Daria a murit în brațele mamei sale în cumplitul accident din Serbia. Ea și tatăl ei ar fi putut fi salvați dacă ambulanța nu ar fi fost blocată la graniță

Daria avea 8 ani și era campioană la dans sportiv. Tocmai câștigase o medalie de aur la un concurs din Serbia și nimeni nu bănuia că acela va fi ultimul ei premiu. Fetița a murit alături de tatăl ei, în drum spre România, cu doar câțiva kilometri înainte de a trece granița. Află ce s-a întâmplat cu ei!
Familia Dariei din Craiova s-a bucurat la finalul lui martie 2025 de o reușită uriașă pe care fetița o bifase la o competiție importantă din Serbia. Aceasta fusese însoțită de părinți și de alte rude, iar în noaptea dinspre 30 spre 31 martie se întorceau cu toții acasă, în două mașini. Autoturismul în care se aflau Daria și părinții ei a fost lovit de un șofer băut, care ar fi fugit apoi de la locul accidentului.
Copila dormea pe bancheta din spate, ceea ce înseamnă că probabil nu a apucat să vadă ce i s-a întâmplat. Cu toate că a fost scoasă în viață din mașină, a murit la scurt timp după tragedie, căci ambulanțele nu a sosit la timp pentru a-i acorda primul ajutor. Tatăl ei a avut aceeași soartă. În urma lor rămâne însă o mamă îndurerată și o soră mai mică, care va crește acum fără tată și fără partenera ei de joacă.
Ambulanțele au fost oprite la graniță
Tragedia a avut loc la 10 kilometri de granița cu România, pe drumul dintre Tekija și Kladovo, la 3 dimineața. Mama a sunat disperată la 112, iar două ambulanțe din Mehedinți au fost trimise în ajutorul lor. Din nefericire, acestea au fost oprite în vama de la Porțile de Fier timp de 30 de minute, pentru că medicii nu aveau pașapoartele cu ei. Când, în sfârșit, au sosit la locul accidentului, Daria murise în brațele mamei. Poate dacă ajungeau mai devreme, soarta fetiței ar fi fost alta.
„Le-am explicat despre ce este vorba, le-am explicat că este o situație de urgență, că este un accident rutier, că este o fetiță de 8 ani inconștientă, că mama ei cere ajutor prin 112 la noi. I-am implorat că este o situație de urgență și trebuie să ajungem neapărat. Nu a fost chip!”, a povestit medicul Cornelia Bernardi.
Moartea copilei și a tatălui ei a provocat multă durere
Mama Dariei a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care a dat de înțeles că micuța a fost fericită în ultimele clipe din viața sa, căci și-a petrecut timpul dansând. Avea deja multe medalii obținute pentru performanțele sale și făcea parte din echipa unei școli de dans din Craiova: Freaks Dance Company.
„Voi ați fost familia ei Freaks, acolo unde și-a petrecut și ultimele ei clipe pline de fericire, dansa din suflet și timiditatea ei ușor, ușor se transforma într-o personalitate puternică! A disciplinat-o, știa ce este munca în echipă, si-a făcut atâția prieteni! Iar tatăl ei o susținea necondiționat! De asta nu au putut pleca unul de lângă altul!”, a scris mama copilei pe Facebook.
„Ai fost și vei rămâne o campioană”
Și reprezentanții școlii de dans din care făcea parte Daria au transmis un mesaj plin de durere pe rețelele sociale. Aceștia au amintit de parcursul impresionant pe care aceasta l-a avut în ultimii ani și de toate eforturile pe care le-a depus pentru a ajunge campioană. Iată cum sună mesajul scris în memoria ei:
„Dragă Daria,
Timpul trece... si noi... nu avem cuvinte pentru a descrie durerea și golul lăsat în urmă de această tragedie. Gândul nostru este doar la tine...
Ai plecat prea devreme, lăsând în urmă lumina și bucuria pe care le aduceai tuturor celor care te-au cunoscut. Ai fost un copil extraordinar, plin de talent, pasiune și visuri mărețe. Ultima ta victorie, pe scena din Serbia, ne-a umplut inimile de mândrie, așa cum ai făcut-o de fiecare dată. Ne-ai dăruit emoții de neuitat, iar când imnul României a răsunat datorită muncii tale, am plâns de fericire. Ai fost și vei rămâne o campioană, nu doar pe scenă, ci și în sufletele noastre.
Alături de tine, mereu pe primul rând, era el – cel mai mare susținător al tău, tatăl care trăia fiecare moment cu emoție și mândrie. Nu era doar un spectator, ci parte din fiecare vis al tău. Privirea lui plină de iubire și încurajare ți-a fost mereu alături, iar dragostea lui te va însoți pentru totdeauna.
Acum, acolo sus, în ceruri, suntem siguri că vei continua să dansezi printre îngeri, așa cum ai făcut-o aici, cu aceeași grație și pasiune. Și, la fel ca întotdeauna, tatăl tău va fi acolo, în primul rând, aplaudându-te cu aceeași mândrie nemărginită, cu ochii plini de lacrimi de iubire și admirație.
Ne rămâne nouă să fim alături de mama ta, să o sprijinim și să îi fim aproape așa cum și voi ați fost pentru noi. Durerea nu poate fi alungată, dar amintirea voastră va rămâne vie, iar iubirea pe care ați lăsat-o în urmă nu se va stinge niciodată.
Cu profundă compasiune,
Freaks Dance Company”
Postarea cu pricina a strâns mii de reacții și sute de comentarii. Foarte mulți oameni s-au întristat la gândul că românca noastră talentată a murit cu zile, din cauză că ambulanța nu a ajuns la timp la locul accidentului. Mulți s-au pus și în locul femeii care și-a pierdut fiica și soțul în același timp și i-au trimis o mulțime de mesaje de încurajare.






Surse foto: Facebook, Freepik, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Gandul, GDS, Cancan, Euro24
Tags: Stiri Romania