Doliu la PRO TV! Un concurent din sezonul 9 „Românii au talent“ a murit

Doliu la PRO TV! Un concurent din sezonul 9 „Românii au talent“ a murit

Redactor Divahair.ro

Dramă înfiorătoare în familia PRO TV! O concurentă a acestui sezon al emisiunii „Românii au talent“ a murit cu câteva zile în urmă. Este vorba despre micuța gimnastă care a impresionat pe toată lumea care a văzut-o performând și i-a auzit povestea, Emma Neagu.

Adolescenta a murit pe 7 aprilie la vârsta de 15 ani din cauza cancerului osos, boală cu care a fost diagnosticată în 2017. Vestea tristă a trecerii ei în neființă a fost făcută publică de mai multe organizaţii şi fundaţii caritabile din Canada – țara în care aceasta s-a născut. Emma Neagu reușise să devină o adevărată voce de susţinere a copiilor care sufereau de aceeaşi boală. În România, copila a devenit celebră în urma participării la sezonul nouă „Românii au talent“, unde a impresionat și emoționat pe toată lumea cu energia ei pozitivă.

În anul 2017 Emma a fost diagnosticată cu cancer osos și, deşi medicii i-au spus că îi pot salva piciorul, ea a ales să-l amputeze tocmai pentru a putea practica în continuare sportul de care s-a îndrăgostit încă de la frageda vârstă de 3 ani și jumătate. „Am plâns împreună de nenumărate ori. Când i-au spus că îi pot salva piciorul, ea a ales să-l amputeze, pentru că i-au spus că dacă îşi va salva piciorul va fi doar pentru partea estetică, va avea un metal în picior şi va termina cu gimnastica şi cu dansul, dar dacă îşi va amputa piciorul, cu multă muncă şi determinare, va putea să facă ce făcea şi înainte. Am avut multe divergenţe. «Tu ai înnebunit? Să-i laşi să-ţi taie piciorul când poate fi salvat?»“, a povestit mama adolescentei în interviul acrodat celor de la „Românii au talent“. Ce a avut Emma de spus despre asta? „Mult timp m-am întrebat de ce eu, de ce eu, dar nu ajută să întrebi aşa ceva şi lupţi în continuare, că nu ai ce să faci. Eu zic că gimnastica mi-a dat puterea, nu ştiu dacă neapărat mi-a salvat viaţa, dar mi-a dat puterea să trec peste chestia asta“.

„Emma nu şi-a dorit să fie amintit drept fata bolnavă de cancer şi a urât expresia «a pierdut bătălia». Îşi dorea, în schimb, să fie pomenită drept fata care putea să meargă în mâini şi să facă mişcări complicate în ciuda cancerului. Deşi avea o vârstă fragedă, Emma a fost suficient de înţeleaptă încât să ştie că o victorie ţine doar de viziunea proprie şi de ceea ce laşi pe această lume, nu de final“ – a fost unele dintre mesajele privind detalii legate de înmormântare. De asemenea, pe Facebook a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea familiei adolescentei.

Articolul urmator
Cinematografia românească în doliu! Adina Cristescu s-a stins din viață, la numai 56 de ani
Cinematografia românească în doliu! Adina Cristescu s-a stins din viață, la numai 56 de ani
Afla ce tendinta din sezonul rece te reprezinta!
Incepe quiz
Afla ce tendinta din sezonul rece te reprezinta!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.