Clipe de coșmar pentru Elena Lasconi. Tatăl ei este internat la Terapie Intensivă

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, traversează o perioadă extrem de dificilă. Tatăl ei se confruntă cu grave probleme de sănătate. Află mai multe detalii.
Tatăl Elenei Lasconi, Valer Lasconi este internat la Terapie Intensivă, iar această veste a afectat-o profund pe fosta jurnalistă, care nu a putut să-l aibă alături în momentele cheie din campania ei electorală.
Cu toate acestea, ea a declarat că rămâne fermă în cursa electorală, în ciuda dificultăților din viața personală.
Marți seară, în cadrul dezbaterii electorale de la Antena 3, moderată de Mihai Gâdea, Elena Lasconi a vorbit despre suferința prin care trece familia ei în acest moment.
„I-aș fi pupat mâinile dacă era aici”
Cu vocea tremurândă, ea a recunoscut că și-ar fi dorit ca tatăl să fie alături de ea, dar starea gravă de sănătate în care se află nu i-a permis acest lucru.
De asemenea, Elena Lasconi nu a ezitat să îi trasmită și un mesaj de mulțumire mamei ei, Lenuța Lasconi, care a fost prezentă la dezbatere prin sistem videoconferință.
„Eu i-aș fi pupat mâinile dacă era aici pentru că tata e la terapie intensivă în aceste momente, mama a trecut prin niște momente foarte grele, nu doar cu mine. Campania mea a fost nimic.
Mamă, vreau să-ți mulțumesc și îi mulțumesc lui Dumnezeu că ești mama mea, ești o forță, am zis mereu că ești generalul familiei, te iubesc pentru tot ce faci, pentru toate sacrificiile, pentru ce faci pentru tata și o să fii mândră de mine”, a spus candidata, vizibil emoționată.
Chiar și în aceste circumstanțe dificile, Elena Lasconi a dat dovadă de putere, declarând ferm că nu se retrage din cursa electorală.
A răspuns la toate întrebărilor jurnaliștilor, contracandidaților și cetățenilor, demonstrând că prioritatea ei rămâne cursa pentru președinția României.
„Tata a fost dintotdeauna cel mai bun prieten al meu”
Elena Lasconi a avut dintotdeauna o relație specială cu tatăl ei, Valer.
Într-o confesiune publicată în urmă cu ani buni pe blogul ei personal, Elena Lasconi vorbea despre copilăria ei și despre faptul că, din cauza programului de muncă al mamei, a fost mult mai apropiată de tată.
Ea a povestit că în copilărie, el a fost cel care i-a oferit sprijin emoțional, i-a fost confident și prieten de nădejde.
”De când mă ştiu am avut o relaţie tensionată cu mama. Aşa ca “şoarecele şi pisica”. Toate prietenele mele îmi povesteau ce relaţii speciale au cu mamele lor, ce povestesc, cum povestesc, cum le susţin şi eu sufeream.
Mă gândeam că poate mama nu mă iubeşte. La cele mai multe serbări, la şedinţele cu părinţii era prezent tata. Cu tata vorbeam câte în lună şi în stele, dansam, ascultam muzică, râdeam, ne plimbam.
Îmi amintesc cum îmi gătea cele mai bune grătare. Salivez numai când mă gândesc. Ce mai, eram “prinţesa lu’ tata”. Toată lumea ne spunea că semănăm şi eu eram tare mândră pentru că îl idolatrizam pe tata.
Ani de zile am purtat poza lui în carnetul de note iar pe verso scrisesem “tata meu şi drag şi scump şi mic şi drag”. Tata a fost dintotdeauna cel mai bun prieten al meu”, mărturisea fosta jurmalistă.
Lenuța Lasconi i-a transmis un mesaj de susținere fiicei ei
Deși relația dintre Elena Lasconi și mama ei, Lenuța Lasconi, nu a fost întotdeauna perfectă, astăzi cele două sunt foarte apropiate.
Lenuța Lasconi, aflată acasă la Hațeg, i-a transmis Elenei Lasconi un mesaj de susținere, punând accentul pe calitățile morale ale fostei jurnaliste.
Totodată, mama candidatei USR a condamnat atacurile publice la adresa fiicei și nepoatei ei.
Ea a subliniat că minciunile și jignirile care au circulat în spațiul public au fost extrem de dureroase pentru familia Lasconi și că speră acum în sprijinul oamenilor de bună-credință.
„Îmi pare rău, am o vârstă și de aceea spun, vreau să fie bine pentru toți oamenii, să fim mândri de țara noastră, nu să ne urâm și să ne batjocorim. Lui Dumnezeu nu-i place asta, îi place unitatea și dragostea și să fie pace și liniște.
Fata mea este un om curat, este cinstită, are o empatie foarte mare față de oameni, își iubește țara și e foarte sinceră și harnică, e muncitoare și știu că ea va putea face lucrul acesta să fie mai bine la noi în țară.
Rog pe toată lumea să nu mai împroaște cu noroi în ea și să spună adevărul. Cea mai mare minciună despre fata mea și despre nepoata mea a fost ceva oribil, n-am cuvinte să spun cât am suferit.
Tot timpul se leagă de cruciulița ei de la gât. Cui a făcut rău? Au făcut-o și bețivă. A văzut-o cineva băută? A lucrat la ProTV 20 de ani, s-ar fi văzut.
Când jigniți un copil, să știți că prima dată jigniți părinții. Să lăsăm toate supărările și tot ce-a fost rău până acum și să ne întoarcem cu fața la Dumnezeu și să ne iubim”, a declarat Lenuța Lasconi.
Deși trece prin momente grele, Elena Lasconi rămâne fermă în decizia ei de a lupta pentru un viitor mai bun pentru români.



Surse foto: facebook, facebook, facebook, facebook, facebook
Surse articol: viva, fanatik, antena3
Tags: elena lasconi, Stiri Romania