Legea femicidului a trecut în Senat. Vinovații riscă închisoare pe viață

Legea femicidului a trecut în Senat. Vinovații riscă închisoare pe viață
Mariana Voinea
Marţi, 03.02.2026

Crima din Cosmopolis, cartierul rezidențial de lângă București nu a fost doar o întâmplare izolată, dar a fost scânteia care a determinat necesitatea adoptării unei legi împotriva femicidului în România. De ani de zile, femeile sunt abuzate, torturate, umilite și ucise cu ordinul de protecție în buzunar, fără ca statul să îi poată pedepsi așa cum se cuvine pe cei care comit crime și acte de violență împotriva femeilor care sunt mame, soții, fiice la rândul lor. Senatul României a adoptat legea pentru combaterea femicidului.

Închisoare pe viață pentru agresorii care sunt parteneri sau foști parteneri ai victimelor femicidului

Legea împotriva femicidului a trecut de Senat, iar pedepsele ajung până la detenție pe viață pentru abuzurile extreme. Conform noilor prevederi, faptele de abuz grav pot fi sancționate cu pedepse cuprinse între 15 și 25 de ani de închisoare, iar în cazurile mai severe, instanța poate dispune detenția pe viață.

Inițiativa legislativă a fost adoptată cu o majoritate de 97 de voturi pentru și un singur vot împotrivă exprimat de deputatul Gheorghe Vela, ales în parlament din partea Partidului Oamenilor Tineri.

Mihaela, o femeie de 35 de ani din Iași, a fost ucisă în bătaie de fostul iubit. Ordinul de protecție pe care îl avea împotriva lui a fost revocat

Acest proiect va aduce modificări importante în procedura penală, în Codul Penal, printre cele mai importante fiind posibilitatea declanșării din oficiu a anchetelor penale fără a mai fi necesară plângerea prealabilă din partea victimei. Această lege urmărește să protejeze femeile vulnerabile care nu reclamă abuzurile din cauza fricii sau a presiunilor partenerilor, foștilor parteneri, familiei.

femei protesteaza impotriva femicidului

„Doar anul trecut, zeci de femei din România au fost ucise. Nu pe stradă. Nu de străini. Ci în propriile case. De parteneri, foști soți, bărbați care au confundat iubirea cu posesia și controlul cu dreptul asupra vieții. Fiecare dintre aceste femei a cerut, la un moment dat, ajutor. Fiecare a fost, prea des, ignorată.

Astăzi vorbim despre ele. Încercăm, cu o lege, să oprim un tsunami de crime. Pentru prima dată, România ar spune clar: uciderea unei femei pentru că este femeie are un nume și are consecințe. Aș fi vrut să nu fie nevoie de această lege. Dar realitatea ne-a forțat să ajungem aici”, a declarat vicepreședinta Comisiei Juridice din Senat, Simona Spătaru.

Doar în anul 2025, 51 de femei au fost ucise de parteneri sau foști parteneri

Datele care au stat la baza demersului legislativ sunt alarmante. Doar anul trecut, în România, 51 de femei au fost ucise de către partenerii sau foștii lor parteneri, iar statisticile Ministerului Justiției au arătat că în țara noastră, 14 femei sunt agresate în fiecare oră.

Detalii cutremurătoare despre tragedia Teodorei Marcu, femeia însărcinată ucisă în Cosmopolis. „Sunt ani de zile de când o urmărea”

Din 2015 și până astăzi, peste 500 de românce au fost omorâte de membrii ai familiei. Organizația Națiunilor Unite definește acest fenomen, femicidul, drept uciderea femeilor din motive de gen.

După ce Croația, Bulgaria, Turcia sau Cipru au recunoscut deja femicidul în legislația lor, a venit și rândul României, cu proiectul de lege care prin care statul român își asumă o abordare structurată și preventivă împotriva femicidului. Proiectul va merge acum pentru votul final la Camera Deputaților.

Surse foto: facebook.cominquamphotos.com

Surse articol: stirileprotv.rogandul.roeuronews.romediafax.rodigi24.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Noi probleme cu legea pentru Elena Udrea, abia ieșită din închisoare. Ce s-a întâmplat la câteva ore de la eliberare
Noi probleme cu legea pentru Elena Udrea, abia ieșită din închisoare. Ce s-a întâmplat la câteva ore de la eliberare
Alexandra Siromașenco | Vineri, 18.07.2025
Incepe quiz
Trăiești în trecut, în prezent sau în viitor?
Trăiești în trecut, în prezent sau în viitor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe