Iulia Albu și Mike s-au despărțit? Ce detaliu a atras atenția asupra separării lor după 8 ani de relație

După opt ani de relație, se pare că Iulia Albu și Mike au pus punct poveștii lor de dragoste. Află de unde au pornit speculațiile că cei doi nu mai formează un cuplu.
Chiar dacă cei doi nu au confirmat oficial despărțirea, mai multe surse susțin că Iulia Albu și Mike și-au încheiat socotelile de aproximativ 2-3 luni.
Un indiciu clar al separării lor este absența lui Mike din cel mai nou proiect al Iuliei Albu, „Casa cu 2 fete”, ceea ce i-a făcut pe fani să speculeze că relația lor s-a încheiat definitiv.
Iulia Albu a recunoscut că existau tensiuni în relație
Participarea la reality-show-ul America Express pare să fi fost un moment decisiv în relația dintre Iulia Albu și Mike.
Chiar înainte de a pleca în competiție, relația lor era deja într-un impas, iar experiența intensă din cadrul emisiunii nu a făcut decât să accentueze problemele.
„Noi eram aproape despărțiți înainte de a merge acolo. Pe perioada America Express, au intrat dracii în el. Dar după i-au ieșit. După ce ne-am întors, am fost despărțiți o lună jumătate.
Am locuit apoi fiecare în altă casă, complet separați. Ceea ce se întâmplă în multe cupluri. Au fost mai multe motive, iar participarea la show a fost mult prea mult pentru noi. El e foarte repezit.
Din grija de a nu avea un eșec, când vede că lucrurile merg prost, nu are întotdeauna metoda potrivită pentru a le face să meargă bine. Dar așa suntem noi, un cuplu adevărat, autentic”, declara Iulia Albu în urmă cu mai mult timp.
După finalizarea competiției, cei doi au încercat să-și repare relația, apelând inclusiv la terapie de cuplu, însă acest demers nu a durat mult, iar relația lor a continuat să fie marcată de dificultăți.
Mike nu a mai apărut în postările Iuliei Albu
Deși obișnuiau să posteze foarte des fotografii împreună, atât Iulia Albu cât și Mike nu au mai postat nimic unul cu celălalt de aproape 3 luni.
Dincolo de asta, un semn clar că relația s-a încheiat este absența lui Mike din noul proiect al Iuliei, „Casa cu 2 fete”.
View this post on Instagram
La începutul acestui an, vedeta și-a cumpărat casa visurilor ei, o vilă de patrimoniu din centrul Bucureștiului. Acum, imobilul este în plin proces de renovare, iar Iulia Albu se implică îndeaproape.
Dovadă stau toate imaginile postate pe rețelele sociale, unde vedeta este surprinsă muncind din greu. Însă, din toate aceste imagini, Mike lipsește, lucru care indică că el nu mai face parte din viața Iuliei Albu.
„Relația lor nu a mai funcționat”
Pagina de Instagram Viperele Vesele a fost prima care a semnalat despărțirea, citând surse apropiate cuplului.
Potrivit acestora, separarea s-ar fi produs acum câteva luni, iar lipsa lui Mike din viața publică a Iuliei Albu este o confirmare a faptului că relația lor s-a încheiat definitiv.
„În exclusivitate pentru urmăritorii paginii de Instagram Viperele Vesele, vă anunțăm că, de aproximativ 2-3 luni, Iulia Albu și Mike nu mai formează un cuplu.
Potrivit surselor din apropierea celor doi, relația lor nu a mai funcționat după revenirea din America Express, în ciuda eforturilor depuse de ambii parteneri, în ciuda despărțirilor și împăcărilor repetate.
În proiectul de pe Instagram al Iuliei Albu, „Casa cu 2 fete”, Mike nu apare în promo, ceea ce demonstrează clar că intenția nu este aceea ca cei doi foști porumbei să se mute împreună”, se arată în postarea de pe Instagram.
Reacția Iuliei Albu: „Am trăit momente frumoase”
Contactată de către publicația Cancan pentru a oferi un punct de vedere, Iulia Albu nu a dorit să confirme și nici să infirme în mod explicit zvonul despărțirii.
Cu toate acestea, vedeta a lăsat totuși de înțeles că nu ar mai forma un cuplu cu Mike Iacob.
”Am încercat și chiar am reușit să țin viața mea privată, privată. Vom continua în aceasi notă și de acum încolo. O poveste de dragoste se trăiește doar de persoanele implicate și atât.
Vă mulțumesc pentru profesionalism și respectarea intimității noastre, am trăit momente frumoase, momente zbuciumate, dar, cel mai important, am trăit. Și pentru asta suntem recunoscători”, a declarat Iulia Albu.
Se pare că povestea de iubire dintre Iulia Albu și Mike a ajuns la final, după opt ani petrecuți împreună.
Rămâne de văzut dacă cei doi vor reveni cu informații privitoare la motivul rupturii dintre ei, sau dacă vor dori să păstreze discreția în continuare.
Ce relație are acum Iulia Albu cu familia ei. Părinții nu l-au acceptat niciodată pe Mihai Albu






Surse foto: instagram, instagram
Surse articol: romaniatv, cancan, cancan, click
Tags: Iulia Albu, Vedete Romania