Elena Udrea, prima reacție după ce a picat Guvernul Bolojan. „Toate partidele să fie serioase”
Căderea Guvernului Bolojan, în urma unei moțiuni de cenzură adoptate cu un scor istoric, continuă să provoace reacții puternice în spațiul public. După votul care a dus la demiterea Executivului condus de Ilie Bolojan, Elena Udrea a transmis un mesaj amplu pe rețelele sociale, în care a comentat atât rezultatul din Parlament, cât și posibilul scenariu politic care urmează.
Fosta ministră a Turismului consideră că votul de 281 de parlamentari împotriva Guvernului Bolojan reprezintă mai mult decât o simplă schimbare de majoritate. În opinia sa, rezultatul reflectă nemulțumirea față de măsurile și direcția asumate de Executiv în ultimele luni.
Elena Udrea: „Impactul politicilor lui Bolojan a fost uriaș”
În mesajul publicat online, Elena Udrea a comparat situația actuală cu una dintre cele mai dificile perioade politice din timpul administrației Traian Băsescu, făcând referire la Guvernul Boc. Potrivit fostei ministre, scorul obținut acum de moțiunea de cenzură este chiar mai mare decât cel înregistrat atunci.
Ea susține că votul a fost îndreptat în special împotriva lui Ilie Bolojan și a măsurilor promovate de acesta, nu neapărat împotriva miniștrilor din cabinet.
„Guvernul Bolojan a picat cu 281 de voturi împotrivă! Mai mult chiar și decât atât de hulitul, la vremea aceea, Guvern al lui Traian Băsescu, adică Guvernul Boc! Asta arată cât de puternic este impactul negativ al politicilor și măsurilor luate de Ilie Bolojan! Pentru că atât moțiunea, cât și votul, au fost mai ales împotriva acestuia și, mai puțin împotriva miniștrilor.”, așa începe mesajul scris de Elena Udrea pe Facebook.
Ce spune Elena Udrea despre viitorul politic
În continuarea mesajului, Elena Udrea a atras atenția asupra negocierilor care vor urma după adoptarea moțiunii de cenzură. Fosta ministră este de părere că partidele ar trebui să respecte pozițiile și deciziile asumate public înainte de vot.
Mai exact, aceasta a făcut referire la posibilitatea ca PNL să intre în opoziție, în loc să refacă o alianță cu PSD. Totodată, Elena Udrea a sugerat că interesele pentru păstrarea puterii și accesul la resursele statului ar putea conta mai mult decât principiile politice declarate.
„Acum ar trebui ca toate partidele să fie serioase și să se țină de deciziile luate prin vot în structurile lor! Cum ar fi ca PNL să intre în opoziție, decât să facă guvern cu PSD!
Dar cum interesul de a fi la guvernare, adică la resursele publice, este singurul care contează pentru politicieni, o să vedem cum toți găsesc pretexte prin care explică de ce „sunt obligați” să treacă peste deciziile luate și, „pentru binele țării”, „pentru binele oamenilor”, să facă orice ca să ajungă la guvernare din nou!
Cum cineva trebuie totuși să guverneze, democratic este să se decidă conform rezultatelor din alegeri, că de aceea sunt chemați cetățenii să spună cine ar vrea să îi conducă.
Ce ziceți? Vor face partidele orice ca să ajungă iar la resurse sau vor acționa conform principiilor pe care le afirmă public?”, a mai scris ea în aceeași postare.
Elena Udrea, din nou activă în spațiul public
Deși în ultimii ani numele său a fost asociat mai ales cu problemele judiciare și cu perioada petrecută în închisoare, Elena Udrea revine frecvent în atenția publică prin comentarii legate de actualitatea politică. Subiecte precum Guvernul Bolojan, criza politică sau relațiile dintre partide sunt analizate constant de fostul ministru pe rețelele sociale.
Interesul pentru Elena Udrea rămâne ridicat, iar fosta politiciană continuă să aibă o comunitate activă în online. În multe dintre aparițiile sale recente, aceasta vorbește atât despre viața personală, cât și despre scena politică actuală, însă a negat cu vehemență o posibilă revenire în politică.
Azi, Elena Udrea, în vârstă de 52 de ani, este concentrată în primul rând pe familie și pe fiica pe care o are din relația cu partenerul său, Adrian Alexandrov. În ultimul timp, a ales să apară mai rar în spațiul public, concentrându-se mai mult pe viața trăită dincolo de scena politică.
După perioada petrecută în închisoare, fostul ministru a vorbit în repetate rânduri despre cât de mult a afectat-o despărțirea de fiica ei. De când are un copil, Elena Udrea este mult mai atentă la ce face, ce spune și cum spune, fiindcă se gândește la binele micuței Eva Maria, cea care i-a dat putere să învingă orice obstacol din ultima vreme.
Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Romaniatv, Capital, Ziare
Tags: Elena Udrea, Ilie Bolojan, Vedete Romania, Stiri Romania