Copiii României se fac auziți peste hotare! Alexandru, un tânăr din Constanța, a adus acasă medalia de aur la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială

Copiii României se fac auziți peste hotare! Alexandru, un tânăr din Constanța, a adus acasă medalia de aur la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială
Alina Nedelcu
Joi, 08.10.2026

An de an, elevii români ne dau motive de mândrie datorită rezultatelor excepționale obținute la olimpiadele internaționale. Unul dintre cele mai recente asemenea rezultate îi aparține lui Alexandru Thury-Burileanu, elev la Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, care a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială 2026, desfășurată în luna august în Kazahstan. Prin rezultatul său, s-a clasat pe locul 19 la nivel mondial.

Alexandru Thury-Burileanu, medalia de aur Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială

Competiția s-a desfășurat în perioada 2-8 august 2026, la Astana, capitala Kazahstanului, și a reunit 471 de participanți din 108 țări. 

Alexandru Thury-Burileanu a reușit să obțină una dintre cele trei medalii de aur câștigate de România și să ocupe poziția a 19-a în clasamentul mondial individual. Pentru elevul constănțean, aceasta a reprezentat prima participare la o competiție internațională de o asemenea anvergură, iar rezultatul a fost pe măsura eforturilor depuse.

delegatia elevilor romani care au participat la Olimpiada Internationala de Informatica de la Astana, din august 2026, in timp ce tin drapelul Romaniei, avand medalii la gat

De altfel, tânărul a vorbit cu emoție despre momentul în care s-a aflat pe scenă ca să-și ia medalia, așa cum se poate sesiza și din informațiile oferite de „Fundația Dan Voiculescu Pentru Dezvoltarea României”: „Momentul în care am urcat pe scenă să primesc medalia de aur, ca cel mai bine clasat român, a fost unul extraordinar.”

De asemenea, a adus în prim-plan faptul că s-a simțit onorat că se află printre cei mai buni elevi din lume: „Să mă aflu printre cei mai buni elevi din lume este o onoare și o emoție greu de descris în cuvinte, și o dovadă că munca, nopțile de pregătire și pasiunea pe care o am de mic au contat cu adevărat”.

Nu doar performanța lui Alexandru a fost una remarcabilă pentru țara noastră la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială. Astfel, România a obținut trei medalii de aur, două de argint și trei de bronz, toți cei opt elevi ai delegației fiind premiați. Celelalte două medalii de aur au fost câștigate de David Georgescu, de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, și Roland Petrean, de la Colegiul Național „Silvania” din Zalău.

În ceea ce privește medaliile de argint, acestea au fost câștigate de Mihnea-Teodor Stoica, de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti, şi de  Darius-Adrian Dobre, de la Colegiul Naţional De Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea.

Medaliații cu bronz au fost trei elevi din Cluj-Napoca: Iulian Nistor (de la Liceul De Informatică „Tiberiu Popoviciu”), Matei-Tudor Pop (de la Liceul Teoretic „Avram Iancu”) și Daniel-Antoniu Bence-Muk (de la Colegiul Naţional „George Bariţiu”).

Tinerii de succes ai României! Ioana, o tânără din Iași, a câștigat medalia de bronz la una dintre cele mai dificile ediții de la Olimpiada Internațională de Biologie

Pasiunea pentru inteligența artificială a început la numai 11 ani

Apropierea lui Alexandru de domeniul inteligenței artificiale a început înainte ca instrumentele AI să devină foarte cunoscute publicului larg. Mai exact, încă de la vârsta de 11 ani, inspirat de videoclipurile pe care le urmărea pe internet, încerca să dezvolte programe capabile să învețe singure să joace jocuri video. Experimentele sale erau alimentate de curiozitate și de dorința de a înțelege felul în care funcționează tehnologia.

Ulterior, în clasa a XI-a, și-a redescoperit interesul pentru inteligența artificială. De această dată, avea deja o bază solidă de cunoștințe și experiența necesară pentru a aborda probleme mult mai complexe.

Rezultatele obținute până acum de Alexandru arată că pasiunea sa nu se limitează la un singur domeniu. Spre exemplu, a câștigat medalia de bronz la secțiunea de informatică a Olimpiadei Internaționale Zhautykov din 2025 și medalia de argint la Olimpiada Națională de Inteligență Artificială din 2026.

În același timp, în palmaresul său se regăsesc medalii de argint și mențiuni la Olimpiada Națională de Informatică, în perioada 2024-2026, precum și medalii de aur și premii II la Olimpiada Națională AcadNet, în 2025 și 2026.

Alexandru Thury-Burileanu,elevul care a obtinut medalia de aur la Olimpiada Internationala de Inteligenta Artificiala, zambitor,imbracat cu tricou galben, avand la gat mai multe medalii

Deși este pasionat de tehnologie și consideră că inteligența artificială va transforma profund societatea, a ținut să atragă atenția și asupra riscurilor pe care le presupune folosirea necorespunzătoare a acestui instrument. De fapt, a insistat asupra ideii potrivit căreia utilizarea excesivă a unor instrumente precum ChatGPT ne poate expune riscului de a nu mai reuși să gândim singuri. Prin urmare, Alexandru consideră, așa cum se poate sesiza și din informațiile oferite de aceeași sursă, că inteligența artificială nu ar trebui să fie folosită pentru a gândi în locul nostru, ci pentru a ne ajuta „să gândim mai bine”:

„Trebuie să avem grijă cum o controlăm și cum o folosim. Nu neapărat de teamă că ne va controla ea pe noi, ci pentru că, dacă ajungem să ne bazăm doar pe instrumente precum ChatGPT, riscăm să ne pierdem capacitatea de a gândi singuri. AI-ul ar trebui să ne ajute să gândim mai bine, nu să gândească în locul nostru”. 

Alexandru își dorește să studieze în străinătate, dar să revină în România

După succesul obținut la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, Alexandru se gândește deja la următoarea etapă a pregătirii sale. Tânărul își dorește să urmeze cursurile unei universități din străinătate, luând în calcul instituții de învățământ superior din SUA, Marea Britanie și Olanda.

Obiectivul său este să studieze informatica și inteligența artificială într-un mediu universitar care să îi ofere oportunități de dezvoltare și acces la cercetare de înalt nivel.

Cu toate acestea, nu exclude întoarcerea în România. Dimpotrivă, spune că și-ar dori să folosească experiența acumulată peste hotare pentru a contribui la dezvoltarea domeniului în țara noastră și pentru a-i susține pe alți elevi talentați. „Mi-aș dori să contribui la dezvoltarea inteligenței artificiale în țară și să îi ajut pe alți tineri pasionați să ajungă cât mai departe”, a mărturisit Alexandru, conform sursei menționate. 

Prin performanța de la Astana, Alexandru Thury-Burileanu a demonstrat că elevii români pot concura de la egal la egal cu cei mai buni tineri din lume în domeniul inteligenței artificiale. Tot în acest domeniu s-au remarcat, de curând, și alți patru elevi români.

Potrivit „Edupedu”, cei patru elevi, de la licee din București și Oradea, au reușit să obțină medalii de argint în cadrul Olimpiadei Internaționale de Inovație și Inteligență Artificială 2026 de la Boston (SUA). Elevii medaliați sunt: Mihai-Eduard Ghețu (de la Colegiul German „Goethe” din București), Mihnea-Petru Apostol (de la Liceul Internațional de Informatică), Alexandru-Dumitru Ardeleanu și Octavian-Andrei Bolj (amândoi elevi ai Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea).

Ei sunt mândria României! Copiii români au adus acasă o medalie de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie din Republica Uzbekistan

Surse foto: facebook.com/fdvdr/,  facebook.com

Surse articol: fundatiadanvoiculescu.ro, edupedu.ro, observatornews.ro, radioconstanta.ro, ziarulamprenta.ro, ziuaconstanta.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Radu Nițu a adus medalia de bronz acasă de la Campionatele Mondiale de scrimă de la Hong Kong. „E bine să știi că ești apreciat și în alte părți"
Radu Nițu a adus medalia de bronz acasă de la Campionatele Mondiale de scrimă de la Hong Kong. „E bine să știi că ești apreciat și în alte părți"
Mariana Voinea | Joi, 30.07.2026
Incepe quiz
Cat de inteligenta cred barbatii ca esti?
Cat de inteligenta cred barbatii ca esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe