Mirabela Grădinaru, în lacrimi la un eveniment public, de Ziua Prematurilor. „Sunt aici ca mamă a doi copii născuți prematur”
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui României, Nicușor Dan, a participat la un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Prematurității, marcată anual pe 17 noiembrie. Evenimentul, desfășurat pe 14 noiembrie la Spitalul Universitar din București, a transformat întreaga unitate spitalicească într-un spațiu încărcat de sensibilitate și recunoștință. Părinți, medici, asistente și copii născuți înainte de termen au împărtășit povești care vor rămâne în sufletele tuturor celor prezenți.
Deși obișnuită cu aparițiile publice, Mirabela Grădinaru nu și-a putut stăpâni lacrimile atunci când i-a venit rândul să vorbească. Mama copiilor președintelui Nicușor Dan a susținut un discursul cu o încărcătură aparte. Află despre ce le-a vorbit celor prezenți la eveniment!
„Sunt recunoscătoare pentru cele două nașteri premature”
Prima Doamnă a României a rememorat experiența dificilă și totodată revelatoare a celor două nașteri premature, experiență care a învățat-o lecții de viață imposibil de uitat.
Copiii ei și ai președintelui, Aheea (9 ani) și Antim (3 ani), au venit pe lume prematur, dar astăzi sunt sănătoși datorită oamenilor din sistemul medical, care le-au fost alături atât la naștere, cât și după.
În fața cadrelor medicale și a părinților veniți să marcheze această zi specială, Mirabela Grădinaru a vorbit cu vulnerabilitatea omului care știe exact prin ce trec ceilalți.
„Nicio mamă care naște prematur nu este pregătită… Dar, acum, privind în urmă, după atâția ani, eu sunt recunoscătoare pentru cele două nașteri premature, sunt recunoscătoare pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit în această călătorie și mi s-a demonstrat încă o dată că Dumnezeu lucrează prin oameni.
Și pentru noi Dumnezeu a lucrat prin medici care mi-au vegheat copiii zi și noapte, prin doamnele asistente care au fost atente la fiecare detaliu, prin kinetoterapeuți care au pus suflet pentru fiecare exercițiu făcut cu cei doi copii.”, a spus partenera președintelui Nicușor Dan.
Copiii au însoțit-o la eveniment
Fiind un eveniment menit să încurajeze femeile ce nasc înainte de termen, partenera președintelui i-a adus și pe micuții lor în fața celor prezenți, arătând că nu fiecare naștere prematură este o tragedie.
Cei mici au fost întâmpinați cu căldură de personalul spitalului și chiar au interacționat cu persoanele prezente la eveniment. Antim, fiul cuplului prezidențial, a atras din nou atenția tuturor, așa cum face la fiecare apariție. A cucerit și acum întreg publicul, datorită inocenței și spontaneității sale.
@antena3cnn Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a participat vineri la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Prematurității, la Spitalul Universitar din Capitală. În timpul vizitei, băiatul cuplului a atras toate privirile. #antena3cnn
♬ sunet original - Antena 3 CNN
În cadrul evenimentului, soția lui Nicușor Dan, așa cum este adesea numită în spațiul public, a simțit nevoia să transmită un mesaj profund de încurajare mamelor care trec prin clipele de temut ale unei nașteri premature.
„Am prins curaj că va fi bine și pentru noi.”, a mai spus Mirabela Grădinaru, viitoarea soție a lui Nicușor Dan.
Dincolo de rolul de primă doamnă, Mirabela Grădinaru a fost, pentru câteva ore, mamă printre alte mame, împărtășind trăiri, frici și victorii.
Nicușor Dan, primele declarații despre nunta cu Mirabela Grădinaru. A spus când și cum va avea loc
Surse foto: Tiktok, Facebook, Facebook
Surse articol: Cancan, Adevarul, A1
Tags: Nicusor Dan, Vedete Romania, Stiri Romania