Cinci elevi de 10 la Evaluarea Națională în aceeași clasă într-un liceu din Buzău. Restul elevilor au luat peste 9, datorită unui singur om, profesoara lor Gabriela Șerbu

Cinci elevi de 10 la Evaluarea Națională în aceeași clasă într-un liceu din Buzău. Restul elevilor au luat peste 9, datorită unui singur om, profesoara lor Gabriela Șerbu
Mariana Voinea
Miercuri, 08.07.2026

O profesoară de limba și literatura română de la Colegiul Național „B.P. Hașdeu” din Buzău a reușit să își ajute elevii să obțină performanțe remarcabile la Evaluarea Națională 2026. În colectivul clasei a VIII-a sub atenta îndrumare a dirigintei Gabriela Șerbu au fost obținute cinci note de 10 la Limba română, iar 25 dintre cei 26 de absolvenți au încheiat examenul cu medii peste 9.

Reușita lor pune Buzăul pe harta performanțelor academice din acest an.

Clasa din Buzău care a atras atenția la nivel național

Rezultatele obținute de elevii de la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” au atras rapid atenția presei și nu numai. Nu vorbim despre o singură medie mare sau despre un singur copil care a ieșit în față, ci despre un colectiv întreg care a confirmat un nivel foarte ridicat de pregătire. Dintr-un total de 26 de absolvenți, 25 au obținut medii finale peste 9,00, iar la proba de Limba română au fost înregistrate cinci note maxime.

Așa arată succesul! Ștefania este singura elevă din Prahova care a luat nota 10 la BAC 2026. „M-am pregătit singură. Nu am făcut vreodată nici măcar o oră de meditații"

După media generală a clasei, 9,40, colegiul s-a clasat pe locul al cincilea la nivel național. Mai mult, la Limba și literatura română, media clasei a fost 9,59, rezultat care a pus colectivul pe primul loc în țară la această probă. 

Din acest colectiv a făcut parte și Marta Prisada, eleva care a obținut media 9,92, cea mai mare din județul Buzău, înainte de contestații. Clasa a funcționat cu predare intensivă a limbii engleze, iar elevii s-au remarcat în anii de gimnaziu la olimpiade și concursuri naționale, atât la limba și literatura română și matematică, cât și la alte materii precum informatică, fizică, chimie, istorie, geografie sau limbi moderne.

„Am încercat să le arăt că zborul e în ei”

Profesoara Gabriela Șerbu nu a fost doar omul de la catedră, ci și diriginta clasei. Cadrul didactic nu numai că le-a urmărit evoluția zi de zi, ci le-a cunoscut emoțiile, ambițiile, momentele de ezitare și punctele forte. 

Metoda profesoarei de limba și literatura română s-a bazat pe menținerea entuziasmului pentru syudiu. Astfel, elevii au fost implicați în activități de lectură, dezbateri, public speaking, proiecte educaționale și concursuri, toate acestea contribuind la formarea lor. 

profesoara cu parul ondulat imbracata in bluza cu model floral priveste in zare

„Discuţiile pe care le-am avut permanent cu ei şi încercarea de a face şi lucrurile atrăgătoare, lucruri care le plac, am avut permanent dezbateri la clasă, foarte frumoase. Erau acele momente de discuţii relaxate pe marginea cărţilor sau alte experienţe.

I-am implicat în astfel de acticităţi şi am încercat să nu pun presiune exclusiv pe un rezultat obţinut la o testare. Şi nu le-am pus limite. Am încercat să le arăt că zborul e în ei, că ei, de fapt, ştiu să zboare numai că trebuie să creadă în strălucirea zborului care îi aşteaptă. Atâta tot, i-am direcţionat.”, a declarat cadrul didactic.

Cristina, o tânără nevăzătoare din Baia Mare a luat BAC-ul cu note demne de lăudat. Copila și-a pierdut vederea în urma unui tragic accident

Ministrul Educației a remarcat performanța clasei

Povestea clasei de la Colegiul Național „B.P. Hașdeu” a depășit granițele județului Buzău și a ajuns să fie apreciată și la nivelul Ministerului Educației. Reușita a fost privită drept una excepțională nu doar pentru cele cinci note de 10 la română, ci mai ales pentru faptul că majoritatea elevilor clasei au obținut rezultate foarte mari.

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a declarat cu privire la acest subiect: „Sunt foarte mulţi profesori dedicaţi, sigur, nu ajung toţi la performanţa de a avea cinci elevi cu 10 la limba română. Uneori, şi să duci un copil de la nota 3 la nota 5 este o realizare excepţională. 

În cazul doamnei profesoare, aş aprecia în mod special că a fost şi dirigintă în clasa respectivă şi că majoritatea elevilor au luat note peste 9, ceea ce arată o preocupare generală pentru performanţa elevilor, nu doar în domeniul ei de specialitate"

Generația îndrumată de profesoara Gabriela Șerbu rămâne, cu siguranță, una de referință în istoria Colegiului Național „B.P. Hașdeu” din Buzău. Rezultatele de excepție ale elevilor și implicarea dascălului lor care le-a fost și dirigintă au atras atenția la nivel național.

Surse foto: facebook.comfacebook.com

Surse articol: observatornews.rooficiuldestiri.roopiniabuzau.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Cristian Tudor Popescu a luat foc pe internet când a aflat că 28 de elevi sunt blocați în Dubai. "Ce mama dracului caută în Dubai"
Cristian Tudor Popescu a luat foc pe internet când a aflat că 28 de elevi sunt blocați în Dubai. "Ce mama dracului caută în Dubai"
Ramona Jurubita | Marţi, 03.03.2026
Incepe quiz
Cum va arata viata ta peste 5 ani?
Cum va arata viata ta peste 5 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe