Cum arată actuala iubită a lui Ilie Bolojan, președintele interimar din România. A fost căsătorit cu Florentina Bolojan timp de 20 de ani

Ilie Bolojan, în vârstă de 56 de ani, a ajuns sub lupa românilor din momentul în care Klaus Ionannis și-a anunțat demisia. Acum, în fruntea țării noastre se va afla chiar președintele Senatului, Ilie Bolojan, care va fi numit președinte interimar.
Indiferent de poziția pe care o ocupă în plan profesional, politicianul este întotdeauna așteptat acasă de partenera sa, care îi este alături de câțiva ani buni. După divorțul de fosta soție, Ilie Bolojan s-a afișat în compania unei singure femei, care pare să-i fie alături și astăzi. Aparițiile lor împreună sunt rare, dar confirmă faptul că au o relație. Vezi cum arată iubita misterioasă lui Ilie Bolojan!
Ilie Bolojan și-a refăcut viața după divorț
Ilie Bolojan și Florentina Bolojan au divorțat în 2013, după un mariaj de 20 de ani, din care au și două fiice. Separarea de fosta soție i-a permis politicianului să își găsească liniștea în brațele altei femei, care are trăsături asemănătoare cu ale fostei soții.
„Nu am ce să comentez pe acest subiect, e o chestiune personală.”, afirma Ilie Bolojan în anul 2013, după ce s-a aflat despre despărțire.

Politicianul și-a ținut viața amoroasă privată nu doar în perioada divorțului, ci și după ce a intrat într-o nouă relație, cu femeia care îi este și astăzi alături.
Cum arată actuala iubită a lui Ilie Bolojan
Există puține informații în spațiul public despre viața personală a președintelui interimar Ilie Bolojan. Nu se cunosc date despre actuala lui parteneră, însă pe internet apar câteva imagini cu ea. Deși nu sunt căsătoriți, în 2022, Ilie Bolojan și iubita sa au fost nași de cununie la nunta lui Dan Negură, fiul fostului primar din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură. Cuplul lor a fost a doua pereche de nași, cealaltă fiind formată din Nea Mărin (Marin Barbu) și soția lui.

Imaginile de la nunta polițistului Dan Negură, postate de apropiații lui, sunt publice, așa că oricine poate vedea cum arată femeia care îl însoțește pe Ilie Bolojan pe drumul vieții.
În ultimii ani, cei doi parteneri au mai fostă văzuți împreună la diverse evenimente, printre care se numără și nunta lui George Bologan, fostul ambasador al României în Spania și consilier al președintelui Klaus Iohannis.
Interesant este că actuala lui Bolojan seamănă foarte tare cu fosta lui soție. Amândouă sunt brunete, cu părul de lungime medie și au trăsături asemănătoare.

În prezent, Ilie Bolojan este unul dintre cei mai înstăriți politicieni din țara noastră. Potrivit declarației sale de avere, are o casă de 100 de metri pătrați în comuna natală, Vadu Crișului, și un apartament de 65 de metri pătrați în municipiul Oradea. Acesta ar mai deține și două terenuri în Bihor, care se întind pe 25.000 de metri pătrați. Politicianul a strâns în bancă aproape 200 de mii de lei și primește o indemnizație de peste 20 de mii de lei de la Senat.
Recent, Călin Georgescu a declarat că, în trecut, Ilie Bolojan ar fost șofer de camion și că ar fi fost implicat într-un caz de corupție. Informațiile nu au fost însă confirmate.



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Libertatea, Stiridinbucovina, Bzi, Epochtimes-romania
Tags: Ilie Bolojan, Vedete Romania, Stiri Romania