Cum arată copiii lui Cornel de la Insula Iubirii: „Lucruri mai importante nu am”

Cornel Luchian a devenit cunoscut în spațiul public odată cu participarea la emisiunea „Insula Iubirii”, unde s-a înscris alături de partenera sa, Iustina Loghin. Cei doi s-au dezamăgit reciproc în timpul show-ului de la Antena 1, dar au rămas împreună și chiar s-au căsătorit după încheierea filmărilor. Ba mai mult, urmează să devină părinți împreună.
Tânăra de 26 de ani va deveni mamă pentru prima oară, dar bărbatul are deja experiență la acest capitol. Cornel de la Insula Iubirii are deja patru copii din căsnicia anterioară, așa că știe „cu ce se mănâncă” meseria de părinte.
Deși micuții au rămas în grija fostei soții, acesta este foarte atașat de ei și petrece timp în compania lor de câte ori are ocazia. Când merge la ei în vizită, o ia alături de el și pe actuala parteneră, care a povestit în emisiune că nu are o relație tocmai bună cu fosta soție a soțului ei.
„Ce să zic? Că nu-mi convine că are 4 copii? Ce pot să fac acum? Să îi omor, ce să fac? Mi-am asumat și n-am ce să fac!”, spunea Iustina Loghin la „Insula Iubirii”.
Cum arată sora Iustinei de la Insula Iubirii. Cele două seamănă ca două picături de apă
„Am o relație foarte bună cu fosta soție”
În ciuda micilor înțepături dintre cele două femei din viața lui, Cornel Luchian, în vârstă de 38 de ani, a încercat să păstreze o relație civilizată cu mama copiilor săi.
„Am avut o relație de nouă ani. Am fost căsătorit, am copii din acea relație. Acum aproape un an am divorțat, deși relația se stricase de mai mulți ani (…) Iustina a fost unica femeie care a putut să înțeleagă asta și a dat dovadă de maturitate (…) Am o relație foarte bună cu fosta soție, țin zilnic legătura cu ea.”, a povestit Cornel Luchian.
Din fostul mariaj, bărbatul are două fiice și doi fii, care sunt cea mai mare mândrie a lui. Niciuna dintre afacerile sale de succes nu se poate compara cu o asemenea realizare.
Din când în când, pe Instagramul lui Cornel Luchian apar imagini cu micuții care îi fac viața mai frumoasă. Acesta le arată prietenilor din online cum își petrece vacanțele alături de ei sau cum îi sărbătorește când sunt zilele lor de naștere.
„Lucruri mai importante nu am. Relațiile amoroase vin și trec, dar copiii rămân pe viață. Ei nu se vor schimba niciodată.”, mărturisea el în emisiunea de la Antena 1.
Vrei să vezi cum arată cei patru copii ai lui Cornel de la Insula Iubirii? În galeria foto găsești imagini savuroase cu ei, alături de mândrul tătic!






Surse foto: Instagram, Instagram, Instagram, Instagram, Instagram, Instagram
Surse articol: Cancan, Clujenii, Cancan
Tags: Insula Iubirii, Vedete Romania