Ce pensie primește Mihai Neșu de la statul român, după 15 ani de când a ajuns în scaun cu rotile
Fostul fotbalist Mihai Neșu a rămas paralizat de la gât în jos după accidentul pe care l-a suferit în anul 2011, pe când juca la echipa olandeză FC Utrecht. În ultimii ani, starea lui s-a ameliorat, astfel că acum își poate folosi mâinile. Recent, a dezvăluit ce pensie primește el, ca persoană cu dizabilități, și sora lui, care îi este însoțitor.
„Eu iau 500 de lei pe lună”
Cariera sportivă a lui Mihai Neșu s-a încheiat după ce, pe 10 mai 2011, a suferit un accident în timpul unui antrenament pe terenul de fotbal. Astfel, s-a ciocnit cu un coleg de la FC Utrecht, Alje Schut. În urma loviturii de atunci, a avut o fractură de coloană cervicală și a rămas paralizat de la gât în jos.

În prezent, la fel ca în anii trecuți, Mihai Neșu se bucură de sprijinul Danielei, sora lui mai mare. De curând, fostul fotbalist a spus ce pensie încasează lunar atât el, cât și sora sa. Potrivit informațiilor furnizate de „as.ro”, nu s-a ferit să precizeze că pensia lui este de 500 de lei, iar cea a Danielei este de aprox. 2000 de lei: „Eu iau 500 de lei pe lună și mai ia și ea (n.r. sora sa) vreo 2.000 sau poate mai mult. Hai să spunem că luăm 3.000 amândoi. Practic, eu cu ea ar trebui să trăim de 3000 de lei și ea să aibă grijă de mine și să îmi dea de mâncare mie și ea să mănânce. Să aibă grijă și de cele medicale.”
Raportându-se la sumele primite lunar, fostul sportiv se gândește cât de greu le este celor care trebuie să se descurce cu ele, neavând alte surse de venit. De aceea, consideră că persoanele ce se regăsesc într-o asemenea situație sunt „eroi” și le apreciază: „Așa trăiesc alții care n-au posibilități și eu nu pot să zic nimic. Sunt eroi! Nu-mi pot imagina cum. Am prieteni și mi-e și rușine să-i întreb cum se descurcă. Bravo lor! E ceva de admirat și nu e normal să fie viața așa de grea pentru persoanele cu dizabilități.”

Primește și o pensie din partea statului olandez
Nu a fost prima dată când a venit cu detalii despre pensia pe care o are după accidentul care l-a lăsat paralizat. Mai exact, în anul 2022, în cadrul emisiunii „Voi cu Voicu”, Mihai Neșu a dezvăluit că primește și o pensie din partea statului olandez. Pensia respectivă se ridica atunci la 3000 de euro pe lună. În ceea ce privește pensia primită de la statul român, aceasta era de aprox. 100 de euro pe lună. Pensia de însoțitor era de aprox. 300 de euro.
Având în vedere sumele menționate, fostul jucător al Stelei și-a exprimat compasiunea pentru persoanele cu dizabilități și pentru familiile lor, spunând că ar trebui să beneficieze de mai mult sprijin din partea statului. Potrivit „antena3.ro”, a explicat că: „Practic majoritatea persoanelor cu dizabilități, dacă n-au condiții financiare bune, e foarte greu să trăiască. Și eu am foarte mulți prieteni cu dizabilități cu care vorbesc și le știu viața și știu cât le greu părinților lor să-i să-i ajute și să le ofere toate condițiile... Eu nu mă pricep, nu știu ce s-ar putea face, dar e greu să fii și cu dizabilități și să nu ai sprijin din partea statului.”
Cât trebuie să plătească impozit Mihai Neșu pentru centrul său de recuperare
După ce s-a întors în România după accidentul suferit în Olanda, Mihai Neșu s-a dedicat sprijinirii persoanelor cu dizabilități. Și-a creat propria fundație, care îi poartă numele, și care în prezent vine în sprijinul copiilor și adulților care beneficiază de programe de terapie.
Odată cu creșterea taxelor pentru impozite și după eliminarea scutirilor fiscale pentru persoanele cu dizabilități, impozitul pe clădiri al fundației sale se ridică la 36.000 de euro. De aceea, Mihai Neșu spune că va fi mai greu ca fundația să vină în ajutorul celor care au nevoie. „Au fost tăiate toate scutirile și facilitățile de care beneficiau persoanele cu dizabilități. Va fi mult mai greu să îi ajutăm, mai ales că persoanele cu dizabilități au rămas fără aceste scutiri de impozite”, a declarat la „Antena 3 CNN”, conform informațiilor oferite de „Adevărul”.
De altfel, fostul sportiv face apel la autoritățile statului pentru a se reveni asupra deciziei privind impozitele care le afectează pe persoanele cu dizabilități, astfel încât proiectele sale să se desfășoare în continuare. „Ne-am asumat responsabilitatea să avem grijă de copiii cu dizabilități și ne-am dorit un loc frumos, unde să se bucure de acest proiect, cu ajutorul oamenilor. Credem că această situație este temporară...”, a afirmat la „Antena 3 CNN”, potrivit sursei citate.
„Dacă eram sănătos, nu trăiam ceva frumos cum trăiesc în acest moment!”
În anul 2024, a reușit să inaugureze, în satul Cihei de lângă Oradea, Complexul de recuperare pentru copii și tineri cu dizabilități neuromotorii „Sfântul Nectarie”. Despre ce se întâmplă acolo a venit cu detalii într-un interviu pentru „GSP”, acordat în 2025: „Centrul de recuperare pe care-l aveam anul trecut în oraș s-a transformat într-un complex de recuperare. Avem o clădire pentru cazări, unde avem cinci căsuțe în care stau părinții cu copiii care vin la recuperare, avem o bisericuță frumoasă în care ținem de un an slujbe. În centrul de recuperare facem terapiile.”
În ciuda numeroaselor provocări prin a trecut, Mihai Neșu a reușit să iasă învingător și să-și păstreze optimismul. O dovadă în acest sens este că, într-un interviu din decembrie 2025 pentru sursa citată anterior, nu s-a ferit să declare că, datorită fundației sale, a avut parte de momente pe care nu le-ar fi trăit dacă ar fi fost sănătos: „Dacă eram sănătos, nu trăiam ceva frumos cum trăiesc în acest moment! Da, paralizia e foarte grea și e greu să simți că te doare totul în fiecare zi. Nu e ușor. Dar chiar și cu aceste dureri, nu pot povesti bucuria pe care o trăiesc prin ceea ce mi-a dat Dumnezeu, prin această fundație și acești oameni.”
Surse foto: facebook.com/fundatiamihainesu/, facebook.com/trinitastv, youtube.com
Surse articol: adevarul.ro, antena3.ro, as.ro, cancan.ro, gsp.ro, gsp.ro, romaniatv.net
Tags: Stiri Romania