Băiețelul Dianei Dumitrescu a împlinit cinci ani. Ce imagini frumoase și emoționante a făcut publice vedeta
A fost motiv de bucurie în familia Dianei Dumitrescu. Fiul ei, Carol, a împlinit 5 ani, pe 9 septembrie 2024. Vezi ce mesaj emoționant și ce imagini înduioșătoare a postat vedeta din primii ani de viață ai băiețelului său!
Actrița Diana Dumitrescu, în vârstă de 40 de ani, a devenit mamă în 2019, când a venit pe lume Carol Anton. A rămas însărcinată destul de greu, după ce multă vreme s-a rugat la Sfântul Anton pentru această minune. Întâmplare sau nu, a aflat că poartă o viață în pântec la scurt timp după ziua în care este prăznuit acest sfânt. Așa a decis că micuțul ei se va numi Anton. Celălalt prenume al copilului a fost ales de Alin Boroi, soțul Dianei Dumitrescu.
„Carol a fost numele ales de Alin. Este un nume puternic și a fost regele României, cel mai iubit rege al României, cel care a iubit cel mai mult România și a zis că este un nume de rege.”, povestea ea în urmă cu ceva timp.
Înainte să devină mamă alături de actualul partener, actrița a mai fost căsătorită. Primul soț al Dianei Dumitrescu a fost regizorul Ducu Ion, fiul producătoarei Ruxandra Ion.
„Minunea mea de copil!”
După multe încercări eșuate, Diana Dumitrescu din „Regina” a reușit să își vadă visul împlinit. A născut pe 9 septembrie 2019 un băiețel perfect sănătos, care i-a adus cea mai mare bucurie în viață. Sentimentul de împlinire este la fel de puternic și astăzi, după ce fiul ei a împlinit 5 ani. Cu ocazia aniversării lui, vedeta a publicat un mesaj emoționant în mediul online, așa cum face de fiecare dată când vrea să marcheze un moment special.
„Minunea mea de copil! La mulți ani!
Dumnezeu mi-a făcut cea mai mare minune când mi te-a trimis și mi-a îngăduit să-ți fiu mamă! Suflețel mic și inocent, sper ca Dumnezeu să-ți aștearnă o viață liniștită și să te țină mereu de mână, îți doresc să devii un om bun, cald, generos, iubitor, harnic, înțelept și deștept! Să fii un OM printre oameni și să împarți mereu iubire celor din jur!
Să ai înțelepciunea să îți găsești repede drumul în viața și să fii mereu mândru de alegerile tale.
Știu ca ești deja hotărât, știu ca vrei sa fii gunoier și să te cheme Biscuite, dar poate te mai gândești... :) oricum, mama te iubește toată viața! 🩵”, a scris Diana Dumitrescu pe Instagram.
Deși s-a zvonit că Diana Dumitrescu se pregătește de divorț din nou, aceasta a spulberat toate zvonurile în ziua în care a sărbătorit șase ani de la cea de-a doua nuntă. A publicat o fotografie cu ea și cu soțul și a dat de înțeles că sunt foarte bine împreună și că se bucură de tot ce au construit.
De curând, Diana Dumitrescu a trecut la religia penticostală și are de gând să se boteze în viitorul apropiat. Această decizie nu i-a afectat însă legătura cu soțul sau cu fiul. Cei trei sunt în continuare o familie.
În galeria foto vezi cât a crescut Carol, copilul Dianei Dumitrescu, și cât s-a transformat în ultimii 5 ani! Seamănă leit cu mama lui, dar a împrumutat trăsături și de la tată!
Gemenii Cristinei Bălan au împlinit 11 ani. Ce petrecere frumoasă le-a organizat vedeta
Vezi galeria foto »Surse foto: Instagram, Instagram
Surse articol: Libertatea, Kanald, Playtech
Tags: Diana Dumitrescu, Vedete Romania