Doliu în fotbal! A murit Silviu Stănescu, fostul mare jucător și antrenor de la Universitatea Craiova

Doliu în fotbal! A murit Silviu Stănescu, fostul mare jucător și antrenor de la Universitatea Craiova
Mariana Voinea
Marţi, 04.08.2026

O nouă pierdere grea pentru fotbalul românesc, care își ia rămas-bun de la Silviu Stănescu, un om ce și-a dedicat întreaga viață sportului. Respectat de generații întregi de sportivi care au interacționat cu el în calitate de jucător, antrenor sau mentor, numele său rămâne definitiv legat de istoria mai multor cluburi de top din țară.

Anunțul trist venit din Suceava a lăsat în doliu atât foștii colegi, cât și suporterii echipei Universitatea Craiova. Două dintre cluburile de suflet cărora le-a dedicat o mare parte din carieră au transmis deja mesaje publice de condoleanțe pentru familie și apropiați.

Silviu Stănescu a murit la 81 de ani

Silviu Stănescu, fost fotbalist și antrenor secund al Universității Craiova, a murit la vârsta de 81 de ani, cu doar câteva săptămâni înainte de ziua sa de naștere. Anunțul trist a fost făcut public marți, 4 august 2026. Fostul sportiv s-a stins din viață în Suceava, orașul în care locuise în ultima parte a vieții.

A murit Florin Marin, fostul antrenor al echipei naționale a României. A fost răpus de la o boala grea la 72 de ani

Silviu Stănescu s-a născut pe data de 24 august 1944, la Drăgășani. De-a lungul carierei sale de jucător a îmbrăcat, rând pe rând tricourile echipelor Electroputere Craiova, Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești. A avut un parcurs remarcabil ca mijlocaș stânga, reușind să bifeze 36 de prezențe și patru goluri în prima ligă a țării.

Clubul Cetatea 1932 Suceava a reacționat imediat după decesul fostului fotbalist, transmițând un mesaj amplu în care a evidențiat atât performanțele sale la echipele mari, cât și dedicarea cu care a format tinerele generații de jucători.

„Doliu în fotbalul românesc. Clubul Cetatea 1932 Suceava își exprimă profundul regret la aflarea veștii trecerii în neființă a fostului fotbalist și antrenor Silviu Stănescu, o personalitate care și-a dedicat întreaga viață fotbalului românesc.

Născut la 24 august 1944, la Drăgășani, Silviu Stănescu a evoluat ca jucător pentru Electroputere Craiova, Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești, iar ulterior a avut o carieră îndelungată de antrenor, pregătind echipe importante din fotbalul românesc și contribuind la formarea a numeroase generații de jucători.

Fotbalul sucevean îi datorează, de asemenea, recunoștință. Stabilit în Suceava în ultimii ani ai vieții, Silviu Stănescu a activat în cadrul Centrului de Copii și Juniori al fostei Cetatea Suceava, unde a fost mentor pentru mulți tineri fotbaliști și a avut un rol important în dezvoltarea unor jucători care au ajuns ulterior în fotbalul de performanță.

În aceste momente de tristețe, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis clubul Cetatea Suceava.

Universitatea Craiova, echipa de suflet a lui Silviu Stănescu, a postat un mesaj după moartea fostului antrenor

Universitatea Craiova a reacționat la scurt timp după apariția veștii. Oficialii clubului au subliniat că Silviu Stănescu a marcat istoria echipei din ambele ipostaze, fiind atât jucător în tricoul alb-albastru, cât și component de bază al băncii tehnice.

Veste tristă: astăzi ne-a părăsit Silviu Stănescu, fostul fotbalist și antrenor secund al Universității Craiova.😔 Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții echipei Universitatea Craiova.

După încheierea carierei de jucător, Silviu Stănescu a continuat să activeze în fotbal. Acesta a lucrat inițial la Centrul de Copii și Juniori al Universității Craiova, iar între anii 1983 și 1985 a ocupat funcția de antrenor secund al formației din Bănie. Ulterior, din postura de tehnician principal, el a condus de pe bancă mai multe echipe din prima ligă, printre care FC Olt, Inter Sibiu, CSM Reșița, Ceahlăul Piatra Neamț și Poli Iași.

În total, fostul tehnician a stat pe banca echipelor din Liga 1 la 74 de partide. Silviu Stănescu a ales să fie aproape de tinerii aflați la început de drum, cărora le-a împărtășit din experiența acumulată în deceniile petrecute în fotbal.

De ce ar fi murit, de fapt, Mircea Lucescu? Nepotul lui face lumină la aproape 4 luni de la deces: „El suferea de o boală cronică, dar nu ăsta a fost motivul"

A fost mentor pentru tinerii aflați la început de drum

Odată stabilit la Suceava, Silviu Stănescu s-a alăturat echipei de la Centrul de Copii și Juniori al fostului club Cetatea Suceava.

În această perioadă, el s-a ocupat de formarea micilor fotbaliști, punându-și amprenta pe evoluția unor tineri care au făcut ulterior primii pași spre fotbalul de mare performanță.

A trăit fotbalul românesc din toate ipostazele posibile: mai întâi ca jucător, iar ulterior ca antrenor principal, secund și mentor. Astfel, numele lui Silviu Stănescu rămâne strâns legat de Universitatea Craiova, dar și de celelalte cluburi pe care le-a ghidat de-a lungul anilor.

Fostul sportiv va rămâne în memorie nu doar prin prisma meciurilor jucate pe teren sau partidelor câștigate din postura de antrenor. Pentru mulți dintre tinerii cu care a interacționat, Silviu Stănescu a fost, înainte de toate, omul care le-a oferit o îndrumare esențială într-o etapă decisivă a formării lor.

Surse foto: facebook.com

Surse articol: stirilekanald.rogsp.roadevarul.rogandul.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Doliu în familia lui Ionuț Lupescu, fostul jucător din Generația de Aur. Mama lui a încetat din viață
Doliu în familia lui Ionuț Lupescu, fostul jucător din Generația de Aur. Mama lui a încetat din viață
Ramona Jurubita | Luni, 03.08.2026
Incepe quiz
Fostul iubit te mai vrea in viata lui? Afla!
Fostul iubit te mai vrea in viata lui? Afla!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe