Megan Fox este însărcinată cu al patrulea copil

Megan Fox este însărcinată cu al patrulea copil
Ramona Jurubita
Marţi, 12.11.2024

Megan Fox va deveni mamă pentru a patra oară! Are deja trei băieți din căsnicia cu fostul soț, actorul Brian Austin Green, iar acum îl va face tată pentru a doua oară pe actualul său logodnic. Machine Gun Kelly are și el o fetiță dintr-o relație anterioară. Află cum a dat actrița vestea cea mare!

Megan Fox, în vârstă de 38 de ani, a născut primul copil în urmă cu 12 ani, când era foarte tânără. Experiența nașterii nu pare să o mai sperie, din moment ce nu s-a oprit după ce a adus pe lume primul fiu.

În prezent, Megan Fox are trei copii și se pregătește să îl nască pe al patrulea. După mărimea burții, vedeta pare deja în al doilea trimestru de sarcină. Bebelușul care este pe drum va fi primul copil al cuplului Megan Fox și Machine Gun Kelly. Cei doi sunt împreună din 2020, dar nu s-au căsătorit până în acest moment, cu toate că sunt deja logodiți și au avut planuri serioase de la bun început.

Cum a anunțat Megan Fox că este însărcinată

Megan Fox din „Transformers” și-a anunțat sarcina prin intermediul unei postări făcute pe Instagram. Actrița a șters toate celelalte poze de pe contul său și a încărcat două imagini care dezvăluie secretul pe care ea și partenerul său l-au păstrat foarte bine până acum. Deși burta de gravidă este deja mare, nimeni nu a bănuit nimic până în momentul în care Megan Fox și iubitul s-au hotărât să-și anunțe fanii.

Vedeta de la Hollywood s-a fotografiat goală, stând în genunchi, acoperită toată de un lichid negru. O ședință foto de maternitate complet neobișnuită! În această fotografie l-a etichetat pe rapperul american Machine Gun Kelly, care este cu patru ani mai mic decât ea.

Megan Fox gravidă, stând în genunchi, ținându-se de burtă, în timp ce tot corpul ei este acoperit cu un lichid negru
Megan Fox însărcinată cu al patrulea copil

Pare că numărul norocos al lui Megan Fox în 2024 este chiar 4. Este într-o relație cu partenerul actual de patru ani, diferența dintre ei este de patru ani, iar numărul copiilor ei va fi în curând tot patru. Coincidență sau nu?

„Nimic nu este pierdut cu adevărat. Bine ai revenit 👼🏼❤️”, a scris Megan Fox pe Instagram

Anca Dinicu a făcut public sexul bebelușului. Ce a mai dezvăluit: „Eu îl cunoșteam pe el de șase luni când am aflat că sunt însărcinată”

Megan Fox a pierdut o sarcină

Înainte să trăiască aceste momente intense și pline de bucurie, Megan Fox și Machine Gun Kelly au trecut printr-o adevărată dramă. Actrița a rămas însărcinată și în 2021, însă la acea vreme a suferit un avort spontan. A fost prima sarcină pierdută și prima experiență de acest gen, după ce a adus pe lume trei copii sănătoși.

Aceasta a avut curajul și puterea de a vorbi despre subiectul sensibil în 2023:

„Nu am mai trecut prin așa ceva în viața mea. Am trei copii, așa că a fost foarte dificil pentru amândoi și ne-a trimis într-o călătorie foarte sălbatică împreună și separat... încercând să navigăm, „Ce înseamnă asta?” și „De ce s-a întâmplat asta?”.”, a povestit Megan Fox.

Imagine alb-negru cu mâna lui Megan Foc care ține testul de sarcină care arată că va fi mamă pentru a patra oară
Testul de sarcină care arată că Megan Fox va fi mamă pentru a patra oară

Și pentru cântăreț a fost un moment extrem de dureros, iar acesta a lansat inclusiv o piesă care vorbește despre drama prin care au trecut împreună. Melodia se numește „Last november” și versurile sale vorbesc despre pierderea unei sarcini de 10 săptămâni.

„Aș putea să-ți salvez viața dacă aș da timpul înapoi?/ Aș vrea să mă pot întoarce în noiembrie anul trecut/ Într-o zi din cele zece săptămâni/ Nici măcar nu am apucat să-ți aud bătăile inimii/ Anul trecut se simte ca o viață trecută” - sunt câteva dintre versurile emoționante ale cântecului scris de tatăl îndurerat pentru copilul său nenăscut.

Momentan, cei doi parteneri nu au dezvăluit sexul primului copil pe care îl vor avea împreună. Pe fiii lui Megan Fox îi cheamă Noah (12 ani), Bodhi (10 ani) și Journey (8 ani), iar fiica lui Machine Gun Kelly poartă numele Casie (15 ani).

Cu o carieră impresionantă în spate, Megan Fox a jucat în filme precum: „Transformers”, „Jennifer's Body”, „Teenage Mutant Ninja Turtles”„Holiday in the Sun”, „Bad Boys II” și multe altele.

Ispita Larisa de la Insula Iubirii este însărcinată pentru a doua oară. A avortat primul copil

Surse foto: Getty images, Instagram

Surse articol: PeoplePublictvDailymail

Tags: Vedete internationale

Articolul urmator »
Viviana Sposub este sau nu însărcinată? Vedeta a pus internauții pe jar cu ultimul clip de pe TikTok
Viviana Sposub este sau nu însărcinată? Vedeta a pus internauții pe jar cu ultimul clip de pe TikTok
Ramona Jurubita | Miercuri, 28.08.2024
Incepe quiz
Ce fel de nume ar trebui sa ii pui primului copil?
Ce fel de nume ar trebui sa ii pui primului copil?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe