Gunoiul tău, comoara altuia. Bibliotecile construite de gunoieri sunt adevăratele sanctuare ale culturii

Gunoiul tău, comoara altuia. Bibliotecile construite de gunoieri sunt adevăratele sanctuare ale culturii

Ramona Jurubita

Munca unui gunoier nu este deloc ușoară, mai ales dacă ne gândim la toate mirosurile pe care este nevoit să le suporte în fiecare zi și la toate mizeriile pe care le atinge, chiar dacă poartă mănuși. Din fericire, există și o parte bună de care lucrătorii din acest domeniu se bucură adesea. Vrei să știi care este?

Unii oameni aruncă la gunoi și lucruri ce pot fi adevărate comori pentru alții, iar angajații din serviciul de salubritate pot intra în posesia acestora, după o sortare amănunțită.

Printre cele mai de preț obiecte găsite în tomberoane sunt cărțile, multe dintre ele în stare foarte bună, poate chiar volume tipărite în număr limitat de exemplare. Interesant, nu? Pasionații de lectură ar da orice să pună mâna pe astfel de piese rare, în timp ce alții le aruncă la fel ca pe mâncarea stricată din frigider.

Doi gunoieri din colțuri diferite ale lumii au fost mânați de o flacără interioară care i-a împins să adune toate cărțile găsite în tomberoane. Așa au luat naștere două biblioteci impresionante care au fascinat întreaga omenire.

Unul dintre ei este Guven Akin, din Ankara, Turcia. De foarte mulți ani, el și colegii său golesc pubelele stradale și verifică întotdeauna conținutul sacilor de gunoi. Când găsesc cărți, le strâng și le duc la depozitul din Çankaya.

„În copilărie, mi-ar fi plăcut să am cărți, dar am crescut într-un cartier sărac și de multe ori nu se găseau nici măcar manuale. Oricum nu ne-am fi putut permite să le cumpărăm.”, a mărturisit Guven Akin, potrivit publicației DIGI 24.

Bărbatul și colegii săi au salvat de la incinerare peste 20.000 de cărți, care au fost mai întâi curățate și apoi sortate. Le-au strâns pe toate la un loc și astfel a luat naștere biblioteca firmei de salubritate.

Teancuri de cărți așezate într-un depozit

„Sunt cărți pentru toate gusturile. Avem posibilitatea să mai învățăm și noi. E minunat. „Societatea trebuie să se obișnuiască cu gândul că și noi putem face astfel de lucruri. Să fii gunoier nu se rezumă doar la a strânge gunoiul.”, a mai spus Guven Akin.

Un alt bărbat din Turcia, care a lucrat în același domeniu, recunoaște că strângea și el cărțile găsite pe străzi. Deși nu i-a venit ideea să înființeze un centru cultural, el a găsit o metodă prin care să readucă la viață paginile învechite. A oferit copiilor din jurul său comorile neprețuite pe care alții le-au aruncat.

„Am lucrat ca măturător de străzi. Și eu găseam cărți. Le dădeam copiilor sau le luam acasă, înainte de a fi înființată biblioteca.”, a povestit Ali Cetin.

Managerul firmei de salubritate a fost încântat de ideea angajaților săi și a sprijinit inițiativa lor de a înființa o bibliotecă.

„Angajații își pot petrece timpul cu folos în pauze sau după ce termină programul. Biblioteca a devenit faimoasă prin intermediul rețelelor sociale. Am primit donații de cărți din toată țara.”, a recunoscut Emirali Urtekin, managerul firmei de salubritate.

Cel de-al doilea erou al lecturii este din Bogota, Columbia și se numește Jose Alberto Gutierrez. El cunoaște situația copiilor din zonele sărace ale țării, așa că a găsit o metodă prin care le poate facilita accesul la educație. Viața e uneori nedreaptă! Mulți părinți nu pot procura manuale sau alte cărți pentru copiii lor, în timp ce alții le aruncă direct la gunoi după o primă citire.

Jose Alberto Gutierrez nu s-a gândit niciodată că el, un simplu gunoier, ar putea fi un erou al societății în care trăia, dar o descoperire i-a schimbat viața complet. Credea că trăiește o altă zi obișnuită la serviciu, când a găsit „aur” în gunoi. Este vorba despre romanul „Anna Karenina”, de Lev Tolstoi. A luat cartea acasă și a așezat-o la loc de cinsre, în loc să o lase să se descompună într-o groapă de gunoi.

Din acel moment, a început să găsească tot mai multe astfel de comori în coșurile de gunoi și să le strângă pe toate. Când vecinii au aflat că are aproape toată casa plină cu astfel de cărți, au început să împrumute de la el volumele care se găseau extrem de greu.
Când a aflat că unii oameni împrumutau manuale pentru a-și învăța copiii să citească, s-a gândit să înființeze o bibliotecă și să faciliteze accesul la lectură tuturor elevilor săraci.

Potrivit publicației BBC, colecția lui a depășit cu mult limitele casei sale și are aproximativ 25.000 de volume. I-a dat și un nume bibliotecii care aduce bucurie celor din zonă - „Forța cuvintelor”.

Dar numărul cărților pe care a reușit apoi să le strângă din gunoaie și de la alți oameni este mult mai mare. Cu ajutorul acestui angajat al serviciului de salubritate, 50.000 de cărți au ajuns în alte biblioteci și în peste 200 de școli.

Acum, bărbatul simte că misiunea sa este să ajute tot mai mulți copii să citească și să simtă bucuria de a ține în mână o carte.

„Cea mai valoroasă moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri este educația. În ziua în care voi fi umplut Columbia cu cărți, mă voi simți ca Ulise când a salvat-o Penelopa și a scutit Ithaca de război.”, a mărturisit Jose Alberto Gutierrez.

Impresionant, nu? Acești oameni modești au contribuit într-o mare măsură la dezvoltarea societății din care fac parte și s-au gândit să ofere o bucurie imensă iubitorilor de cărți și o șansă importantă copiilor fără posibilități.

Vlad Țepeș era vegan. Există un studiu care a pus toate dovezile pe masă

Surse foto: iStock

Surse articol: Digi24IncredibiliaTerapiadapalavra

Articolul urmator
Veste proastă pentru români! Care sunt alimentele care se scumpesc în urma măsurilor fiscale adoptate de Guvern
Veste proastă pentru români! Care sunt alimentele care se scumpesc în urma măsurilor fiscale adoptate de Guvern
Care este adevărata natură a spiritului tău?
Incepe quiz
Care este adevărata natură a spiritului tău?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.