Irinel Columbeanu, în vizită la ”fostul palat”. Ce emoții l-au încercat la vederea casei care a ajuns o ruină

Irinel Columbeanu, în vizită la ”fostul palat”. Ce emoții l-au încercat la vederea casei care a ajuns o ruină
Ramona Jurubita
Luni, 14.10.2024

Cele mai recente imagini cu Irinel Columbeanu au făcut înconjurul internetului și au emoționat o țară întreagă! Fostul milionar a vizitat casa în care a locuit înainte să ajungă falit. Impunătoarea vilă s-a transformat într-o ruină, după ce a fost înghițită de flăcări în 2020. Află ce reacție a avut fostul soț al Monicăi Gabor la vederea dezastrului!

Povestea lui Irinel Columbeanu, în vârstă de 66 de ani, poate fi privită ca o lecție de viață, fiindcă este dovada clară că banii nu pot cumpăra norocul și fericirea. Deși a fost unul dintre cei mai bogați oameni din România, a pierdut totul într-o clipită, iar acum trăiește din mila celor din jur și primește de la stat o pensie modestă. După ce și-a pierdut toată averea, Irinel Columbeanu s-a mutat în azilul în care și-a petrecut și tatăl său ultima parte a vieții.

Patronul azilului, Ion Cassian, îl consideră prieten pe fostul milionar și îi este alături în clipele grele. Acesta a fost lângă el inclusiv în momentul în care a vrut să își viziteze fosta vilă din Izvorani.

Plimbarea lui Irinel Columbeanu prin curtea și prin casa în care a locuit a fost filmată integral și a apărut în emisiunea online „Fiță cu Adiță”. Imaginile sunt extrem de emoționante și fostul afacerist abia și-a putut stăpâni lacrimile!

Mulți au uitat că Romanița Iovan și Irinel Columbeanu au fost împreună! Ce a povestit creatoarea de modă despre relația lor: „Lecția pe care am învățat-o de la Irinel a fost…”

Palatul de la Izvorani a ajuns o ruină

Casa în care, pe vremuri, au locuit Irinel Columbeanu și Monica Gabor nu mai are acoperiș, iar interiorul este distrus în totalitate. Mobila, tablourile și piesele de decor au ars aproape complet și doar din loc în loc se mai zăresc umbre ale obiectelor ce azi sunt doar o amintire.

Fosta casă a lui Irinel Columbeanu, distrusă de incendiul devastator din 2020
Fosta casă a lui Irinel Columbeanu

Fostul palat…”, au fost cuvintele rostite de Irinel Columbeanu când a ajuns în fața casei care i-a fost locuință pe vremuri.

Dezastrul s-a produs pe 31 octombrie 2020. În acea zi, pompierii au fost alertați, printr-un apel la 112 și s-au prezentat de urgență la fosta casă a lui Irinel Columbeanu. Peste 10 ore a durat intervenția de stingere a flăcărilor, care au distrus complet imobilul cu 15 dormitoare. Nu degeaba îl compară fostul milionar cu un palat!

„Sentimentul este amestecat, nu-mi pare rău de nimic, dar totuși simt o emoție puternică revăzând niște lucruri care mi-au fost dragi.”, a mărturisit bărbatul de 66 de ani când a pășit în fosta lui curte.

Când era mai tânăr, Irinel Columbeanu a cucerit o mulțime de femei și unele dintre ele au trecut pragul acestei case impresionante. Una dintre ele a fost cântăreața Anna Lesko, despre care fostul afacerist a dezvăluit că avea propria cameră de pictură într-o anexă aflată în curtea vilei.

„Acolo sus era camera lui taică-miu și lângă era camera mamei. Dumnezeu să îi ierte!”, a explicat el, cu o voce stinsă, înainte de a păși în casa fără acoperiș.

Interiorul distrus de flăcări al fostei case a lui Irinel Columbeanu, mobilă arsă, electronice și electrocasnice distruse în totalitate
Interiorul fostei case a lui Irinel Columbeanu

O amintire care valorează mai mult decât întreaga casă

Impresionant a fost momentul în care Adi Voicu, realizatorul emisiunii, a găsit printre ruine un tablou cu mama și fiica lui Irinel Columbeanu. Când i l-a înmânat, acesta s-a uitat cu emoție la fotografia rămasă intactă, pe care a strâns-o la piept și chiar a sărutat-o. Acesta trăiește cu dorul celor două, căci femeia care i-a dat viață nu mai este printre noi, iar Irinuca locuiește departe, în America, alături de mama sa. Revederea acelei fotografii l-a făcut să-și aducă aminte de toate clipele petrecute alături de ele în fosta casă.

Irinel Columbeanu sărutând tabloul cu fiica și mama sa, pe care l-a găsit printre ruinele fostei sale vile din Izvorani
Irinel Columbeanu sărutând tabloul cu fiica și mama sa

Oamenii care au privit imaginile au rămas fără cuvinte la vederea acestui cadru emoționant. Unii au reușit să se adune și să scrie câte un comentariu în care să rezume ce au simțit vizionând emisiunea cu puternic impact emoțional. Mulți i-au admirat tăria de caracter și puterea de a trece peste o asemenea cumpănă. Iată cum sună câteva dintre mesajele celor care au văzut ediția din 11 octombrie 2024 a emisiunii „Fiță cu Adiță”:

„Off ,bietul om !!!! Ați răsucit cuțitul în rană, și i-ați trezit toate amintirile frumoase...Emoționant momentul cu tabloul mamei și fiica Irinuca.”, „Mă bucur că a reușit să depășească momentul, eu mă prăbușeam…”, „Deci faza când el pupă tabloul cu mama lui și fiica mi se pare cel mai emoționant moment!”, „Am lacrimi în ochi. Să nu judecăm ca să nu fim judecați. Oricum are mare noroc că încă trăiește. Alții o luam razna, ne aruncam de pe bloc sau în fața trenului!” „Este un om foarte, foarte puternic. Mai puternic decât vă imaginați voi! Tot respectul pentru el.”, „Este incredibil ce s-a întâmplat cu acest om!”

Chiar dacă nu a plâns în fața camerelor de filmat, Irinel Columbeanu a fost vizibil afectat de imaginea dezolantă pe care a găsit-o în locul pe care cândva în numea „acasă”.

Anna Lesko și Irinel Columbeanu au trăit o poveste de iubire ca în filme, în ciuda diferenței de vârstă de peste 20 de ani. „A fost alungată de părinții mei din vila de la Izvorani"

Surse foto: Youtube

Surse articol: YoutubeCancanLibertatea

Tags: Irinel Columbeanu, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce stil de amenajare a casei ti se potriveste?
Ce stil de amenajare a casei ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe