Familia lui Culiță Sterp s-a mărit! Daniela Iliescu, soția lui, a născut o fetiță

Familia lui Culiță Sterp s-a mărit! Daniela Iliescu, soția lui, a născut o fetiță
Ramona Jurubita
Marţi, 04.03.2025

Daniela Iliescu și Culiță Sterp au devenit părinți pentru a doua oară. Cei doi sunt extrem de fericiți că și-au împlinit visul de a-i dărui un frățior sau o surioară fiului lor, Milan, în vârstă de 3 ani și jumătate. Află cu cine seamănă micuța lor!

Daniela Iliescu, soția lui Culiță Sterp, a născut o fetiță pe 3 martie 2025. A mărturisit că a avut parte de o sarcină ușoară și că a născut rapid, fără probleme. Aceasta suferă de poliartrită, iar în timpul sarcinii a oprit tratamentul pe care îl urmează de ani buni, pentru a se asigura că nu pune viața sau dezvoltarea bebelușului în pericol.

„Sunt cel mai fericit tată din lume”

Vestea cea mare a fost dată chiar de fericitul tătic pe rețelele sociale, care a mărturisit că simțea nevoia să urle de bucurie după ce și-a văzut fiica. Acesta a dezvăluit și cu cine seamănă copila abia născută. Iată mesajul emoționant transmis de Culiță Sterp pe Instagram:

„Astăzi, 03.03.2025 am devenit părinți pentru a doua oară! A venit pe lume prințesa noastră 🤍🤍🤍🤍 Baaaaaaa îmi vine să urlu de bucurie nu mai pot ce stare am. Deci e o frumusețe rară! Buzele mari ca taică-su și maică-sa, urechiușele mici, pielea creolă…doamne, îmi vine să o mănânc….am o stare de îmi vine să sun pe toată lumea să dau vestea dar mai bine vă dau vestea aici ca să aflați toți ca sunt cel mai fericit tată din lume! Te iubesc @daniela.iliescu ești cea mai bună mamă, soție, iubită, prietenă, și tovarășul meu de drum pentru toată viața! Îți mulțumesc ca m-ai făcut iar cel mai fericit! Dar vezi că nu ne oprim aici 😂🤍”

Cât a costat, de fapt, ținuta atipică purtată de Daniela Iliescu la nunta lui Iancu Sterp. Geanta are un preț fabulos

„Am cel mai bun tată pentru copii”

Nici soția artistului nu s-a lăsat mai prejos și a scris și ea câteva rânduri despre acest moment extrem de fericit al vieții lor. Aceasta și-a exprimat recunoștința pentru tot ce trăiește și i-a mulțumit, în mod public, lui Dumnezeu.

„Doamne, îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat să am o sarcină atât de ușoară și pentru că am adus pe lume încă o minune sănătoasă. La fel de repede și de ușor ca pe fratele ei. Și îți mai mulțumesc pentru că am cel mai bun tată pentru copii.”, este mesajul scris de Daniela Iliescu pe Instagram.

Primul copil al lui Culiță Sterp și al Danielei Iliescu a venit pe lume în iunie 2021. Milan este mare acum și pe tot parcursul sarcinii a fost nerăbdător să-și cunoască surioara. Chiar el i-a anunțat pe ceilalți membri ai familiei Sterp că urmează să devină frate mai mare. Părinții lui au organizat o surpriză pentru bunici, unchi și mătuși, iar băiețelul a fost complicele lor.

Daniela Iliescu, în vârstă de 31 de ani, și Culiță Sterp, în vârstă de 32 de ani, se cunosc de când era copii, căci au fost colegi de liceu. Pe atunci erau doar prieteni, însă la maturitate, când s-au revăzut, s-au îndrăgostit iremediabil. Deși sunt împreună de câțiva ani buni, aceștia s-au căsătorit abia la final de 2024, când Daniela Iliescu era gravidă cu al doilea copil. Tânăra a luat numele soțului după cununia civilă, însă în mediul online este cunoscută tot după numele său de fată.

Până de curând, cei doi soți împreună cu fiul lor au locuit alături de părinții Danielei Iliescu. Recent, s-au mutat doar ei într-un penthouse, pe care l-au amenajat după bunul plac.

Ileana Sterp are o viață ce pare desprinsă din basme, dar ascunde în suflet amintiri dureroase: „Mama se chinuia să ne întrețină...”

Vezi galeria foto » Familia lui Culiță Sterp s-a mărit! Daniela Iliescu, soția lui, a născut o fetiță sănătoasă Familia lui Culiță Sterp s-a mărit! Daniela Iliescu, soția lui, a născut o fetiță. Milan este de acum frate mai mare

Surse foto: InstagramInstagramInstagram

Surse articol: CancanRomaniatvBzi

Tags: Culita Sterp, Daniela Iliescu, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce personalitate a lui Beyonce ți se potrivește?
Ce personalitate a lui Beyonce ți se potrivește?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe