Doamna Maria are 73 de ani și tocmai a absolvit facultatea! Dovada vie că nu e niciodată prea târziu să-ți urmezi visul

La 73 de ani, doamna Maria Movilă, din Sfântu Gheorghe, a încheiat un capitol important din viață. Este pregătită să susțină lucrarea de licență, după ce tocmai a absolvit facultatea. Aceasta a studiat Ingineria Mediului la extensia locală a Universității Babeș‑Bolyai și a muncit cot la cot cu studenții ce puteau să-i fie nepoți, dată fiind diferența mare de vârstă dintre ea și ei.
În 2022, la vârsta la care majoritatea pensionarilor își caută pacea, doamna Maria a decis să facă un pas important în formarea sa profesională. După o viață dedicată tehnicii dentare, acum are un nou obiectiv: crearea unei asociații care luptă pentru protecția mediului.
Bacalaureat la 75 de ani. Bunica din Neamț care a luat examenul maturității la pensie
„Am terminat liceul în 1973, atunci nu exista informatică”
Doamna Maria face parte din generația care nu a folosit calculatorul în școală, așa că i-a fost destul de greu să țină pasul cu mai tinerii colegi, care i-au devenit însă sprijin în procesul de învățare și au ajutat-o cum au putut. Datorită lor, a reușit să învețe rapid cum se utilizează programele și aplicațiile cu ajutorul cărora trebuia să realizeze prezentări pentru cursuri.

Viața de studentă la 73 de ani nu a fost tocmai lină, ba chiar a fost presărată cu întâmplări ce o puteau face să renunțe într-o secundă la visul ei. Totuși, oricât de greu i-ar fi fost, nu a abandonat drumul pe care a pornit.
„Am terminat liceul în 1973, atunci nu exista informatică sau prezentări PowerPoint. Am avut mult de recuperat și am trecut prin probleme de sănătate, dar colegii și profesorii m-au susținut. În anul III am avut multe probleme: mi-am rupt o mână, iar cealaltă mi-a fost accidentată de un container de haine second-hand – mi-a zdrobit degetele.
Voiam să-mi îngheț studiile. Dar profesorii nu m-au lăsat, colegii m-au susținut, iar la sfatul unui medic am început exerciții de relaxare pentru gestionarea stresului. Asta m-a ajutat să mă adun în două săptămâni și să avansez rapid și cu lucrarea de licență, care e despre relația dintre oameni și urși, și cum pot fi gestionate conflictele dintre ei.”, a povestit Maria Movilă pentru weradio.ro.
Licența, un proiect de suflet
Lucrarea ei de licență, centrată pe relația dintre oameni și urși, reflectă preocuparea autentică pentru echilibru între oameni și natură, dar și nevoia urgentă de soluții.
La 73 de ani, cunoaște acum legile mediului și este pregătită să-și deschidă asociația pe care o are în gând. Vrea cu orice preț să protejeze natura, iar primii pași deja au fost făcuți. Toate cunoștințele dobândite în facultate o vor ajuta să acționeze pe cale legală pentru a-i pedepsi pe oamenii care nu respectă mediul înconjurător.
„Spăl vasele și părul cu apă de ploaie, folosesc apa uzată la toaletă, reciclez, am grijă de animale. Acum știu și ce legi pot invoca când e vorba de protejarea mediului. Cunoștințele dobândite la facultate îmi vor fi de mare folos.”, a mai spus ea.
Doamna Maria, la peste 70 de ani, a dovedit că viața e plină de posibilități, iar unirea dintre experiență, voință și învățare este cheia schimbării.



Surse foto: weradio.ro
Surse articol: Weradio, Digifm, G4media
Tags: Stiri Romania