Isabela este o adolescentă din Filiași care a avut ghinionul de a se naște într-o familie fără posibilități financiare. Este crescută de bunică și adesea caută prin gunoaie pentru a supraviețui. Are 16 ani, dar nu se poate bucura de plăcerile pe care cei de vârsta ei le consideră o normalitate.
Ea nu a fost niciodată la cinema, la mall sau în alte locuri pe care le frecventează tinerii de liceu. Deși nu face parte dintr-un cerc social de înaltă clasă, este foarte respectuoasă și nu s-a gândit niciodată să fure. Se hrănește cu resturile altora, încercând să nu deranjeze pe nimeni și să nu facă rău nimănui.
A crescut fără mamă, dar are o bunică extraordinară, care a învățat-o să fie om și să se poarte frumos cu oamenii din jur. Din nefericire, lipsurile și necazurile au făcut-o să se considere o simplă „gunoieră”.
Cristian Dumitrașcu, președintele asociației „Povestea mea” a descoperit-o pe Isabela chiar la o ghenă de gunoi, în timp ce încerca să găsească lucruri pe care le-ar putea valorifica. Mai jos poți citi mesajul emoționant publicat pe pagina de Facebook „Povestea mea”, care surprinde simplitatea și sinceritatea adolescentei. Este o discuție pe care a purtat-o cu președintele asociației printre mormanele de gunoi:
„Deși mi-aș fi dorit să fi văzut ce era în lateralul meu, am preferat să mă abțin. S-ar fi simțit jenată și atunci nu mai avea nici un rost!
Venisem să arunc diverse. Probabil ați observat, este zona unde oamenii își lasă necazul. Tot aici am găsit-o și pe ea: „Isabela” de 16 ani, care căuta să transforme în bucurie ceea ce noi aruncam de multe ori cu mâna la nas.
- Hei, stai puțin! Ce faci acolo?
- Am greșit cu ceva? Scuzați!
Mică de statură și simpatică foc. Așa aș putea să o descriu pe puștoaica extrem de rușinoasă care avea să caute câte ceva prin container.
… și totuși nu înțelegeam ce caută.
- Păi după mai multe: sticle sau fier, uneori pâine mai tare să dăm câinelui sau cu apă pentru găini. Nu avem dar nu furăm, trăim și noi cum putem!
Și pare extrem de dureros. Se ascundea în spatele unui container atunci când m-am apropiat, rușinată și nu știu... atât de timidă.
- Domnu’ eu vă știu din oraș! Le dați copiilor de la colț să mănânce, așa este?
Am privit-o și îi aprobam cu un simplu dat din cap. I-aș fi zis mai multe dar nu îmi găseam cuvintele. Părea că își dorea ca unul din noi să plece sau să nu mai pun întrebări. Era normal!
- Cu cine semeni tu așa frumoasă?
- Ce frumoasă domnu’ ... o gunoieră. Dar să vă răspund, cred că mama era așa. Eu nu o știu dar din ce spune bunica mea, cu ea să zic!
M-am tot scotocit, apoi am aruncat privirea in portofel. Mai aveam circa 73 de lei.
- Ia-i tu! Dar te rog... mergi acasă, plouă!
- Domnu... nu trebuia. Mi-ați dat tot.
A plecat... fugea, plângea, nici eu nu mai știu. Sper să nu o mai văd prea curând așa.”
Din păcate, foarte mulți copii din România se află în situații asemănătoare și trăiesc din mila oamenilor. Asociația „Povestea mea” s-a implicat de-a lungul timpului în numeroase cazuri umanitare, iar eforturile membrilor au contribuit la schimbarea multor vieți. Din nefericire, cu o floare nu se face primăvară și ar fi nevoie de mai mulți oameni care să se mobilizeze. Dacă și tu cunoști un astfel de caz, nu ezita să ajuți sau măcar să îl faci cunoscut.
Urmareste-ne pe Google News
