Maia Sandu, apariție discretă și elegantă la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Ce mesaj le-a transmis românilor

Maia Sandu, apariție discretă și elegantă la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Ce mesaj le-a transmis românilor
Ramona Jurubita
Marţi, 28.10.2025

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a strălucit prin eleganța care o caracterizează la ceremonia de sfințire a picturii Catedralei Mântuirii Neamului, desfășurată duminică, 26 octombrie 2025, în Capitală.

Evenimentul, unul de mare amploare, a adus împreună mii de credincioși și numeroși oficiali din țară și străinătate, iar Maia Sandu, în vârstă de 53 de ani, a ieșit în evidență nu doar pentru prezență, ci și pentru mesajul de unitate pe care l-a transmis după ce a ajuns la București.

Cum arată apartamentul Maiei Sandu. Trăiește într-un apartament modest, cu 2 camere, în Chișinău

„Cât de mult ne leagă credința și tradițiile noastre”

Prin prezența sa la evenimentul de la impunătoarea catedrală, Maia Sandu a avut ocazia să demonstreze sensibilitatea pe care o are față de valorile spirituale.

Într-un mesaj postat ulterior pe Facebook, ea a subliniat cum credința și tradițiile comune leagă România și Republica Moldova.

La București, Maia Sandu s-a întâlnit și cu Nicușor Dan, președintele țării noastre, pentru a discuta subiecte de interes național.

„Am participat astăzi la București la Slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale, la invitația Preafericitului Părinte Daniel. A fost un bun prilej de reflecție cu privire la cât de mult ne leagă credința și tradițiile noastre.

Cu această ocazie, am avut bucuria să îl întâlnesc pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, prezent la eveniment. Am discutat despre importanța de a apăra pacea și valorile creștine în aceste vremuri tulburi.

Totodată, l-am revăzut pe Președintele Nicușor Dan. Am discutat despre proiectele comune în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului și despre avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu sprijinul României.”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

„Un exemplu de „Așa, da!””

Apariția ei a atras multe priviri, iar toți cei prezenți la eveniment au admirat felul în care s-a îmbrăcat, dar și postura care îi conferea un plus de eleganță.

Ținuta Maiei Sandu a fost lăudată de designerul Florin Burescu, care a criticat alegerea vestimentară a Mirabelei Grădinaru, prima doamnă a României.

„Un exemplu de „Așa, da!” la Maia Sandu, care este îmbrăcată impecabil, decent, cu o postură și o ținută ok.”, a spus Florin Burescu.

Apariția Maiei Sandu la sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului a fost un bun exemplu de echilibru între sobrietate, eleganță și gânduri profunde. Președinta Republicii Moldova s-a aflat într-o poziție de lider care respectă tradițiile, promovează deschiderea și îmbrățișează colaborarea.

Fiul lui Nicușor Dan a făcut senzație la ceremonia de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului. A demonstrat tuturor cât e de dezinvolt

Vezi galeria foto » Maia Sandu, apariție discretă și elegantă la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Ce mesaj le-a transmis românilor. S-a întâlnit cu Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului Maia Sandu, apariție discretă și elegantă la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului. Ce mesaj le-a transmis românilor. A discutat cu Nicușor Dan despre proiectele viitoare

Surse foto: Facebook

Surse articol: Antena3UnimediaMediafax

Tags: Maia Sandu, Nicusor Dan, Vedete internationale, Stiri externe

Articolul urmator »
Fiul lui Nicușor Dan a făcut senzație la ceremonia de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului. A demonstrat tuturor cât e de dezinvolt
Fiul lui Nicușor Dan a făcut senzație la ceremonia de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului. A demonstrat tuturor cât e de dezinvolt
Ramona Jurubita | Luni, 27.10.2025
Incepe quiz
Test chinezesc: Ce mesaj are prajitura ta cu ravas?
Test chinezesc: Ce mesaj are prajitura ta cu ravas?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe