„Blestemul" familiei Eminovici. Frații lui Mihai Eminescu au fost urmăriți numai de boli grave și suferință
Sunt de notorietate povestea lui Mihai Eminescu și numeroasele diagnostice pe care le-a primit de-a lungul anilor. S-a spus că a avut sifilis, demență, alcoolism și chiar sindrom bipolar.
Totuși, motivul morții sale a rămas un mister și mulți s-au gândit că ar putea fi vorba de un blestem, care s-a năpustit asupra întregii familii, având în vedere că nu a fost singurul cu probleme psihice dintre cei 11 copii ai soților Eminovici.
Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani, iar apoi și-a petrecut copilăria la Ipotești, alături de ceilalți frați ai săi. Nu mulți știu că poetul provenea dintr-o familie numeroasă, care a fost marcată de o poveste dureroasă. Dar să o luăm cu începutul! Câți frați a avut Mihai Eminescu și câți s-au putut bucura de viață?
Familia Eminovici, victima unui blestem?
Gheorghe Eminovici și Raluca Eminovici (fostă Jurașcu, fiica stolnicului Jurașcu din Joldești) au avut împreună 11 copii, iar Mihai Eminescu a fost al șaptelea născut. Aproape toți au avut ghinionul să sfârșească tragic sau mult prea devreme, iar poveștile lor i-au făcut pe cei din jur să creadă că familia scriitorului a fost blestemată. Punctul comun între cele mai multe dintre întâmplările tragice? Cel puțin trei dintre frați au avut probleme psihice sau măcar au fost suspectați că ar fi suferit de diverse tulburări neurologice.
După o perioadă de glorie în literatura română, poetul Mihai Eminescu și-a încheiat brusc activitatea profesională, în 1883, la doar 33 de ani. Potrivit contemporanilor săi, atunci a fost „lovit de o alienare” și toată viața lui s-a schimbat. Din geniul poeziei românești a devenit un pacient care îi punea în dificultate pe angajații sanatoriilor în care ajungea să fie internat. În cei 6 ani în care s-a luptat cu boala, până când s-a stins, a primit mai multe diagnostice, însă moartea sa încă este considerată un mister de unii specialiști.
În ultima parte a vieții, poetul avea dureri de cap, insomnii, umbla înarmat pe stradă și prezenta inclusiv episoade de delir. Părea să se confrunte cu un fel de psihoză căreia nimeni nu îi identifica rădăcinile. Potrivit martorilor, marele nostru simbol avea și manifestări violente, spărgând felinarele și distrugând proprietatea publică. Nici în sanatoriu nu era mai liniștit, acolo „strica” așternuturile sau recurgea la tot felul de gesturi șocante.
Cei din jurul său credeau că a ajuns în această situație din cauza exceselor din frageda tinerețe, când fuma mult, consuma cafea peste măsură, pierdea nopțile prin cârciumi și se iubea cu femei de moravuri ușoare. De aici și supoziția cu sifilisul.
„La 23 Martie 1889 s-a redactat un raport medico-legal despre boala poetului de către dr. Șuțu și dr. Petrescu pentru stabilirea situației sale mentale și gradul de responsabilitate. De luat în considerație că medicii nu semnalează decât tulburări psihice, asta bineînțeles fiindcă nu existau alte simptome, cum o știm de la dr. Vineș, de altfel. Dar totodată se fac observații juste, demne de toată agenția. Bolnavul, la întrebările puse, răspunde cu o voce cântătoare și monotonă (nu are fenomene disartrice de vorbire). Altădată repetă vorbele pronunțate de alții și când e singur exprimă monologuri fără sens (cel puțin pentru ei!). Dar în continuare se notează, în plimbările prin grădină, adună obiecte de pe jos, pietricele, hârtii, așchii de lemn, punându-le în buzunar ca pe obiecte de mare valoare. Strică și rupe ce găsește, de pildă așternutul într-un mod inconștient, numai pentru a-și exersa o anumită activitate, fără rost. Atenția îi este absentă, nu se poate concentra, dă răspunsuri mașinale, automate”, scria neuropatologul doctor docent Ovidiu Vuia, în lucrarea sa „Despre boala și moartea lui Mihai Eminescu”.
După aceste episoade critice, poetul s-a stins, internat fiind la sanatoriu, pe 15 iunie 1889.
Totul despre triunghiul amoros al literaturii românești - Eminescu, Veronica Micle și Caragiale
Ce alte tragedii au marcat viața familiei Eminovici
Ce durere au trăit părinții lui Mihai Eminescu! Aproape toți copiii lor au fost afectați de boli grave sau au ales să-și pună capăt zilelor, din cauza problemelor psihice pe care le-au avut. Este incredibil cum mai multe persoane din aceeași familie au avut aproape aceeași soartă și s-au luptat cu depresia sau cu alte stări de acest gen!
Nu există foarte multe informații cu privire la familia Eminovici, însă câteva scrieri din perioada în care a trăit poetul și din cea imediată morții sale îi menționează rudele. Criticul literar George Călinescu a scris despre frații lui Eminescu și a avut grijă să sublinieze legăturile stranii dintre finalurile tragice de care au avut parte.
Soții Eminovici au avut opt băieți și trei fete, iar cei mai mulți dintre ei au murit de tineri sau în condiții suspecte. Pare de necrezut, dar numai unul dintre frați ar fi depășit vârsta de 60 de ani, potrivit puținelor date existente.
Poveștile cutremurătoare ale fraților lui Mihai Eminescu
Șerban Eminovici (1841 - 1874) a fost primul născut al familiei și a trăit o copilărie dificilă. La școală a rămas repetent și cu greu și-a terminat studiile de bază, reușind într-un final să urmeze o facultate la Viena. A lucrat în cercetarea medicală, însă problemele financiare și de sănătate și-au pus amprenta asupra sa. Din păcate, în urma mai multor greutăți, a ajuns să sufere de tulburări psihice și de tuberculoză. Și-a petrecut ultimele clipe într-un sanatoriu din Berlin.
Niculae Eminovici (1843 - 1884), al doilea copil al soților Eminovici, a împărtășit soarta fratelui său mai mare. Sărăcia și boala l-au împins către sinucidere, astfel că în 1884 s-a împușcat în cap, în Ipotești. Persoanele care l-au cunoscut subliniau că a fost o fire depresivă încă din copilărie, când dădea dovadă de o personalitate singuratică și retrasă. „Era blând, bine crescut și foarte simțitor încât atunci când tată-său îl certa se închidea în odaia lui și ședea tot timpul abătut.”, a notat George Călinescu în lucrarea sa.
Deși a ajuns avocat, problemele de sănătate nedepistate l-au făcut să renunțe la carieră și să se retragă în casa părintească, acolo unde și-a găsit sfârșitul. Înainte să moară, tatăl său i-ar fi trimis o scrisoare lui Mihai Eminescu, prin intermediul căreia îi cerea ajutorul. „Fă ce faci și vino de-l ia, ca să-l duci în vreo casă de sănătate”, scria Gheorghe Eminovici.
Iorgu Eminovici (1844 - 1873) a fost cel de-al treilea băiat al familiei. Acesta a urmat o carieră militară la Berlin și, spre deosebire de frații mai mari, promitea mult din punct de vedere intelectual. Și-a impresionat superiorii de la Academia Militară, însă destinul lui s-a oprit brusc. Înainte de începe activitatea la Statul Major al mareșalului, a plecat în permisie la Ipotești, unde s-ar fi împușcat și el în cap, din cauza unei presupuse depresii. Alte surse menționează însă un altfel de sfârșit al lui Iorgu. Se crede că acesta ar fi murit după ce ar fi căzut de pe cal.
Ruxandra Eminovici (născută în 1845), prima fată a familiei Eminovici a bucurat sufletele părinților săi doar o scurtă perioadă. Ea a murit când era foarte mică, din cauze necunoscute.
Ilie Eminovici (1846 - 1863) a călcat pe urmele primului născut al familiei lui Mihai Eminescu și a studiat medicina. Deși avea toate șansele să se bucure de o carieră strălucită, moartea l-a răpit la numai 17 ani, într-o misiune sanitară, după ce s-ar fi infectat cu tifos.
Maria Eminovici (1848 - 1856) a fost a doua fată a lui Gheorghe și a Ralucăi Eminovici. Din păcate, a murit înainte de a împlini 8 ani, probabil tot din cauza unor probleme de sănătate netratate.
Mihai Eminovici „Eminescu” (1850 - 1889) a fost al șaptelea născut, care a avut norocul de a trăi puțin mai mult decât alți frați ai săi. El a petrecut 39 de ani pe acest Pământ, chiar dacă ultimii au fost extrem de grei atât pentru el, cât și pentru cei care l-au îngrijit.
Aglaia Eminovici (1852 - 1900) a avut șansa de a se bucura mai mult de viață, însă nici ea nu a trăit prea mult. S-a stins la 48 de ani, din cauza unei boli autoimune - boala Basedow-Graves. Totuși, spre deosebire de frații săi, ea a avut timp să se căsătorească, de două ori chiar, și să facă și copii. În urma ei au rămas doi băieți, Ioan și George.
Harieta Eminovici (1854 - 1889) a fost cea mai mică dintre surori. Ea a fost și cea care l-a îngrijit pe scriitor după ce acesta s-a îmbolnăvit. Din păcate, a murit la numai câteva luni după ce el a plecat la îngeri. Avea pe atunci 35 de ani și a făcut tuberculoză, boală care i-a fost fatală.
Matei Eminovici (1856 - 1929) a fost penultimul născut și a trăit cel mai mult dintre toți copiii familiei Eminovici, mai exact 73 de ani. A dus-o puțin mai bine decât restul fraților săi, căci a ajuns căpitan în Armata Română și subprefect în mai multe localități, însă problemele personale nu l-au ocolit nici pe el.
Vasile Eminovici (1857 - 1860) a fost mezinul familiei. Unele surse spun că ar fi trăit doar un an și jumătate, în timp ce altele arată că s-ar fi stins la trei ani de la naștere. Indiferent care ar fi adevărul, soarta i-a fost tragică, marcând niște părinți deja îndurerați de un chin atât de nedrept.
Ce soartă dureroasă! Familia lui Mihai Eminescu a avut o poveste ce merită transpusă într-un scenariu de film!
Urmareste-ne pe Google News
