Cum arată conacul Monicăi Anghel din județul Argeș. Este un spațiu cu multă încărcătură spirituală, fiind locul de suflet al multor pelerini credincioși
Monica Anghel, în vârstă de 53 de ani, este o artistă care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Toată România s-a delectat cu prestațiile Monicăi Anghel de la „Cerbul de Aur” și de la „Eurovision”, dar și cu melodiile care au făcut-o celebră. Mulți nu știu însă că aceasta nu câștigă bani doar din muzică, ci și din antreprenoriat.
Vedeta are o pensiune la munte, iar turiștii care i-au trecut pragul au fost fascinați de felul în care arată!
Monica Anghel are un conac în județul Argeș
Pensiunea de sute de mii de euro a Monicăi Anghel se numește „Conacul Sfânta Elena” și este un loc absolut superb, situat în inima munților.
Construcția se află pe malul râului, în satul Bratia din comuna Berevoești, Argeș. Poate fi considerată o afacere de familie, căci fiecare membru s-a implicat, într-un fel sau altul, în buna funcționare a lucrurilor. De exemplu, însăși artista a pus osul la treabă și a muncit în curtea conacului. S-a ocupat de amenajarea exterioară, făcând inclusiv jardiniere pentru flori, pe care tot ea le-a plantat. Spațiul verde ce înconjoară pensiunea arată perfect, iar tatăl vedetei, care este sculptor, a plantat o parte dintre pomii ce astăzi fac umbră pentru turiști.
Și fratele Monicăi Anghel, pictor de meserie, a ajutat-o pe cântăreață să le ofere oaspeților amintiri de neuitat. Alexandru Anghel a creat cele mai multe dintre tablourile de pe pereții pensiunii.
Cum arată casa lui Nicolai Tand din Maramureș. Este un mic colț de rai în sânul moroșenilor
Ce facilități pune la dispoziția turiștilor conacul Monicăi Anghel
Vedeta a pregătit pentru vizitatori 8 camere spațioase, cu baie proprie. Pensiunea are un living și o terasă încăpătoare, un restaurant cu mâncare delicioasă, bar cu o diversitate de băuturi, grădină îngrijită și suficiente locuri de parcare. În living există și o mică scenă, unde oamenii pot organiza spectacole, mai ales că artista a pus deja la dispoziția tuturor o pianină și tobe.
În plus, pensiunea dispune de televiziune prin cablu și WIFI gratuit, iar locurile de relaxare sunt numeroase, atât în curte, cât și în clădirea impresionantă.
Cine dorește să se cazeze la Conacul Sfânta Elena trebuie să știe că prețul unei nopți variază între 350 și 420 de lei. Turiștii care ajung la conacul Monicăi Anghel pot dace drumeții în zonă, inclusiv plimbări cu căruța sau cu bicicleta. În apropiere se află Mânăstirea Corbii de Piatră, a cărei biserică este săpată în stâncă. Mulți dintre credincioșii care merg la mănăstire ajung să se cazeze la această pensiune.
„Conacul Sfânta Elena ❤ De fiecare dată când ajung la pensiune mă bucur de natură, peisaje, drumeții și liniște, lucruri care mă fac să mă organizez pentru o nouă perioadă de timp. Vă așteptăm cu drag oricând vreți să vă conectați cu binele ce vă înconjoară.”, a fost mesajul transmis de Monica Anghel pe Facebook.
Semnificația numelui ales de Monica Anghel pentru pensiunea ei din Argeș
Vedeta a dezvăluit, într-un interviu, cum a ales numele acestei pensiuni și de unde a avut bani pentru a finaliza acest proiect de suflet. Iată ce a povestit, potrivit click.ro:
„Pe bunica, mama mamei, o chema Elena, acest conac l-am terminat dintr-o moștenire de la ea, pe care am vândut-o. Și nu întâmplător este acolo, pentru că bunicul era din Argeș.”
Iar acesta nu a fost singurul moment în care a vorbit cu mândrie despre realizarea sa. De fiecare dată când are ocazia, Monica Anghel povestește despre originile acestei pensiuni.
„Am investit foarte mult. Chiar mă gândeam, câteodată e bine să ai niște bani așa puși deoparte. Dar nu-mi pare rău. Anul trecut am investit foarte mult în copaci, în salcâmi, în brazi, a mai pus tata tot așa niște alți pomi. Pensiunea poartă numele bunicii mele, pe ea o chema Elena.”, a spus cântăreața la Antena Stars.
Conacul Sfânta Elena este locul în care Monica Anghel, împreună cu soțul și copilul, petrec timp de calitate în compania prietenilor. Multe vedete, care îi sunt apropiate artistei, au trecut pragul conacului. Printre ele se numără și Marcel Pavel sau Jojo cu Paul Ipate și copiii.
Vrei să vezi și tu cum arată pensiunea Monicăi Anghel? În galeria foto găsești imagini cu locul de poveste din județul Argeș și vezi cum se relaxează artista în timpul liber, alături de familie și de alte persoane publice!
Vezi galeria foto »Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Click, Romaniatv, Youtube
Tags: Monica Anghel, Vedete Romania