnett și că a fost abandonată fără motiv de aceasta.

Între timp, fusese deja adoptată de altcineva, iar noii părinți i-au luat apărarea, spunând că este un suflet bun, și nu o sociopată adultă care se dădea drept copil.

În cele din urmă, soții Krisine și Michael Barnett au fost puși sub acuzare pentru abandon și neglijarea unei persoane cu dizabilități. Aceste probleme și-au pus amprenta asupra lor și au ajuns inclusiv să divorțeze, din cauza tensiunilor prin care au trecut în ultimii ani. Din fericire, la finalul procesului au fost declarați nevinovați.

A fost mințită de propria familie timp de 17 ani că i-a murit copilul la naștere. Ce a descoperit femeia după ani de suferință

Surse foto: Youtube

Surse articol: BrightsideDailymailTheguardian

Articolul urmator
O femeie de 100 de ani a fost operată cu succes la Craiova! „Să operezi o pacientă care are 100 de ani și 9 luni, a fost o provocare"
O femeie de 100 de ani a fost operată cu succes la Craiova! „Să operezi o pacientă care are 100 de ani și 9 luni, a fost o provocare"
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.3 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.