Doliu la Hollywood! Actorul Gene Dynarski a murit la 86 de ani

Veste tristă din Cetatea Filmului - Gene Dynarski a murit pe data de 27 februarie în Los Angeles într-un centru de recuperare din Studio City, unde fusese internat din cauza unor probleme cu inima.
Actorul avea de gând să revină în lumea filmului, însă boala a fost necruțătoare, ucigându-l la vârsta de 86 de ani. Cel care a făcut publică vestea trecerii în neființă a marelui actor a fost prietenul său, dramaturgul Ernest Kearney.
Regretatul Dynarski a jucat în unele dintre cele mai bune seriale care s-au făcut vreodată – l-a interpretat pe simpaticul Izzy Mandelbaum în două episoade din „Seinfeld” și a mai avut apariții în „Star Trek”, „Batman” şi „The X-Files”. Din păcate, în ultimii ani problemele de sănătate l-au forțat să se retragă din viața publică și să petreacă cea mai mare parte a timpului pe patul de spital.


