Când trecem la ora de iarnă în 2019

Când trecem la ora de iarnă în 2019

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

An de an, în luna octombrie, ne pregătim să trecem la ora de iarnă. Deși este un lucru pe care îl facem periodic, de obicei avem nevoie de o avertizare, pentru a da ceasul înapoi. Și nu știm niciodată precis când și cum trebuie să schimbăm ora. Anul acesta vine cu o surpriză în plus în ceea ce privește trecerea la ora de iarnă.

ceasuri

Când trecem la ora de iarnă

În ultimul weekend din această lună, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, este momentul în care dăm ceasurile înapoi cu o oră. Astfel, ora 04:00 devine ora 03:00, iar dimineața ne trezim mai târziu decât în ziua precedentă. De fapt, când trecem la ora de iarnă, revenim practic la ora oficială. Ora de iarnă este considerată ora standard, în corelație cu conceptul de oră astronomică, folosit în mod normal de majoritatea țărilor sau teritoriilor în perioada dintre luna octombrie a unui an și luna martie a anului următor.

Ultima duminică din octombrie este cea mai lungă zi din an

Pentru că în ultimul weekend din octombrie dăm ceasul înapoi cu o oră, duminică, 27 octombrie, este cea mai lungă zi din an: are 25 de ore în loc de 24. Trecerea la ora de iarnă este un mecanism folosit de 70 de țări din lumea întreagă, de mai bine de 100 de ani. România a aderat la acest sistem în anul 1932.

Când a fost introdus acest sistem

Ora de iarnă este numită astfel în contrast cu ora de vară, când dăm ceasurile înainte, pentru a beneficia cât mai mult de lumina solară atunci când facem diferite activități. Acest sistem a fost introdus de neozeelandezul George Hudson, în 1895. Tiparul convențional de trecere de la ora de vară la cea de iarnă și invers poartă numele de Daylight Saving Time (DST) sau timp de economisire a luminii zilei. 

Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic

Trecerea la ora de iarnă perturbă ritmurile biologice, de aceea este necesară circa o săptămână de adaptare la noul program de culcare-trezire. În cazul anumitor persoane, aceste modificări pot avea efecte mai serioase. Astfel, schimbarea orei poate perturba ceasul biologic, conducând la dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește nivelul de melatonină, hormonul responsabil cu reglarea ritmului circadian al organismului.

oboseala

Trecerea la ora de iarnă ne poate face mai puțin vigilenți și poate accentua oboseala resimțită dimineața, la trezire. Studii recente au arătat că schimbarea orei poate afecta în cazuri extreme sănătatea mintală, determinând o serie de reacții precum: irascibilitate, creșterea nivelului de stres, instalarea asteniei de toamnă. De asemenea, unele persoane se pot confrunta cu insomnie, oboseală accentuată, nervozitate sau tendințe depresive.

Uniunea Europeană a votat renunțarea la ora de vară

Începând cu 2021, se va renunța la sistemul de trecere de la ora de vară la cea de iarnă și invers, conform unei decizii a Parlamentului European. De fapt, va fi menținută o singură oră, în funcție de decizia pe care o ia fiecare țară. Țările care vor să rămână la ora de vară vor face modificarea finală în ultimul weekend din martie 2021. Țările care aleg ora de iarnă vor face trecerea definitivă către aceasta în ultima duminică din octombrie 2021. România nu a decis încă dacă va păstra ora de vară sau pe cea de iarnă. Toate țările trebuie să ia această hotărâre până în aprilie 2020 și s-o comunice Comisiei Europene.

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator
Povestea preotului în salopetă de tâmplar. Când nu este la altar, face mobilă și muncește cot la cot cu oamenii din satul Ostrov
Povestea preotului în salopetă de tâmplar. Când nu este la altar, face mobilă și muncește cot la cot cu oamenii din satul Ostrov
Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce accesoriu de iarna ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.7 (9)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.