Lital, o tânără de 17 ani a murit după ce a fost îngropată de vie în Israel, în timpul unui ritual de "renaștere". Ucigașul a fost achitat de acuzația de crimă după 4 ani de procese

Lital, o tânără de 17 ani a murit după ce a fost îngropată de vie în Israel, în timpul unui ritual de "renaștere". Ucigașul a fost achitat de acuzația de crimă după 4 ani de procese
Alexandra Siromașenco
Marţi, 30.09.2025

Un caz care a cutremurat opinia publică din Israel a ajuns la o concluzie controversată după patru ani de procese. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile.

Edward Kachura, un asistent medical psihiatric în vârstă de 53 de ani, a fost achitat de acuzația de crimă în legătură cu moartea adolescentei Lital Yael Melnik, în vârstă de de 17 ani.

Tânăra a murit în 2021 în timpul unei așa-numite ceremonii de „renaștere”.

Călăul ei a fost condamnat la doar trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă și alte infracțiuni conexe.

Îngropată de vie „pentru purificare spirituală”

Tragedia a avut loc pe 1 octombrie 2021, în Kiryat Motzkin, un oraș din districtul Haifa.

Potrivit dosarului, Lital a fost îngropată de vie de Kachura într-o groapă aflată pe un șantier, lăsându-i doar un tub improvizat pentru a putea respira.

Ritualul, descris de inculpat drept „ceremonie de renaștere” sau „purificare”, ar fi fost cerut de adolescentă, după cum a susținut acesta în fața anchetatorilor.

Procurorii au argumentat că bărbatul i-a luat tubul care o ajuta să respire și a lăsat-o în groapă, ceea ce a dus la moartea prin sufocare a fetei.

Autopsia a confirmat că tânăra a inhalat nisip și nu a avut suficient aer pentru a supraviețui.

Yana, o tânără de 23 de ani a fost ucisă de iubit în Italia. Fostul iubit moldovean a fost orbit de gelozie și i-a curmat destinul

O relație interzisă

Legătura apropiată dintre cei doi ridică alte semne de întrebare.

Lital fusese pacientă la clinica de psihiatrie unde Edward Kachura lucra ca asistent medical, iar relația lor era nu doar imorală, ci și ilegală.

lital tunsa scurt imbracata cu un pulover verde zambeste

Bunica adolescentei, Ludmila, obținuse chiar un ordin de restricție împotriva bărbatului, însă acesta a continuat să o caute pe fată.

În plus, mai multe colege de salon ale lui Lital au declarat presei israeliene că Kachura avea o „relație specială” și cu alte paciente, ceea ce a alimentat suspiciuni legate de comportamentul său abuziv.

Decizia instanței a șocat opinia publică

Procesul, care a durat patru ani, s-a încheiat pe 28 septembrie 2025, când Tribunalul Districtual din Haifa a hotărât în unanimitate că există „îndoială rezonabilă” asupra faptului că Kachura ar fi comis o crimă cu intenție.

„Achitarea de acuzația de crimă nu diminuează gravitatea faptelor și nu îl exonerează complet de responsabilitatea pentru moartea victimei”, au precizat judecătorii Yechiel Lifshitz, Galit Ziegler și Shmuel Mandelbaum.

În final, Edward Kachura a fost condamnat pentru ucidere din culpă, relații sexuale cu o persoană minoră aflată în îngrijirea sa și încălcarea ordinului de restricție.

El va ispăși doar trei ani de închisoare, însă având în vedere că se află deja în detenție preventivă de patru ani, avocații săi au cerut eliberarea imediată.

Elena, o profesoară de 27 de ani riscă 14 ani de închisoare după ce a întreținut relații intime cu un elev de 17 ani

Familia victimei, devastată

Decizia instanței a provocat revoltă și durere în familia victimei. Bunica lui Lital a declarat pentru presa israeliană că verdictul i-a frânt inima.

„Patru ani am așteptat să primească pedeapsa meritată. Patru ani în care eu am plâns și el a continuat să trăiască. Dacă nu el, atunci cine i-a luat viața lui Lital?”, a declarat femeia pentru publicația Haaretz.

Procuratura a anunțat deja că va face apel, considerând că pedeapsa este mult prea blândă în contrast cu gravitatea faptelor comise.

Cazul tinerei scoate la lumină nu doar limitele juridice în cazurile de crimă cu circumstanțe neclare, ci și vulnerabilitatea adolescenților în fața abuzurilor din partea celor care ar trebui să îi protejeze.

Lital și-a găsit sfârșitul într-un ritual care trebuia să îi aducă „purificare spirituală”, dar care s-a transformat într-o tragedie ireversibilă.

Adna, o tânără asistentă medicală de 26 de ani, a intrat în comă în noaptea nunții. A murit două zile mai târziu

Surse foto: jpost

Surse articol: libertateatimesofisrael

Tags: Stiri externe

Articolul urmator »
Un fost campion olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger. Audun Groenvold avea doar 49 de ani
Un fost campion olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger. Audun Groenvold avea doar 49 de ani
Ramona Jurubita | Vineri, 18.07.2025
Incepe quiz
Dupa ce motto ar trebui sa te ghidezi in viata?
Dupa ce motto ar trebui sa te ghidezi in viata?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe