Marian, un ambulanțier din Iași de 45 a murit fulgerător, fără să aibă probleme de sănătate. Moartea lui a șocat pe toată lumea

Marian, un ambulanțier din Iași de 45 a murit fulgerător, fără să aibă probleme de sănătate. Moartea lui a șocat pe toată lumea
Mariana Voinea
Joi, 06.11.2025

Marian Alexandru Timofte, un om dedicat salvării altor oameni, ambulanțier în vârstă de 45 de ani din Iași a pierit fulgerător, fără niciun semn prevestitor decesului. Ce s-a întâmplat cu bărbatul a cărei trecere neființă ridică numeroase semne de întrebare, în condițiile în care nu s-ar fi confruntat cu probleme de sănătate?

Marian s-a stins din viață, lăsând în urmă o soție îndoliată și doi copii, un fiu și o fiică

Pe data de 4 noiembrie 2025, Marian Alexandru Timofte a început să se simtă din ce în ce mai rău în timpul liber și se pare că ar fi suferit un infarct. Soția a fost cea care a sunat de urgență la 112, iar la fața locului a sosit un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.

Ambulanțierul a fost resuscitat și dus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean „Sfântul Spiridon” din Iași, unde au continuat manevrele de resuscitare, însă în zadar. Moartea bărbatului în vârstă de 45 de ani a căzut ca un șoc pentru cei care l-au cunoscut și mai ales pe membrii familiei.

Ștefania Szabo, directorul spitalului Județean din Buzău a fost găsită fără viață în camera de gardă, la numai 37 de ani

Marian era un familist convins, avea o soție, un fiu și o fiică, care acum sunt sfâșiați de durere și nu înțeleg cum s-a putut întâmpla o asemenea tragedie, în condițiile în care bărbatul nici nu ar fi avut probleme de sănătate. Iar colegii lui susțin că Marian era tot timpul cu zâmbetul pe buze, energic, serios și dăruit meseriei sale, fiind un exemplu pentru colegii săi.

„Un om dedicat, respectat și iubit de toți cei care l-au cunoscut”

Conducerea Serviciului de Ambulanță Iași a lăsat un mesaj pe rețelele sociale: „Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Iași își exprimă profundul regret pentru trecerea în neființă a colegului nostru, Timofte Marian Alexandru, șofer autosanitară, un om dedicat, respectat și iubit de toți cei care l-au cunoscut. Plecarea lui dintre noi lasă un gol imens în colectivul nostru.

Îi vom păstra mereu vie amintirea, cu recunoștință pentru profesionalismul, calmul și devotamentul de care a dat dovadă zi de zi. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor apropiați, tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

trei ambulante cu numere de iasi pe sosea

Corina Aricescu a murit la numai 45 de ani, după o luptă dură cu o boală nemiloasă. Era un medic respectat și dedicat

Tot mai multe cadre medicale pier brusc la vârste din ce în ce mai tinere. Anca Gorgos Alexa, un cunoscut tehnician dentar din Iași a murit pe 19 mai 2025, după ce a suferit un infarct miocardic fără a avea probleme de sănătate cunoscute.

Iar mai recent, managerul Spitalului Județean Buzău, Ștefania Szabo a fost găsită moartă la datorie, chiar la terminarea gărzii. Familia ambulanțierului se pregătește acum de înmormântare.

Surse foto: facebook.comfacebook.com

Surse articol: wowbiz.rostireadeiasi.roziaruldeiasi.robzi.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Durere fără margini pentru familia regală! A murit prințul, toată lumea este în stare de șoc
Durere fără margini pentru familia regală! A murit prințul, toată lumea este în stare de șoc
Ramona Jurubita | Luni, 10.03.2025
Incepe quiz
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe