Irina Loghin a fost din nou audiată de poliție la 87 de ani. „Primeam telefoane…”

Irina Loghin a fost din nou audiată de poliție la 87 de ani. „Primeam telefoane…”
Ramona Jurubita
Joi, 14.05.2026

Momente dificile pentru Irina Loghin, una dintre cele mai iubite artiste din România. Cântăreața a ajuns din nou la secția de poliție, după ce imaginea și numele ei au fost folosite fără acord în reclame false pentru produse de slăbit, întinerire și diverse tratamente promovate online.

Problema nu este una nouă pentru artistă. Irina Loghin, în vârstă de 87 de ani, spune că trăiește acest coșmar de mai mulți ani și că, în ciuda numeroaselor sesizări, escrocii continuă să îi folosească identitatea pentru a păcăli oamenii.

Ce elixir al tinereții are Irina Loghin. Regina muzicii populare are peste 80 de ani și arată incredibil!

Irina Loghin stând în curte, lângă un copac înmugurit, îmbrăcată într-o bluză albă cu volane cu margini negre, purtând pe umeri un șal alb cu imprimeu floral în nuanțe de roșu, portocaliu și verde
Irina Loghin

Irina Loghin, din nou la Poliție după ce imaginea i-a fost furată

Miercuri, 13 mai 2026, Irina Loghin a mers din nou la Politie, unde a fost audiată în legătură cu noile reclame apărute în mediul online. Interpreta a explicat că speră ca autoritățile să îi găsească pe cei responsabili și să oprească definitiv fenomenul.
Vizibil afectată de situație, artista a declarat că cea mai mare dorință a ei este ca persoanele care i-au folosit imaginea fără permisiune să fie identificate și trase la răspundere.

„Să mă ajute să nu mă mai batjocorească de 4-5 ani în halul ăsta. Bucuria mare ar fi să-mi dea Domnul să-i fi depistat unde sunt, asta ar fi cea mai mare bucurie. Nu sunt singura, au avut treabă cu foarte mulți, dar cu mine au avut și mai mult.”, a declarat cântăreața, după ieșirea de la secție.

În ultimii ani, Irina Loghin a fost audiată de mai multe ori în legătură cu astfel de cazuri, după ce numele ei a fost asociat cu produse controversate promovate agresiv pe internet.

„Au suferit unii după ce au luat medicamentele”

Situația a devenit și mai dureroasă pentru artistă în momentul în care a început să primească telefoane de la persoane care cumpăraseră produsele respective și care credeau că recomandările veneau chiar din partea ei.

Imaginea Irinei Loghin a fost furată și fost folosită inclusiv în reclame pentru tratamente destinate diabetului, durerilor articulare sau problemelor digestive. Interpreta spune că multe dintre produsele promovate ar fi fost periculoase pentru sănătate.

Vedeta spune că suferința cea mai mare vine din faptul că oameni vulnerabili au fost induși în eroare folosindu-se de imaginea ei. Deși a încercat de mai multe ori să explice public că nu are nicio legătură cu acele reclame, fenomenul a continuat.

„Pe lângă batjocura pe care o înghițeam aproape în fiecare zi, au început să sune telefoanele de la oameni amărâți care cumpărau medicamentele recomandate de mine, cea cu vezica biliară, pe urmă cea de diabet și erau medicamente toxice din câte am auzit și de la o doamnă doctor. Erau toxice, primeam telefoane de la mulți că nu e bună, că nu e de nimic, că ce am făcut, că au suferit unii după ce au luat medicamentele pentru diabet.”, a mai spus Irina Loghin.

Clipe grele pentru Irina Loghin. Artista a fost victima unei înșelătorii online: "Apar imagini complet fabricate cu mine în scaun cu rotile"

Nu este prima dată când artista trece printr-o astfel de experiență

În urmă cu doar câteva luni, în mediul online au circulat informații false potrivit cărora Irina Loghin ar fi fost reținută de autorități după ce ar fi promovat o cremă pentru articulații. Totul s-a dovedit a fi o înșelătorie menită să atragă cât mai mulți cumpărători.

Chiar dacă are aproape 90 de ani, artista continuă să fie activă și apropiată de publicul ei. În numeroase interviuri, vedeta a vorbit și despre sprijinul primit din partea familiei. Copiii Irinei Loghin, Irinuca și Ciprian, au fost cei care i-au rămas aproape în toată această perioadă tensionată.

Interpreta și-a construit o viață discretă alături de cei dragi, evitând mereu expunerea excesivă. Tocmai de aceea, scandalurile în care a fost implicată fără voia ei au venit ca un șoc atât pentru ea, cât și pentru admiratorii săi.

Amintim că în 2025, Irina Loghin și-a pierdut soțul, iar la acea vreme a simțit nevoia să se retragă pentru o perioadă din lumina reflectoarelor. După ce a reușit să accepte pierderea, vedeta a revenit pe scenă, continuând să încânte suflete fanilor cu melodiile sale.

De câte ori are ocazia, artista își îndeamnă admiratorii să fie foarte atenți la reclamele false apărute în online și să nu creadă orice informație distribuită pe internet.

Surse foto: FacebookFacebook

Surse articol: RomaniatvClickOficiuldestiri

Tags: Irina Loghin, Vedete Romania, Stiri Romania

Articolul urmator »
O fetiță de 9 ani din București a fost violată de propriul bunic de 58 de ani și de un vecin de 80 de ani
O fetiță de 9 ani din București a fost violată de propriul bunic de 58 de ani și de un vecin de 80 de ani
Alina Nedelcu | Vineri, 08.05.2026
Incepe quiz
Ce tinuta ti se potriveste de Anul Nou?
Ce tinuta ti se potriveste de Anul Nou?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe