Dan Capatos, pe masa de operații! Ce se întâmplă cu prezentatorul TV

Dan Capatos, pe masa de operații! Ce se întâmplă cu prezentatorul TV
Ramona Jurubita
Miercuri, 16.04.2025

Dan Capatos, în vârstă de 51 de ani, traversează o perioadă delicată și va ajunge în curând pe masa de operație. Află ce probleme de sănătate are prezentatorul TV!

Din toamna lui 2024, Dan Capatos nu mai prezintă „Xtra Night Show”, căci s-a întors la cârma emisiunii care l-a consacrat - „Un show păcătos”. Apare de patru ori pe săptămână în fața telespectatorilor, iar aceștia au observat că vocea lui este schimbată în ultima perioadă. Vezi ce problemă are și de ce trebuie să se opereze în perioada următoare!

„Operația este una care înseamnă anestezie totală, intubare”

Într-una dintre emisiuni, Dan Capatos le-a mărturisit celor ce îl urmăreau din fața televizoarelor că are o problemă de sănătate și că are nevoie de o intervenție chirurgicală. A lipsit câteva zile de pe micile ecrane, iar apoi a venit cu explicații în fața publicului său.

Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit

„Bine v-am regăsit! Nu am ascuns nimic niciodată de telespectatori, și ar fi și culmea să mă apuc acum. Ne știm de prea mult timp. O să vă spun adevărul verde-n față. Asta este noua mea voce până în momentul în care va trebui să mă operez.

Am un polip pe coarda vocală. Aceasta este vocea mea și îmi cer scuze, dar până la urmă nu am ce să fac. Operația este una care înseamnă anestezie totală, intubare. Dacă vorbesc tare, își revine, dar pe măsură ce vorbesc tare se duce vocea.”, a spus Dan Capatos despre operația pe care o va face în curând.

Dan Capatos la o terasă, îmbrăcat într-un hanorac negru ce are la glugă material dublu, în două culori
Dan Capatos

Polipii de pe corzile vocale sunt leziuni benigne care se formează atunci când vocea nu este folosită corect sau când persoana în cauză este permanent expusă unor factori iritanți precum fumatul și refluxul gastroesofagian.

Ce alte probleme de natură medicală a mai avut Dan Capatos de-a lungul timpului

Polipul de pe una dintre corzile vocale nu este singura problemă de sănătate pe care o are prezentatorul TV la acest moment. A dezvăluit în urmă cu ceva timp că suferă de hipertensiune arterială încă de când era doar un copil.

Important de menționat este că în urmă cu câțiva ani, omul de televiziune a suferit un AVC în timp ce era în vacanță, moment în care i-a speriat teribil pe cei dragi. Soția lui Dan Capatos a fost alături de el și l-a sprijinit în momentele grele, deși s-a speriat teribil să-l vadă cu gura strâmbă într-un moment ce trebuia să le rămână o frumoasă amintire.

Dan Capatos alături de soția sa, Monica, la masa unui restaurant, stând îmbrățișați și savurând o băutură
Dan Capatos alături de soția sa, Monica

„Ne duceam într-un weekend la finii noștri în Italia, la mare. Practic, o pastilă pe care o am tot timpul după mine. Știu când fac puseu din ăsta de tensiune, nu mai văd bine, începe să îmi clipească imaginea și am un rău din ăsta general. Bag repede o pastilă. N-a trecut. Am băgat-o și pe a doua, n-a trecut nici după a doua. (...)

Mă uitam pe geam și nu știam unde mi-e telefonul. Telefonul era în mâna stângă. Când m-am întors la Monica să o întreb unde mi-e telefonul, mi s-a strâmbat gura. Eu nu-mi dădeam seama. Ea s-a albit la față. Nu îmi simțeam mâna. După mă întrebam de ce nu simt. Spuneam că nu îmi simt mâna, dar eu nu mă vedeam la față. După aceea mi-am dat seama. Eu am crezut că îmi trecuse, dar de fapt nu îmi trecuse. Am ajuns acolo la un spital nasol.

Stăteam la rând și era pe la numărul 20. Eu având 47, m-am gândit că mă strâmb de tot acolo. M-am întors în țară, mi-a făcut CT-ul și într-adevăr, e un punct în care se vede. Avantajul a fost că nu a plesnit nimic și că sunt hipertensiv de mic, pentru că vasele erau pregătite. Faptul că vasele erau pregătite pentru presiune a făcut să rezist.”, a povestit el în podcastul „Gând la Gând cu Teo”.

Din fericire, accidentul vascular cerebral nu i-a provocat sechele și în scurt timp a reușit să-și revină. Rămâne de văzut cât va dura recuperarea după operația de îndepărtare a polipului de pe corzile vocale. Un lucru însă este cert: omul de televiziune își va ține telespectatorii la curent cu starea sa, căci întotdeauna a fost deschis cu ei când a venit vorba de viața sa personală.

De ce a renunțat, de fapt, Dan Negru, la emisiunile cu blonde și revelioanele care l-au consacrat. „Ai trăit 30 de ani degeaba”

Surse foto: InstagramInstagramInstagram

Surse articol: Fanatik, Bzi, Youtube

Tags: Dan Capatos, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Dan Negru, apel public pentru români în urma alegerilor prezidențiale. „Nu vă certați cu familia, cu prietenii din cauza ăstora"
Dan Negru, apel public pentru români în urma alegerilor prezidențiale. „Nu vă certați cu familia, cu prietenii din cauza ăstora"
Ramona Jurubita | Miercuri, 27.11.2024
Incepe quiz
Ce tragedie ti se va intampla in viata?
Ce tragedie ti se va intampla in viata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe