Ilinca, adevărul despre cum s-a cunoscut de fapt cu George Simion. "Am fost racolată de prietena mea"

Ilinca Simion, soția liderului AUR, George Simion, a povestit recent, în cadrul unui podcast, cum a ajuns să-l cunoască pe actualul politician și cum o simplă invitație din partea unei prietene i-a schimbat total cursul vieții.
Ilinca s-a născut în Slobozia, județul Ialomița și a urmat Colegiul Național „Mihai Viteazul” din orașul natal, apoi Facultatea de Drept și un master în Dreptul Afacerilor.
În paralel, a urmat și un modul de psihopedagogie, care a condus-o spre catedră, ca profesor suplinitor.
„Cine-o fi, frate, George Simion?”
În cadrul podcastului „Legende Urbane”, Ilinca Simion a povestit cum l-a cunoscut pe George Simion, dar și cum a început povestea lor de iubire.
Ea a spus că a auzit prima oară despre George Simion în anii studenției, în București, pe când locuia într-un cămin din zona Timpuri Noi.
Peste drum de facultate se afla, întâmplător, și sediul de campanie al lui George Simion, pe atunci candidat independent la alegerile pentru Parlamentul European.
„În al doilea an sau primul de facultate, când el și-a lansat candidatura pentru Parlamentul European, candida atunci la Parlamentul European, cred că era 2018 sau 2019. (...)
Da, și printr-o prietenă de-a mea, Irina Nițu, cu care am copilărit, eu eram la facultate la Timpuri Noi, iar el avea sediu peste drum de facultatea mea.
Iar eu stăteam la cămin studențesc tot la Timpuri Noi și atunci în fiecare zi tot vedeam că trec îmbrăcați cu tricouri, cu șepci, ne dădeau flyere. Și cine-o fi, frate, George Simion?
Prietena asta mea îmi zice „băi, sunt într-o echipă super mișto, tineret, facem, mergem. Nu vrei să vii și tu?”. I-am zis „nu, mulțumesc, că sunt cu facultatea, am treabă”.
Nici măcar nu înțelegeam care-i sensul politicii la vremea aia. Adică eram abia ajunsă în București, eram fascinată de primul an al meu de facultate, de profesori, mă înțelegeam bine cu ei, adică pentru mine era un drum al meu și atât, nu mai conta ce e pe lângă.
Și vine într-o seară prietena asta mea la mine, și îmi zice „hai, mă, să-ți arăt, uite, poze de acolo, să vezi ce și cum”, a povestit Ilinca Simion.
„Am fost racolată de prietena mea”
Ilinca Simion a recunoscut că nu a fost interesată inițial de politică și nici de activitățile de la sediul de campanie, dar în cele din urmă s-a lăsat convinsă de către buna ei prietenă să încerce.
Irina Nițu era implicată intens în campanie și ea a fost cea care a insistat, în repetate rânduri, ca Ilinca să vină să cunoască echipa.
„Am fost racolată de Irina Nițu, prietena mea cea mai bună și pe calea asta îi mulțumesc, că uite, a fost un fel de Cupidon, știi? (...) Așa, mi-a arătat pozele. Nu mi-a arătat poze cu George, mi-a arătat poze cu colectivul de acolo, echipa, tineretul.
Și zic „hai, mă, că o să vin și eu să văd cum e la voi”. Am mers o zi, am mers două, trei, patru și așa am rămas acolo, da. Mi-a plăcut. El nu venea foarte des. Era candidat. Doar că nu venea foarte des, pentru că umbla ca și acum prin țară.
Și atunci, prima dată când l-am văzut, cred că după vreo două săptămâni de mers acolo în continuu, l-am văzut, am făcut cunoștință și atât”, a mai spus Ilinca Simion în cadrul podcastului.
Nu a fost dragoste la prima vedere
Soția liderului AUR a ținut să clarifice că nu a fost vorba despre o atracție fulgerătoare și nici despre dragoste la prima vedere.
Ea a povestit că relația dintre ei s-a construit treptat, în timp, pe fundalul unei colaborări profesionale. Nu a fost un scenariu romantic clasic, ci mai degrabă o evoluție naturală.
„N-a fost dragoste la prima vedere. A fost dragoste cu năbădăi, pe parcurs. Deci noi ne-am cunoscut în 2018. Ok, și apoi eu cu admitere, cu toate cele, n-am mai stat să dau importanță, nu am mai fost la sediu.
Și apoi ne-am reîntâlnit în alte proiecte politice și cam asta a fost parcursul. Cred că în 2020 era, atunci am început să vorbim, pentru că eram în proiecte.
Vorbeam foarte mult prin mesaje, doar că nu apucam să ne vedem, pentru că el era prin țară. Și apoi, nu pot să zic când a fost exact momentul (n.r. - în care s-au îndrăgostit)”, a declarat Ilinca Simion.
Ilinca și George Simion își trăiesc povestea de iubire de aproape patru ani, iar în urmă cu doi și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii cu fast.
Ulterior, în viața lor a apărut o mare binecuvântare. Este vorba despre fiul lor, Radu, care a împlinit recent vârsta de un an.
Ce a început pentru Ilica Simion ca o simplă invitație din partea unei prietene, într-o seară oarecare, s-a transformat într-un viitor pe care nu și-l imaginase niciodată.



Surse foto: captura youtube, facebook, facebook
Surse articol: youtube, actualitate, life,
Tags: George Simion, Vedete Romania, Stiri Romania