Juliana, o tânără de 26 de ani și-a găsit sfârșitul într-un vulcan activ din Indonezia. A țipat după ajutor timp de 4 zile, dar a fost găsită prea târziu

Juliana Marin, o tânără braziliană în vârstă de 26 de ani, a avut parte de un sfârșit tragic. Femeia a căzut într-o râpă în cadrul unei expediții pe un vulcan activ din Indonezia, după ce ar fi fost abandonată de ghidul ei local de drumeții. Din păcate, a fost găsită moartă după patru zile de căutări intense și supraveghere cu ajutorul unei drone pe muntele Rinjani, un vulcan activ de pe insula indoneziană Lombok.
Specialistă în relații publice și dansatoare, originară din Niteroi, o localitate de lângă Rio de Janeiro, Juliana călătorea din luna februarie a acestui an în Asia de Sud-Est, documentându-și aventurile pe rețelele sociale. Din păcate, excursia de pe muntele Rinjani avea să fie și ultima din viața ei.
Din cauza oboselii accentuate, Juliana a căzut într-o râpă de unde nu a mai putut ieși
Trei zile a așteptat turista braziliană să fie salvată după ce a căzut în prăpastia de aproximativ 300 de metri, în expediția care avea să-i aducă sfârșitul. Incidentul s-a întâmplat în zorii zilei de sâmbătă, 21 iunie 2025, într-o zonă greu accesibilă.
Vulcanii activi: cum pun aceștia în pericol viața oamenilor
Sora ei a declarat pentru postul de televiziune brazilian „Fantastico” că Juliana ar fi fost abandonată de ghidul ei local de drumeții. Femeia a căzut în râpa adâncă și ore în șir au încercat ceilalți turiști să o localizeze.
Nikolas Osman, purtător de cuvânt al Poliției din East Lombok declara la începutul săptămânii: „În timp ce se îndrepta spre vârful Rinjani, în zona Cemara Tunggal, victima a acuzat oboseală, iar ghidul i-a recomandat să se odihnească. Apoi, cei cinci turiști din grup au fost duși mai departe de ghid, care s-a întors ulterior să o ia. Însă, când s-a întors, femeia din Brazilia dispăruse deja”.
Cu ajutorul unei drone, tânăra a fost localizată, iar echipele de salvare au încercat să ajungă la ea, sprijinite se pare, de autoritățile braziliene.
Condițiile meteo au îngreunat salvarea turistei
Din primele informații și imagini surprinse cu drona, se pare că Juliana a supraviețuit căderii, dar nu a reușit să urce înapoi din cauza rănilor suferite. Turista nu a avut acces la hrană, la apă și nu a avut adăpost. Prima echipă de salvare a fost trimisă sâmbătă, la ora 14:32, ora locală.
Eu queria poder pegar ela no colo e trazer ela de volta pra vida e pra familia dela... Uma menina linda, que vive a vida que muitos de nós queria viver, que ama e é amada...
— Lá Vem (@baumer_1991) June 23, 2025
Queria tanto que ela fosse tirada desse lugar!
Juliana Marins estou na torcida por você menina ❤️🙏 pic.twitter.com/gZaEe5O6wF
Din păcate, din cauza condițiilor meteorologice și vizibilității reduse, salvatorii nu au putut ajunge la ea. Juliana, care era monitorizată continuu cu ajutorul unei drone, a apărut pe imagini ulterior blocată pe o stâncă, la o adâncime de 500 de metri, semn că a alunecat mai adânc în interiorul vulcanului, de la căderea inițială de sâmbătă, conform oficialilor de la Parcul Național Gunung Rinjani.
În ciuda faptului că Guvernul Braziliei a mobilizat resurse diplomatice și umanitare pentru a susține operațiunea, iar doi reprezentanți ai ambasadei Braziliei în Indonezia chiar s-au deplasat la fața locului, conform Ministerului de Externe din Brazilia, Juliana nu a avut nicio șansă de supraviețuire.
Inițial, Ambasada Braziliei la Jakarta a informat că o echipă de salvare chiar reușise să ajungă la Juliana după 16 ore de operațiuni, pentru a-i oferi proviziile de bază (apă și mâncare), dar familia ei a contestat această informație.
Ana-Maria a murit fulgerător la 52 de ani. Ieșise la alergat împreună cu fiul ei și a murit pe loc
Familia a confirmat decesul printr-o postare pe rețelele de socializare
Familia Julianei Marin a confirmat decesul printr-o postare pe rețelele de socializare: „Astăzi, echipa de salvare a reușit să ajungă la locul în care se afla Juliana Marins. Cu profundă tristețe, vă informăm că ea nu a supraviețuit. Rămânem profund recunoscători pentru toate rugăciunile, mesajele de afecțiune și sprijinul primit”.
Înainte de incident, Juliana vizitase Thailanda, Vietnam și Filipine. Turista a urcat apoi pe muntele Rinjani cu o altitudine de 3726 de metri, al doilea cel mai mare vulcan din țară, care atrage anual mii de turiști. Tragedii similare s-au mai petrecut în zonă.
Chiar luna trecută, un turist malaezian a trecut prin clipe de groază în aceeași locație. Pe data de 3 mai, Rennie Bin Abdul Ghani, în vârstă de 57 de ani, a murit după ce a căzut de pe o stâncă de pe muntele Rinjani, iar trupul lui a fost localizat cu ajutorul unei drone și adus cu ajutorul autorităților care au folosit frânghii.



Surse foto: facebook.com, instagram.com
Surse articol: jakartaglobe.id, theguardian.com, bbc.com, edition.cnn.com/
Tags: Stiri externe