Au plecat în aventura vieții lor și parcă le-a înghițit pământul. Două tinere sunt date dispărute de mai bine de un deceniu și nimeni nu-și poate explica ce li s-a întâmplat

Au plecat în aventura vieții lor și parcă le-a înghițit pământul. Două tinere sunt date dispărute de mai bine de un deceniu și nimeni nu-și poate explica ce li s-a întâmplat
Ramona Jurubita
Miercuri, 20.05.2026

În urmă cu mai bine de zece ani, două tinere din Olanda au pornit într-o excursie care trebuia să fie una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții lor. Kris Kremers și Lisanne Froon ajunseseră în Panama pentru voluntariat, aventură și descoperirea unei lumi noi. Nimeni nu și-ar fi imaginat însă că drumul lor prin jungla tropicală avea să se transforme într-unul dintre cele mai misterioase și înfiorătoare cazuri de dispariție din lume.

Povestea lor continuă și astăzi să stârnească dezbateri, teorii și întrebări fără răspuns. Ce s-a întâmplat cu adevărat pe traseul El Pianista? S-au rătăcit și au murit în junglă sau au fost victimele unei crime cumplite? După mai bine de un deceniu, nimeni nu a reușit să ofere o explicație clară.

Cazul de dispariție care șochează lumea de aproximativ 50 de ani. O mamă a plecat la cumpărături cu fiicele ei și nu au mai fost găsite vreodată

Cine erau Kris Kremers și Lisanne Froon

Kris Kremers, în vârstă de 21 de ani, avea studii în educație artistică, iar Lisanne Froon, în vârstă de 22 de ani, terminase o facultate de științe aplicate. Cele două prietene economisiseră luni întregi pentru a pleca împreună în Panama, unde urmau să facă voluntariat și să studieze limba spaniolă.

În martie 2014 au ajuns în Boquete, un orășel montan cunoscut pentru traseele spectaculoase și peisajele tropicale. Tinerele locuiau la o familie gazdă și urmau să înceapă un program educațional pentru copiii din zonă.

Având câteva zile libere înainte de începerea activităților, au decis să exploreze împrejurimile.

Ultimul traseu parcurs de cele două tinere

Pe 1 aprilie 2014, Kris și Lisanne au pornit pe celebrul traseu El Pianista, o potecă montană care traversează pădurea tropicală din apropierea orașului Boquete.

Deși aveau programată o drumeție ghidată pentru ziua următoare, cele două au decis să plece singure cu o zi mai devreme. Erau îmbrăcate lejer, cu pantaloni scurți și maiouri, și aveau la ele doar un rucsac mic, semn că intenționau să se întoarcă rapid.

S-au fotografiat zâmbind pe traseu, iar ultimele imagini făcute în acea zi le surprind aproape de vârful muntelui, la linia continentală. După acele fotografii, nimeni nu le-a mai văzut vreodată în viață.

Primele semne de alarmă au apărut în aceeași seară, când câinele care le însoțise s-a întors singur acasă.

Descoperirea șocantă a telefoanelor și aparatului foto

La aproape zece săptămâni după dispariție, o femeie din tribul indigen Ngäbe a găsit un rucsac albastru pe marginea unui râu. În interior se aflau telefoanele fetelor, aparatul foto, bani, o sticlă cu apă și documente personale.

Toate obiectele erau uscate și într-o stare surprinzător de bună, deși zona era afectată constant de ploi tropicale. Anchetatorii au descoperit apoi ceva tulburător în telefoanele celor două tinere. Începând chiar din după-amiaza dispariției, au fost efectuate zeci de apeluri către numerele de urgență 112 și 911. Niciun apel nu a reușit însă să se conecteze din cauza lipsei semnalului.

