David Popovici a ajuns în fața judecătorilor. A fost nevoit să ceară ordin de restricție împotriva unui vecin

David Popovici, în vârstă de 20 de ani, este unul dintre cei mai iubiți sportivi din țara noastră. După ce a devenit campion olimpic și a obținut numeroase medalii în competițiile de înot, acesta și-a permis luxul de a-și cumpăra o mașină care valorează aproximativ 150 de mii de euro. Gestul său a produs vâlvă în spațiul public și l-a făcut să atragă și câteva antipatii.
Bolidul mult visat i-a adus, de asemenea, un conflict nedorit cu unul dintre vecinii săi, care l-ar fi amenințat că îi incendiază chiar mașina cu pricina. Simțindu-se în pericol, David Popovici a cerut ordin de restricție în instanță, în speranța că așa îl va ține pe agresor departe de el.
Mașina lui David Popovici, un Porsche de peste 100 de mii de euro, ar trebui să fie în siguranță acum, după ce judecătorii au emis ordinul de protecție cerut de sportiv.
„M-am adresat justiției ca orice cetățean”
Procesul pe care David Popovici l-a deschis împotriva vecinului său a avut loc la Judecătoria Sectorului 2. Bărbatul care locuiește deasupra apartamentului său l-ar fi amenințat, în ianuarie 2025, că îi dă foc mașinii pe care a cumpărat-o recent și ar fi fost violent verbal în prezența sa.
Agresorul este un bătrân de 70 de ani, pe care sportivul a reușit să-l privească în ochi la o confruntare în sala de judecată. Totul a pornit de la un episod de furie pe care bărbatul l-a avut în data de 20 ianuarie 2025, când se afla sub influența alcoolului. La momentul respectiv, a fost încătușat de polițiști și a trebuit să dea explicații pentru fapta sa. Pentru amenințări și comportament recalcitrant, s-a ales cu dosar penal.
„M-am adresat justiției ca orice cetățean.”, le-a spus el jurnaliștilor în ziua procesului.
Campionul olimpic le-a mărturisit judecătorilor că se teme de modul în care ar putea escalada amenințările verbale pe care le-a primit.
Decizia instanței a fost în favoarea sportivului, căci bărbatul de 70 de ani nu mai are voie să se apropie de el în următoarele șase luni, la o distanță mai mică de 100 de metri, la fel și de bazinul olimpic unde acesta se antrenează.

În ziua în care l-a amenințat pe David Popovici, agresorul a fost încătușat
Pentru că agresorul se afla sub influența alcoolului și a avut o reacție violentă în prezența sportivului, acesta din urmă s-a văzut nevoit să apeleze numărul unic de urgență și să reclame fapta. Organele de ordine și-au făcut treaba și l-au condus la secția de poliție, încătușat, unde a trebuit să dea explicații. Incidentul a avut loc în ianuarie 2025.
„La data de 20 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că vecinul acestuia, în vârstă de 70 de ani, i-a adresat amenințări.
Întrucât, bărbatul, în vârstă de 70 de ani, avea un comportament agresiv, s-a procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, ulterior fiind condus la sediul subunității în vederea audierii. Menționăm faptul că bărbatul în cauză a fost condus la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile legale, privind ordinul de protecție, însă a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului iminent.
Cercetările sunt continuate din oficiu de către polițiștii din cadrul Secției 9, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.”, au relatat polițiștii.
„Mă consider privilegiat”
După ce a impresionat întreaga Românie cu performanțele sale sportive, David Popovici și-a cumpărat și casa mult visată, într-un cartier rezidențial. Așadar, mașina nu este singura achiziție scumpă făcută de acesta în ultima perioadă.
„M-am gândit să îmi iau o casă și în străinătate, dar nu e momentul potrivit. Eu, la 20 de ani, mă consider privilegiat să fiu în postura în care să îmi pot cumpăra și mașina pe care mi-o doresc dar, în primul rând, casa pe care mi-o doream.
Pentru că am stat toată viața la bloc, acum să știu că am prima mea casă pe numele meu pe pământ, mă face să fiu mândru de mine și de tot parcursul pe care l-am avut. Mi-am dorit o casă într-un cartier liniștit și un factor a fost apropierea de natură.
Cam 30 de minute fac cu mașina până la antrenament. Este o casă suficient de încăpătoare pentru toată familia. A fost o achiziție normală, cu un mic discount.”, a declarat el.
David Popovici și iubita lui, Taisia, s-au mutat împreună în vila de lux, cu vedere la lac. Părinții lui David Popovici ar trebui să fie în acest moment extrem de mândri de copilul lor, mai ales că au contribuit și ei la toate reușitele sale. Fără sprijinul lor, nu ar fi putut ajunge atât de departe și o recunoaște și el.



Surse foto: Facebook, Freepik, Facebook
Surse articol: Digisport, Digisport, Stirileprotv, Protv
Tags: David Popovici, Vedete Romania