Bacalaureat la 75 de ani. Bunica din Neamț care a luat examenul maturității la pensie

Bacalaureat la 75 de ani. Bunica din Neamț care a luat examenul maturității la pensie
Ramona Jurubita
Sâmbătă, 28.06.2025

Imaginează‑ți următorul cadru: o sală de clasă, cu elevi tineri, care visează la un viitor strălucit, și lângă ei, o doamnă cu părul alb, venită parcă din altă eră, dar cu o dorință arzătoare în ochi. Așa începe povestea Ioanei Păduraru Rusu, o bunicuță din Neamț care, la 75 de ani, a decis să scrie istorie. S-a înscris la liceu în urmă cu patru ani, iar în vara lui 2025 a dat Bacalaureatul pentru prima oară în viață. Află ce a motivat-o să-și lanseze singură o asemenea provocare!

Ioana Păduraru Rusu este din localitatea Trifești, aflată în apropiere de municipiul Roman din Neamț. A absolvit Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” din Horia și i-a surprins pe toți cei din jurul ei când a decis să se înscrie și la BAC, examen pe care l-a promovat cu media 6,36.

La Limba și Literatura Română, bunicuța a luat nota 5,15, la Matematică a scris de 5,95, iar Biologia a salvat-o, căci a fost materia la care a luat cea mai mare notă - 8.

Adelina, o copilă de 16 ani și-a pus capăt zilelor de teama Evaluării Naționale. Adolescenta și-ar fi pierdut mama de mică și se afla în grija surorii mai mari și a tatălui

Renunțase la școală în urmă cu 50 de ani

În tinerețe, Ioana și-a pus viața pe pauză pentru familie: a renunțat la studii pentru a-și crește cei trei copiii, iar mai târziu i-a crescut și pe nepoți. Așa au trecut cinci decenii în care s-a întrebat „Cum ar fi fost dacă aș fi continuat studiile?”, iar, în cele din urmă, a decis să-și răspundă singură la întrebare. Ambiția și istețimea de care dă dovadă au ajutat-o să promoveze Bacalaureatul la 75 de ani, chiar dacă a avut emoții uriașe.

Ioana Păduraru Rusu, femeia care a luat BAC-ul la 75 de ani, într-un interviu în care vorbește despre experiența ei, îmbrăcată într-o bluză albastră și punându-și mâna în dreptul inimii
Ioana Păduraru Rusu, femeia care a luat BAC-ul la 75 de ani

„Mi-am ajutat copiii, nepoții, frații, m-am sacrificat pentru ei, dar nu îmi pare rău. Însă nu m-am lăsat și am hotărât să fac liceul și să susțin Bacalaureatul, și am promovat. A fost un pic de stres, dar am reușit.

Mi-aș fi dorit să fac Facultatea de Psihologie Pedagogie la Iași, dar simt că nu sunt pregătită. Dar voi face Școala Postliceală la profilul Controlul calității alimentelor, tot aici, la liceu. Vreau să rămân o pată de culoare pentru această școală.”, a spus Ioana Păduraru Rusu, conform protv.ro.

„Domnișoara bunicuță, ai luat examenul”

În cadrul unui interviu, bunicuța proaspăt absolventă de liceu a povestit cu emoție momentul în care a aflat că a obținut numai note de trecere la toate cele trei materii.

„Profesoara de matematică m-a sunat și îmi spune: „Domnișoara bunicuță, ai luat examenul, BAC-ul!” Am căzut jos acolo pe iarbă, acolo am rămas. Eu n-am făcut școală de 50 de ani. Vă imaginați cum a fost pentru mine. Și, totuși, m-a ajutat bunul Dumnezeu de am ajuns aici. Mi-am dorit foarte mult! Îmi tremură picioarele...

Somn nu aveam... Când mă culcam, visam numai exerciții X, Y și Z. Cel mai greu mi-a fost la română. Emoția a fost mare, pentru că a fost prima probă și mă rugam la Dumnezeu, măcar un 5, să-i fie milă de mine. Am luat un 5. Nu mă așteptam la 5 și 15.”, a mărturisit femeia de 75 de ani, potrivit digi24.ro.

În tinerețe, cu toate că nu a făcut liceul, femeia a reușit să profeseze o vreme ca asistentă, după ce a urmat cursurile unei școli sanitare. Cu toate că au trecut ani buni de când nu mai învățase pentru un examen, mintea ageră a ajutat-o să rețină informațiile de care avea nevoie pentru BAC. Important de precizat este că recent a scris o carte și are încă două în lucru.

„Am vrut să învăț, să investesc în mine și să mă iubesc și pe mine. Că până acum n-am știut decât de cei din jur. M-a deranjat faptul că au zis că n-am să iau examenul, dar am luptat și am demonstrat că se poate.”, a zis aceasta pentru TVR info.

Povestea acestei femei arată că nu există imită de vârstă pentru oamenii care vor să recâștige anii pierduți. Ea avea în jur de 70 de ani când a decis să își urmeze visul, iar cu muncă și răbdare și-a atins obiectivul. 

Nicușor Dan a venit cu diploma de Bacalaureat la dezbatere. Ce note a luat candidatul la examenul maturității

Surse foto: Facebook, Facebook

Surse articol: ProtvDigi24Facebook

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Umilitor este puțin spus! Mihai Neșu are o pensie de 500 de lei. Fostul fotbalist este în scaun cu rotile de 13 ani
Umilitor este puțin spus! Mihai Neșu are o pensie de 500 de lei. Fostul fotbalist este în scaun cu rotile de 13 ani
Ramona Jurubita | Marţi, 27.08.2024
Incepe quiz
Cât iei la Bacalaureat?
Cât iei la Bacalaureat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe