Cum au apărut fosta și actuala noră a regretatei Delia Budeanu la înmormântarea ei

Delia Budeanu, una dintre cele mai importante figuri ale Televiziunii Române, a fost condusă pe ultimul drum pe 21 octombrie 2024. La înmormântare au participat nu doar apropiații, ci și alte persoane publice importante, printre care s-a numărat și fosta noră a prezentatoarei TV. Vezi cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu în ziua în care mama fostului ei soț a fost dusă la locul de veci! Ea și actuala soție a lui Radu Budeanu au atras toate privirile!
Delia Budeanu a lăsat în urmă doi copii, pe Diana și pe Radu, dar și patru nepoți, pe care fiul ei i-a conceput cu două femei diferite - fosta și actuala soție. În prezent, Radu Budeanu este căsătorit cu designerul Cristina Săvulescu, care i-a dăruit doi băieți. Înainte de a-și găsi aleasa, jurnalistul a mai fost însurat și cu renumita Dana Budeanu, iar din iubirea lor s-au născut gemenele Maria și Dana. Despre fiica Deliei Budeanu nu se cunosc prea multe detalii, căci aceasta a ales să trăiască discret, departe de lumina reflectoarelor.
Cele două femei din viața lui Radu Budeanu au fost alături de el în ziua în care și-a condus mama spre locul de veci, iar aparițiile lor au încântat toate privirile. Copiii Cristinei Săvulescu și ai Danei Budeanu au fost, de asemenea, prezenți la înmormântare.
Dana Budeanu, un exemplu de eleganță și rafinament
Celebra crainică s-a stins pe 19 octombrie 2024, la vârsta de 75 de ani și a fost înmormântată două zile mai târziu, la Mănăstirea Ghighiu, din județul Prahova.
Așa cum era normal, fiicele Danei Budeanu au vrut să își ia rămas bun de la bunica lor, iar mama le-a însoțit la înmormântarea Deliei Budeanu. Cele trei i-au dus bunicii și câte un buchet de cale, în semn de rămas bun. Creatoarea de modă chiar a fotografiat buchetul pe care i l-a oferit regretatei prezentatoare TV, iar în imaginea postată pe Instagram se observă că a purtat pe deget un inel de mari dimensiuni, cu piatră verde.
Din respect pentru fosta soacră și pentru mariajul pe care l-a avut cu jurnalistul Radu Budeanu, Dana Budeanu a adoptat o ținută sobră și a fost alături de fosta ei familie în acest moment greu. A impresionat pe toată lumea cu atitudinea afișată la înmormântare, dar și cu hainele pe care le-a purtat.
Dana Budeanu, în vârstă de 45 de ani, este cunoscută pentru pasiunea pe care o are pentru modă. De fiecare dată se prezintă impecabil la orice eveniment la care participă, așa cum a făcut și la priveghiul Deliei Budeanu. A ales o rochie neagră până la genunchi și, pentru că temperatura scăzută i-a permis, a purtat pe umeri o blană albă cu imprimeu. Ochelarii de soare i-au acoperit privirea îndurerată și au ajutat-o să nu fie recunoscută din prima de ceilalți oameni din cortegiul funerar.
„Delia Budeanu a fost o inspirație pentru mine încă din copilărie. Ea mi-a arătat ce înseamnă să fii elegantă, dar fermă, să știi să te impui fără a ridica vocea. A fost un adevărat simbol al rafinamentului și, mai presus de toate, o femeie extraordinară care mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața.”, a transmis Dana Budeanu.

Cristina Săvulescu, o apariție emblematică
Și Cristina Săvulescu, în vârstă de 34 de ani, a atras atenția celor prezenți la înmormântare. Actuala soție a lui Radu Budeanu a optat pentru o ținută all black, conturată cu mare atenție. Hainele negre pe care le-a purtat i-au evidențiat durerea și doliul din suflet.
Cristina Săvulescu și Radu Budeanu au fost împietriți de durere, însă femeia a găsit puterea de a rosti câteva cuvinte despre minunata ei soacră, pe care a iubit-o enorm.

„Delia a fost mai mult decât o simplă prezență publică, a fost o femeie care a întruchipat eleganța în fiecare aspect al vieții sale. A fost o persoană deosebit de rafinată, nu doar prin aparițiile ei impecabile pe ecran, ci și prin modul în care se purta cu cei din jur. Întotdeauna o voi purta în suflet cu drag.”, a spus soția fiului Deliei Budeanu.
Acum, fosta crainică se va întâlni pe lumea cealaltă cu toți oamenii dragi pe care i-a pierdut. Dacă există viață de apoi, Delia Budeanu și soțul ei, Radu Budeanu, s-au întâlnit deja în ceruri, după aproape trei decenii în care moartea i-a separat. Bărbatul a murit în 1997, iar rolul de văduvă a făcut-o pe crainică să ia o pauza de 10 ani de la televiziune. Durerea pierderii lui a fost atât de greu de suportat, încât abia și-a mai desfășurat activitățile cotidiene, pentru o lungă perioadă.
Adelina Pestrițu a îmbrăcat din nou rochia de mireasă, după cinci ani de când a spus marele „DA"



Surse foto: Facebook, Instagram, captură InstaStory, Youtube
Surse articol: Kanald, Radioimpuls, Gazarul, Newsweek
Tags: Cristina Savulescu, Dana Budeanu, Delia Budeanu, Vedete Romania