Între 1 și 11 aprilie, telefoanele au fost pornite și oprite constant, probabil pentru economisirea bateriei. După 5 aprilie, cineva a încercat în repetate rânduri să acceseze iPhone-ul lui Kris folosind coduri PIN greșite. Mulți cred că Lisanne încerca să folosească telefonul prietenei sale după ce aceasta nu mai putea face acest lucru.

Cele 90 de fotografii misterioase făcute în întuneric

Poate cele mai tulburătoare dovezi au fost însă fotografiile descoperite pe aparatul foto. După imaginile obișnuite din timpul drumeției, următoarele fotografii au fost făcute abia în noaptea de 8 aprilie. Între orele 1 și 4 dimineața au fost realizate aproximativ 90 de poze cu blițul, aproape toate surprinzând întunericul junglei.

În câteva dintre imagini apar obiecte stranii: o oglindă, niște ambalaje, bucăți de plastic roșu legate de crengi și formațiuni stâncoase greu de identificat.

Una dintre fotografii surprinde foarte aproape părul blond-roșcat al lui Kris Kremers. Potrivit unor investigații independente, imaginea ar arăta și o posibilă rană în zona capului, deși autoritățile nu au confirmat oficial acest detaliu.

Mai mult, anchetatorii au descoperit că fotografia cu numărul 509 lipsea complet din aparat și nu a mai putut fi recuperată niciodată.

Rămășițele lor au fost găsite după mai multe săptămâni

După descoperirea rucsacului, căutările au fost reluate. În săptămânile următoare au fost găsite mai multe fragmente osoase, o gheată de drumeție cu un picior încă în interior și pantalonii scurți ai lui Kris.

Testele ADN au confirmat că piciorul îi aparținea lui Lisanne, iar unele fragmente osoase erau ale lui Kris. Descoperirile au ridicat și mai multe întrebări. Unele oase păreau să fi fost decolorate neobișnuit, iar experții criminaliști au declarat că anumite fragmente prezentau urme compatibile cu substanțe chimice precum varul sau leșia.

În același timp, lipsa majorității rămășițelor a alimentat teoriile conform cărora cele două ar fi putut fi victimele unei crime.

A dispărut fără urmă după o ceartă cu soțul ei. Și-a lăsat în urmă copiii și toate bunurile personale ca după 20 de ani să se descopere cine a ucis-o

Accident tragic sau crimă?

Autoritățile din Panama au concluzionat oficial că tinerele Kris și Lisanne s-au rătăcit în junglă și au murit în urma accidentelor, epuizării și condițiilor extreme.

Totuși, mulți oameni nu cred această variantă. În jurul cazului au apărut numeroase teorii, precum implicarea unui criminal local, a traficanților de droguri din zonă sau chiar a unui ghid turistic despre care unii turiști au spus ulterior că avea un comportament nepotrivit cu femeile tinere.

Nici până astăzi nu există dovezi clare care să confirme o crimă. Însă nici teoria accidentului nu a reușit să răspundă tuturor întrebărilor.

Cazul lor rămâne unul dintre cele mai tulburătoare mistere moderne. Două tinere pline de viață au plecat într-o simplă drumeție și nu s-au mai întors niciodată. Iar după mai bine de zece ani, adevărul pare încă ascuns undeva în pădurea tropicală din Panama.

Vezi galeria foto » Au plecat în aventura vieții lor și parcă le-a înghițit pământul. Două tinere sunt date dispărute de mai bine de un deceniu și nimeni nu-și poate explica ce li s-a întâmplat. Lucrurile lor au fost găsite după câteva săptămâni Au plecat în aventura vieții lor și parcă le-a înghițit pământul. Două tinere sunt date dispărute de mai bine de un deceniu și nimeni nu-și poate explica ce li s-a întâmplat. În cele din urmă le-au fost găsite rămășițele

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: ThecasesthathauntmeMelodijoadelitaKnoxpages

Tags: Stiri externe

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce bărbat îți va rupe inima în două?
Ce bărbat îți va rupe inima în două?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe