Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Împușcată în cap doar pentru că a îndrăznit să claxoneze un bărbat

Miercuri, 08.01.2020

Un caz oripilant a șocat întreaga lume! O femeie a fost împușcată pentru simplul fapt că a claxonat. Totul s-a întâmplat chiar în prima zi a anului 2020. 

Angelo Oluf Borreson, în vârstă de 56 de ani, din Minnesota, i-a dat un mesaj Angelei Wynne (51 de ani) pe data de 31 decembrie, rugând-o să îl ajute să facă plinul mașinii sale. Planul era ca Angela să ajungă pe 1 ianuarie la el acasă, să-l ia cu automobilul ei, pentru a-l duce la prima benzinarie. Aici bărbatul intenționa să umple o caistră cu benzină și să se întoarcă acasă, pentru a-și alimenta autovehiculul. Însă lucrurile nu au stat așa cum au vorbit cei doi.

Ajunsă în fața casei americanului, Angela l-a așteptat o vreme, și, pentru că acesta întârzia, a claxonat de câteva ori și a început să țipe la el, spuându-i să se grăbească. Atunci, omul a ieșit din locuință cu un pistol și a împușcat-o pe loc, în cap. 

Bărbatul a sunat apoi la 911 și s-a autodenunțat.

La fața locului, autoritățile au găsit un microbuz într-o pășune din apropierea reședinței. Autovehiculul încă funcționa, iar stopurile erau aprinse. În apropierea microbuzului erau bucăți de sticlă și trei gloanțe de pușcă uzate. Înăuntrul microbuzului, polițiștii au găsit-o pe Angela Wynne, fără suflare, cu leziuni pe umărul stâng și în zona capului. 

angelo borreson

Sursă foto: Imgur

Conform mărturiilor lui Borreson, când Wynne a ajuns în fața casei sale, miercuri dimineață, și a început să claxoneze și să țipe, el ar fi luat o pușcă pe care o ține mereu la intrare, ar fi ieșit și ar fi îndreptat arma înspre Wynne, moment în care s-a descărcat.

Borreson le-a mai spus anchetatorilor că nu intenționa să o împuște pe Angela Wynne. "Am vrut să o fac să plece și... nu știu... pușca s-a descărcat", a mărturisit el. 

Bărbatul este acuzat de crimă cu premeditare de gradul doi, omor prin imprudență de gradul doi și agresiune de gradul doi.Bărbatul urmează să fie audiat la Judecătoria Roseau County Court, pentru a i se pregăti procesul.

Surse foto: Imgur, Istock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!