Dorica, o femeie de 83 de ani, fostă asistentă medicală, a ajuns pe drumuri. Cere ajutor la poarta Mănăstirii Hadâmbu după ce i-a ars casa

Dorica, o femeie de 83 de ani, fostă asistentă medicală, a ajuns pe drumuri. Cere ajutor la poarta Mănăstirii Hadâmbu după ce i-a ars casa
Ramona Jurubita
Marţi, 09.09.2025

Viața i-a oferit Doricăi Hrițac o lecție dureroasă. Femeia de 83 de ani, fostă asistentă medicală la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, a rămas pe drumuri după ce locuința i-a fost mistuită într-un incendiu devastator.

Fără casă și fără agoniseala de-o viață, bătrâna a ajuns să ceară ajutor direct la poarta Mănăstirii Hadâmbu.

În august 2024, tragedia i-a lovit din senin pe ea și pe fiul ei, în vârstă de 55 de ani. Un prăjitor de pâine, lăsat pe biroul bărbatului, a făcut scurtcircuit și a declanșat un incendiu care le-a distrus complet apartamentul din zona Podu Roș, Iași.

Dorica Hrițac, la poarta Mănăstirii Hadâmbu, cerând ajutor după ce i-a ars casa
Dorica Hrițac 

Raul, tânărul decedat în Statele Unite, s-a întors acasă în sicriu. Familia a reușit să-i aducă trupul în România

„Am 3 luni de când dorm cu capul pe prag”

Femeia a rămas nu doar fără casă, ci și fără un acoperiș deasupra capului, după ce totul s-a făcut scrum sub ochii ei. Apartamentul în care a stat o viață are tavanul căzut și este plin de funingine. Niciun obiect nu a mai putut fi salvat.

Și de parcă suferința aceasta nu era de ajuns, bătrâna trebuie să facă rost de bani pentru a-i plăti despăgubiri și vecinului de deasupra, căruia i-a afumat locuința.

„Băiatul meu a cumpărat un prăjitor de pâine și l-a pus la el în cameră, pe birou, și a făcut scurtcircuit, iar așa mi-a ars tot apartamentul. Am 3 luni de când dorm cu capul pe prag, nici parchet nu am.

Acum stau în Iași, că muncitorii vin o zi, iar șapte nu. Trebuie să-i plătesc și vecinului de sus renovările, că flăcările în sus s-au dus. Doar i-au afumat un pic, dar vrea despăgubiri. Mi-au venit cei de la OMNIASIG, că vecinul era asigurat. Eu am fost luată cu salvarea. Am urme de arsuri, am pus mâinile pe aparatul ăla în timp ce ardea. Noroc că m-a scos un vecin din apartament, că eu voiam să salvez apartamentul. Nu mai judecam. Acasă am tavanul căzut, funingine.”, a povestit Dorica Hrițac, potrivit bzi.ro.

Speră că va fi ajutată de credincioșii de la Mănăstirea Hadâmbu

În lipsa unei alternative, Dorica s-a dus la Mănăstirea Hadâmbu, unde starețul i-a transmis ferm că nu poate intra în incinta mănăstirii pentru a cere ajutorul altor enoriași. I-a permis totuși să stea la poartă, unde poate fi văzută ușor de oamenii care calcă pragul lăcașului de cult.

„Am vorbit cu starețul de aici, este foarte sever, și mi-a spus să stau la poartă. Am fost la mănăstire și pe 15 august, la Adormirea Maicii Domnului. Eu am fost de mai multe ori aici, la mănăstire, am venit uneori și pe jos din Iași. Preotul de la mine din parohie mă știa, pentru că venea acasă cu Crăciunul, cu postul Paștelui, și mi-a dat o hârtiuță la mână, să dovedesc că mi-a ars casa.”, a mai povestit Dorica Hrițac, pentru aceeași sursă.

„Fiul meu nu are nimic, nici cu ce să se încalțe”

Femeia locuiește alături de fiul ei, profesor de biologie în vârstă de 55 de ani, care, de-a lungul anilor, a trecut prin mari încercări – iar acum a pierdut și calculatorul necesar pentru lecțiile sale.

„Eu am 82 de ani, am fost soră medicală la Spitalul Sfântul Spiridon”. Nu-mi vine să cred ce am ajuns. După incendiu, am stat o perioadă la cineva, aproape de Podu Iloaiei. Am doi băieți. Cel mai mic locuia cu mine. E profesor de biologie. Îmi pare foarte rău că i-au ars calculatoarele și televizorul. De calculator are nevoie la școală. Nu e căsătorit. (...) E profesor, are 30 de ani de când predă, dar nu are nimic, nici cu ce să se încalțe.”, a povestit fosta asistentă medicală de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași.

Această poveste cutremurătoare ne arată cât de fragilă poate fi demnitatea umană. După o viață dedicată îngrijirii celorlalți, femeia care a lucrat zeci de ani ca asistentă medicală se umilește acum pentru a-și repara locuința și pentru a avea un acoperiș deasupra capului.

Eugen Cristea, din nou distrus de durere! A mai rămas fără o ființă dragă

Surse foto: istock.com, bzi.ro

Surse articol: BziStirilekanald

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
O tânără mamă din Constanța și-a pus capăt zilelor, în propria locuință, la numai 28 de ani. Era asistentă medicală și avea un copil de trei ani
O tânără mamă din Constanța și-a pus capăt zilelor, în propria locuință, la numai 28 de ani. Era asistentă medicală și avea un copil de trei ani
Alexandra Siromașenco | Miercuri, 08.01.2025
Incepe quiz
Ce fel de fostă iubită ești?
Ce fel de fostă iubită ești?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe