Imaginile durerii! Robert, adolescentul din Bacău care a murit în curtea școlii a fost condus pe ultimul drum. Mama lui acuză autoritățile de neglijență

Imaginile durerii! Robert, adolescentul din Bacău care a murit în curtea școlii a fost condus pe ultimul drum. Mama lui acuză autoritățile de neglijență
Mariana Voinea
Luni, 25.05.2026

Robert, elevul care a murit în curtea unei școli din județul Bacău, a fost condus pe ultimul drum de familie, colegi și oameni din comunitatea sa. Tragedia a cutremurat o țară întreagă, mai ales după ce s-a aflat că medicul ar fi ajuns la copil abia după aproape două ore de la apelul la 112, timp în care profesorii și primul echipaj de ambulanță au încercat să îl salveze.

Robert s-a prăbușit în pauza de prânz, în curtea școlii gimnaziale din Vlădnic, comuna Parincea, în timp ce mânca un sandviș. Potrivit relatărilor din presă, colegii și profesorii au crezut inițial că adolescentul s-ar fi înecat cu o bucată de mâncare. Primul apel la 112 a fost făcut la ora 12:32, iar primul echipaj de ambulanță, fără medic, a ajuns după aproximativ jumătate de oră. Echipajul cu medic a ajuns mult mai târziu, iar după aproape trei ore a fost declarat decesul copilului.

Mama lui Robert a făcut declarații dureroase după pierderea fiului ei și a spus că băiatul nu avusese probleme grave de sănătate, cu excepția unei operații de apendicită în urmă cu doi ani. Femeia susține că Robert ar fi putut fi salvat dacă ajutorul medical ar fi ajuns mai repede.

Alexandru, un elev la Teologie din Baia Mare, a murit într-un tragic accident. A fost condus pe ultimul drum în lacrimi și urlete de durere

Robert a fost condus pe ultimul drum, după tragedia din curtea școlii

Sâmbătă, 23 mai, familia și apropiații l-au condus pe Robert pe ultimul drum. Trupul neînsuflețit al adolescentului a fost dus la biserică în localitatea natală, unde a avut loc slujba religioasă, apoi a fost înmormântat în cimitirul local. La ceremonie au fost prezenți prieteni, colegi, rude și oameni din comunitate, toți marcați de felul brusc în care copilul a murit.

Tragedia s-a petrecut în timpul pauzei de prânz pe data de 20 mai. Robert, elev în clasa a VIII-a, s-a prăbușit în curtea școlii în timp ce mânca un sandviș. Profesorii au intervenit imediat, iar învățătoarea Iuliana Mihaela Roșu a povestit că profesoara de sport a început manevrele de masaj cardiac, în timp ce alți profesori au încercat să ajute copilul. Pentru că școala nu avea medic sau asistent, au fost chemate de urgență și două doctorițe de familie din comună.

mai multe lumanari si o minge de fotbal in curtea scolii din bacau

Primul echipaj de ambulanță a ajuns după aproximativ 30 de minute, însă era format doar dintr-o asistentă medicală. Învățătoarea băiatului a declarat că a cerut insistent trimiterea unei ambulanțe cu medic și ATI, spunând că starea copilului nu era de competența unui echipaj fără doctor. Medicul a ajuns abia după aproximativ două ore de la apelul la 112, iar după alte minute de resuscitare, inima lui Robert s-a oprit.

Laurențiu, un tânăr fotbalist de 20 de ani, a murit într-un cumplit accident de mașină. Și-a pierdut viața chiar pe drum spre un meci

Ce au descoperit medicii legiști și ce spun anchetatorii despre moartea adolescentului

Primele informații apărute pe surse în anchetă arată că legiștii ar fi descoperit că Robert avea inima mărită față de normalul vârstei, aspect care ar putea indica o afecțiune cardiacă necunoscută până atunci. Legiștii ar fi stabilit și că băiatul s-a înecat cu propria vomă. Aceste informații au fost prezentate ca date preliminare din anchetă, în timp ce autoritățile continuă verificările.

Mama adolescentului a respins ideea că fiul ei ar fi avut probleme cunoscute de sănătate. Ea a declarat că Robert nu i-a spus niciodată că îl doare inima și că nu a leșinat anterior. Femeia a spus că băiatul avusese o singură problemă medicală serioasă, în urmă cu doi ani, când fusese operat de apendicită, și crede că intervenția medicală venită mai devreme în curtea școlii i-ar fi putut salva viața.

imagine cu intrarea in serviciul de ambulanta bacau

Cazul este verificat de Ministerul Sănătății și de Departamentul pentru Situații de Urgență, iar polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă. Managerul Serviciului de Ambulanță Bacău a transmis inițial că era disponibil un singur echipaj cu medic, aflat la altă solicitare, apoi a revenit și a spus că în stația centrală exista și un echipaj cu medic. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a cerut verificarea convorbirii dintre apelant și dispecer, precizând că, dacă se va constata o greșeală, vor urma sancțiuni.

Raed Arafat explică de ce primul echipaj nu avea medic. „Codul roșu nu înseamnă că pleacă automat mașina cu medic”

După tragedia din Bacău, șeful DSU, Raed Arafat, a făcut declarații despre modul în care funcționează intervențiile de urgență în cazurile de cod roșu. Acesta a explicat că o alertă de acest tip nu înseamnă automat trimiterea unei ambulanțe cu medic, ci mobilizarea celei mai apropiate resurse disponibile pentru a începe cât mai rapid manevrele de resuscitare. Declarațiile au venit în contextul discuțiilor legate de faptul că primul echipaj ajuns la școală nu avea medic.

Codul roșu nu înseamnă că pleacă automat mașina cu medic. Codul roșu înseamnă că se trimite o mașină cât mai apropiată și, da, poate fi trimisă mașina cu medic în sprijinul ei sau chiar elicopterul ori altă resursă. Faptul că sosește prima mașină cu paramedici sau cu asistent nu înseamnă că a fost trimisă o resursă inadecvată, pentru că și ei au pregătirea și cunoștințele necesare pentru a începe resuscitarea și pentru a o continua.

Asistentul medical, conform reglementărilor, trebuie să știe să ducă o resuscitare cap-coadă, inclusiv cu administrare medicamentoasă. Toate ambulanțele cu asistenți și paramedici au defibrilatoare automate, echipamente și tot ce le trebuie ca să înceapă imediat resuscitarea. Sunt situații în care resuscitarea reușește înainte să sosească medicul.

La Bacău nu poate fi susținută zilnic mașina de terapie intensivă a SMURD-ului. Alaltăieri se pare că a fost o singură mașină disponibilă, iar la Unitatea de Primiri Urgențe nu aveau medici care să asigure a doua mașină, cea de terapie intensivă mobilă de la SMURD”, a declarat Raed Arafat.

Moartea lui Robert a lăsat în urmă durere, întrebări și revoltă. Dincolo de concluziile preliminare ale legiștilor și de anchetele deschise, familia a rămas cu sentimentul că băiatul putea avea o șansă dacă intervenția medicală ar fi fost mai rapidă.

Cazul adolescentului din Bacău readuce în atenție problema timpului de răspuns al ambulanțelor, mai ales în comunitățile unde nu există suficienți medici pe echipajele de urgență. Pentru familia lui Robert, însă, toate aceste explicații vin prea târziu.

Surse foto: youtube.comyoutube.com

Surse articol: stirileprotv.rowowbiz.roviva.rophonline.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Ce au primit de pomană oamenii care au condus-o pe ultimul drum pe Ioana Popescu. Mara Bănică s-a ocupat de funeralii
Ce au primit de pomană oamenii care au condus-o pe ultimul drum pe Ioana Popescu. Mara Bănică s-a ocupat de funeralii
Ramona Jurubita | Miercuri, 01.10.2025
Incepe quiz
Alege numele preferate de copii și aşa ți se va dezvălui ce tip de mamă o să fii
Alege numele preferate de copii și aşa ți se va dezvălui ce tip de mamă o să fii

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe