Doliu în România! A murit academicianul Ionel Haiduc, fost președinte al Academiei Române

Doliu în România! A murit academicianul Ionel Haiduc, fost președinte al Academiei Române
Mariana Voinea
Miercuri, 30.09.2026

Renumitul chimist român Ionel Haiduc, fost președinte al Academiei Române, a decedat pe 29 septembrie 2026, la vârsta de 89 de ani. Anunțul oficial privind trecerea în neființă a savantului a fost făcut de Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, organism pe care acesta l-a coordonat timp de peste zece ani.

S-a născut la Cluj, pe 9 mai 1937 și și-a dedicat aproape întreaga viață cercetării și învățământului universitar. Ionel Haiduc a fost profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, rector al acestei instituții, membru titular al Academiei Române și președintele celui mai înalt for științific și cultural al României între anii 2006 și 2014.

Ionel Haiduc a murit la 89 de ani

Vestea decesului lui Ionel Haiduc a provocat numeroase reacții în mediul academic. Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române l-a prezentat drept o personalitate importantă a chimiei românești și a amintit contribuțiile sale la dezvoltarea mai multor direcții moderne de cercetare.

A murit medicul Bogdan Marinescu, fost ministru al Sănătății și manager al Maternității GiuleștiA murit medicul Bogdan Marinescu, fost ministru al Sănătății și manager al Maternității Giulești

Actualul președinte al Academiei Române, Marius Andruh, a vorbit și despre rolul pe care Ionel Haiduc l-a avut în formarea cercetării românești în chimia organometalică. 

„Profesorul Haiduc a fost unul dintre cei mai mari chimiști români ai tuturor timpurilor. A creat prima școală de chimie organometalică de la noi din țară, devenită o școală cu renume internațional, a deschis noi domenii, a sistematizat clase de compuși care s-au dovedit extrem de importanți în chimie, mă refer la chimia ciclurilor anorganice.

Este fondatorul unei ramuri importante din chimie și anume chimia supramoleculară organometalică, scriind prima carte de acest tip împreună cu un coleg din Germania”, a declarat Marius Andruh.

ionel haiduc imbracat in haina neagra cu camasa alba

Totodată, acesta l-a descris pe Ionel Haiduc ca pe „un model” pentru comunitatea chimiștilor: „Este un model pentru mine și ca om de știință este un model și un exemplu pentru întreaga comunitate a chimiștilor din țară și nu numai a acestora”.

Mesaj emoționant după moartea academicianului Ionel Haiduc

Prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director general al Bibliotecii Academiei Române, a transmis pe rețelele de socializare un mesaj după dispariția savantului:

„IN MEMORIAM
Academician IONEL HAIDUC
(1937–2026)

Am primit cu profundă tristețe vestea mutării la Domnul a academicianului Ionel Haiduc, fost președinte al Academiei Române, personalitate de prim rang a științei românești și unul dintre marii chimiști pe care România i-a dat lumii.

Plecarea sa dintre noi reprezintă o grea pierdere pentru Academia Română, pentru comunitatea științifică și universitară și pentru toți cei care au avut privilegiul de a-l cunoaște și de a-i fi alături.

Academicianul Ionel Haiduc a slujit știința cu rigoare, pasiune și o remarcabilă deschidere către marile direcții ale cercetării internaționale. Opera sa științifică, recunoscută în țară și peste hotare, a contribuit substanțial la prestigiul școlii românești de chimie.

Destinul său a fost strâns legat de Academia Română fiind, între anii 2006 și 2014, președinte al acestei instituții.

La despărțirea de academicianul Ionel Haiduc, adresez, în numele Bibliotecii Academiei Române și al meu personal, sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor, discipolilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar memoria și opera sa să rămână vii!

Prof. Ing. Nicolae Noica
Membru de onoare al Academiei Române
Director General al Bibliotecii Academiei Române”

A murit jurnalistul Patrick André de Hillerin

Ionel Haiduc a absolvit Facultatea de Chimie la Cluj și și-a făcut doctoratul la Moscova

Studiile universitare le-a finalizat în anul 1959 la Facultatea de Chimie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Ulterior, acesta s-a specializat la Institutul de Tehnologie Chimică Fină „M.V. Lomonosov” din Moscova, unde în 1964 a devenit doctor în chimie, susținând o lucrare axată pe chimia silico-organică și pe polimerii anorganici.

Parcursul său academic a inclus și stagii de cercetare în Statele Unite. Astfel, în intervalul 1966-1968, Ionel Haiduc a urmat un program postdoctoral la Iowa State University, concentrat pe compuși organometalici și silico-organici. În perioada 1971-1972 și-a continuat activitatea științifică la University of Georgia.

Activitatea sa în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” a început imediat după absolvire, în 1959. Ionel Haiduc a parcurs toate etapele ierarhiei academice, obținând titlul de profesor în anul 1973. De-a lungul timpului, a deținut funcția de prorector între anii 1976 și 1984, iar între 1990 și 1993 a condus instituția ca rector, rămânând ulterior profesor emerit la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică.

Peste 350 de lucrări științifice și 9 cărți poartă semnătura fostului președinte al Academiei Române

În sfera cercetării, activitatea sa a vizat teme precum chimia supramoleculară, chimia ciclurilor anorganice, liganzii organofosforici, chimia organometalică și substanțele organometalice cu potențial antitumoral. Moștenirea sa academică include peste 350 de studii de specialitate, nouă volume și numeroase capitole incluse în tratate științifice.

ionel haiduc in camasa alba si costum gri cu cravata

Printre cele mai cunoscute volume ale sale se află „The Chemistry of Inorganic Ring Systems”, „Basic Organometallic Chemistry”, „Organometallics in Cancer Chemotherapy” și „Supramolecular Organometallic Chemistry”. Această din urmă lucrare, editată în 1999 în colaborare cu F.T. Edelmann, a beneficiat de o prefață scrisă de Jean-Marie Lehn, deținător al Premiului Nobel pentru Chimie.

În anul 1991, Ionel Haiduc a dobândit statutul de membru titular al Academiei Române. Acesta a condus Filiala Cluj-Napoca din postura de președinte în intervalul 1995-2006, urmând ca în 2006 să fie desemnat președinte al Academiei Române, mandat pe care l-a exercitat până în anul 2014.

Meritele sale științifice s-au bucurat de o largă recunoaștere la nivel mondial. Regretatul chimist a făcut parte din Academia Europaea, Academia Maghiară de Științe și Academia de Științe a Moldovei, activând totodată ca profesor invitat în cadrul unor institute de cercetare și universități din Singapore, Brazilia, Germania, Statele Unite și alte state.

De-a lungul întregii sale cariere, acesta a fost onorat cu numeroase titluri de Doctor Honoris Causa. Această distincție i-a fost oferită de instituții precum Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și, în anul 2023, Universitatea din București.

Dispariția lui Ionel Haiduc lasă un gol profund în comunitatea academică din România, dar contribuțiile sale în chimia modernă vor continua să ghideze generațiile viitoare de cercetători.

Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com

Surse articol: adevarul.ro, news.ro, radioromaniacultural.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Doliu în lumea sportului. Robert-Sorin Ion, fost rugbyst și preparator fizic al Stelei, a murit la 52 de ani
Doliu în lumea sportului. Robert-Sorin Ion, fost rugbyst și preparator fizic al Stelei, a murit la 52 de ani
Ramona Jurubita | Luni, 02.02.2026
Incepe quiz
Ce vedeta din Romania esti?
Ce vedeta din Romania esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe