Lumea sportului românesc a mai pierdut un nume important. A murit Felicia Țilea-Moldovan, multiplă campioană națională la aruncarea suliței

Lumea sportului românesc a mai pierdut un nume important. A murit Felicia Țilea-Moldovan, multiplă campioană națională la aruncarea suliței
Ramona Jurubita
Marţi, 04.03.2025

Lumea sportului românesc este din nou zguduită de o veste cutremurătoare. Atleta Felicia Țilea-Moldovan a murit la 57 de ani. Încă un nume mare a apus mult prea devreme, lăsând multă durere în urma sa.

Felicia Țilea-Moldovan a fost multiplă campioană națională la aruncarea suliței și a reprezentat România la patru ediții ale Jocurilor Olimpice. Atleta era bolnavă și s-a luptat pentru viața ei, dar problemele de sănătate au fost mai puternice și au învins-o.

Potrivit radioromaniasport.ro, aceasta ar fi fost chinuită în ultimii ani din viață de două tipuri agresive de cancer: de ficat și de pancreas. Decesul ei a fost anunțat de Federația Română de Atletism.

Felicia Țilea-Moldovan pe teren, aruncând cu sulița
Felicia Țilea-Moldovan, multiplă campioană națională la aruncarea suliței

Sportul românesc a mai pierdut o legendă. Petre Brănișteanu a murit la vârsta de 66 de ani

„A pierdut ultima și cea mai importantă competiție”

Vestea morții sale a fost comentată cu durere de profesorul Nicu-Ionel Lăpușan, mentorul și antrenorul ei:

„Fosta atletă, Felicia Țilea-Moldovan, pe care sunt mândru că am avut-o ca sportivă, a pierdut ultima și cea mai importantă competiție. A plecat după o grea suferință.

Sportivă și femeie puternică, cu un caracter și o voință la fel de puternice, a plecat, lăsând în Cartea de Aur a atletismului românesc rezultate deosebite la competițiile internaționale. Sincere condoleanțe soțului, Lucică Moldovan și băiatului, Mario. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace.”, a scris Nicu-Ionel Lăpușan pe Facebook despre Felicia Țilea-Moldovan.

Sportiva își începuse activitatea la CSM Zalău, în 1988, unde l-a avut ca prim antrenor chiar pe Nicu-Ionel Lăpușan, fostul director al Direcției Județene pentru Tieneret și Sport (DJTS) Sălaj.

Aceasta a avut o carieră sportivă impresionantă și a ajuns să reprezinte România de patru ori la Jocurile Olimpice: Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008.

Felicia Țilea-Moldovan a obținut două titluri importante în Superliga Europei (1993 și 1996) și multe medalii la alte competiții internaționale. Era cunoscută pentru reușita de la Campionatul European de la Helsinki din 1994, când a obținut medalia de bronz.

Regretata noastră sportivă a câștigat titlul de campioană mondială universitară la Universiada din Fukuoka (1995) și medalia de argint la Campionatul Mondial de la Goteborg, tot în 1995.

Tragedie de nedescris! Un fotbalist de la FCSB a murit la doar 19 ani

Surse foto: YoutubeFreepik

Surse articol: CancanRadioromaniasportGraiulsalajului

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Tatăl lui Cătălin Măruță a murit: „Am pierdut o parte din sufletul meu”
Tatăl lui Cătălin Măruță a murit: „Am pierdut o parte din sufletul meu”
Ramona Jurubita | Miercuri, 28.08.2024
Incepe quiz
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe